Tulipier

Un Liriodendron tulipifera tânăr, cumpărat ca puiet cu rădăcina liberă sau ca exemplar crescut în ghiveci, are nevoie de un loc permanent ales pentru copacul în care va deveni, nu pentru cel care este acum: pe un sol bun ajunge la aproximativ 24 până la 37 m înălțime, cu o anvergură de 9 până la 18 m, și crește suficient de repede încât să depășească impresia inițială în mai puțin de un deceniu. Lemnul este remarcabil de slab pentru un copac de această dimensiune, așa că amplasarea lui la distanță sigură de casă, de liniile electrice și de orice loc unde o ramură căzută ar putea provoca pagube este decizia unică ce economisește cele mai multe necazuri pe termen lung. Tolerează zonele de rusticitate USDA 4 până la 9 și cere soare deplin și sol umed, acid, bine drenat; dacă respecți aceste două condiții la plantare, copacul face aproape tot restul muncii singur. Ceea ce nu iartă este un loc jos, compactat sau permanent mlăștinos, sau o vară secetoasă odată ce s-a stabilit.

Alegerea locului pentru un gigant cu creștere rapidă

Liriodendron tulipifera nu este un copac potrivit pentru o parcelă urbană mică sau un rond de flori lipit de casă. NC State Extension îl listează ca atingând 24 până la 37 m înălțime, cu o anvergură de 9 până la 18 m la maturitate, de obicei pe un singur trunchi drept, cu puține ramificații jos. Lemnul este comparativ slab și fragil pentru un copac de această dimensiune, iar NC State Extension îl semnalează ca predispus la ruperea ramurilor în vânt și gheață; plantează-l la distanță bună de casă, garaj, alee și liniile electrice, și lasă suficient loc liber, astfel încât o ramură mare căzută peste câteva decenii să fie un inconvenient peisagistic, nu un pericol. Sistemul radicular superficial limitează, de asemenea, ce poate crește bine în umbra deasă de sub o coroană matură, așa că planifică spațiul de dedesubt ca gazon sau teren deschis, nu ca strat de flori.

Origine, port de creștere și dimensiune la maturitate

Specia este nativă din sudul provinciei Ontario spre sud, prin centrul-nordul și estul Statelor Unite, din New England până în Florida și Louisiana, potrivit Plants of the World Online (Kew). În sălbăticie crește ca arbore de coronament în pădurea mixtă de foioase, ridicându-se ca o coloană dreaptă, aproape fără ramuri, înainte de a se deschide într-o coroană îngustă, piramidală; exemplarele crescute izolat se ramifică mai jos și dezvoltă o formă mai largă, mai rotunjită. NC State Extension apreciază rata de creștere drept rapidă, iar RHS listează un timp până la înălțimea finală de aproximativ 20 până la 50 de ani, mai rapid decât un stejar, dar nu la fel de rapid ca un plop plantat exclusiv pentru umbră. Frunzele distinctive, cu patru lobi, late de aproximativ 13 până la 15 cm, sunt verde strălucitor pe timpul verii și se colorează într-un galben auriu limpede toamna, una dintre cele mai constante manifestări de culoare de toamnă printre copacii mari de umbră.

Sol, plantare și pH

NC State Extension listează lutul sau nisipul aluvionar (silt) ca textură de sol preferată, cu drenaj bun și pH acid sub 6,0; RHS adaugă că solurile argiloase și nisipoase sunt de asemenea tolerate, cu condiția ca terenul să rămână umed fără să băltească. Sapă groapa de plantare de cel puțin două ori lățimea bulgărelui de rădăcini, afânează pereții compactați, astfel încât rădăcinile să nu fie forțate să se încolăcească, și așază gulerul trunchiului la nivelul solului din jur. Evită locurile joase care adună apa de ploaie: apa stagnantă în jurul rădăcinilor este unul dintre cele mai frecvente moduri în care un tulipier nou plantat eșuează în primul sau al doilea an. Soarele direct timp de șase ore sau mai mult pe zi oferă cel mai drept trunchi și cea mai deasă coroană; RHS notează că tolerează și umbra parțială, deși creșterea este mai lentă, iar portul mai lax.

Udarea în perioada de stabilire și stresul de secetă

În primele unul până la două sezoane de vegetație, udă abundent și regulat, astfel încât bulgărele de rădăcini și solul din jur să rămână umede, dar nu saturate; un tulipier tânăr care se usucă în prima vară rareori își revine bine. Odată stabilit, face față ploilor sezoniere normale în majoritatea climatelor temperate, dar NC State Extension notează că este sensibil la căldură și secetă, iar un copac stresat se va îngălbeni și va pierde frunze devreme, uneori încă din miezul verii, ca modalitate de a-și reduce propria pierdere de apă. În orice perioadă de secetă prelungită din primii trei până la cinci ani, udă zona rădăcinilor lent și în adâncime, nu superficial și rapid, și mulcește până la marginea coroanei pentru a păstra umiditatea solului și a menține rădăcinile superficiale mai răcoroase.

Flori, polenizatori și valoare pentru fauna sălbatică

Florile care dau numele copacului se deschid din mai până la începutul lui iunie: în formă de cupă, late de aproximativ 4 până la 5 cm, cu șase petale galben-verzui marcate cu o bandă roșcat-portocalie la bază. NC State Extension notează că adesea trec neobservate pe un copac mare, pentru că se deschid după ce frunzele sunt complet dezvoltate și stau sus în coroană, mai vizibile de la etaj decât de la sol. Colibri, albine și fluturi se hrănesc cu nectarul, iar specia servește drept plantă gazdă pentru larvele fluturilor Coadă de rândunică estică, Spicebush Swallowtail și Viceroy. Florile sunt urmate de ciorchini bruni, asemănători unor conuri, de samare, lungi de 5 până la 7,5 cm, care se coc toamna și se desprind individual pe timpul iernii, rotindu-se în vânt mult dincolo de coroana copacului-mamă.

Dăunători, boli și daune provocate de furtuni

Afidele și insectele cu scut sunt cei mai frecvenți dăunători, hrănindu-se cu frunze și tulpini, iar în cazul afidelor, lăsând să cadă o rouă de miere lipicioasă pe orice se află sub coroană; acesta este singur motiv suficient pentru a evita amplasarea copacului direct deasupra unei terase sau a unei mașini parcate. NC State Extension listează ofilirea verticiliană, făinarea, pătarea frunzelor și cancerul printre bolile de urmărit; ofilirea verticiliană provoacă în special ofilire bruscă și uscarea ramurilor individuale și nu are leac odată instalată, așa că taie și distruge prompt ramurile afectate. Riscul major pe termen lung este structural: lemnul slab și fragil face ca daunele de furtună și pierderea ocazională de ramuri să fie o parte normală a deținerii unui exemplar matur, nu un semn că ceva a mers greșit, motiv pentru care amplasarea lui la distanță de clădiri contează mai mult decât pentru un copac cu lemn mai rezistent.

Propagare

Sămânța este metoda naturală a speciei, deși NC State Extension notează că germinarea este lentă și, ca multe semințe de copaci temperați, are nevoie de o perioadă de stratificare la rece, în mediu umed, pe timpul iernii, înainte de a încolți; rezultatele pot fi totuși inconstante de la un lot de semințe la altul. Formele numite, selecționate pentru variegația frunzelor, un port fastigiat mai îngust sau lobi de frunze rotunjiți, se propagă prin altoire pe portaltoi din puieți, nu se cresc din sămânță, deoarece puieții nu reproduc fidel copacul-mamă. Pentru un grădinar amator care plantează un singur exemplar, cumpărarea unui puiet crescut în ghiveci sau cu rădăcina balotată de la o pepinieră rămâne mult mai practică decât pornirea de la sămânță, ceea ce se potrivește cu rolul natural al speciei de specie pionieră rapidă, colonizatoare timpurie, nu de una selecționată pentru propagare ușoară acasă.