Skip to content
O plantă matură de ștevie amară (Rumex obtusifolius) într-un câmp însorit, cu frunze verzi late și tulpini înalte, ramificate, cu ciorchini de semințe brun-roșcate ridicate deasupra frunzișului
Photo: Krzysztof Ziarnek, Kenraiz (CC BY-SA 4.0)
7 min de citit

Ștevie amară

Rumex obtusifolius

Familie · Polygonaceae

Ștevia amară reînverzește dintr-un pivot gros pe care cositul nu îl atinge. Frunze în formă de inimă, scoatere manuală, oxalați periculoși pentru animale.

Ușor Soare deplin până la umbră parțială Tolerează în mod egal solul umed, prost drenat sau bine drenat Toxică pentru pisici, câini și cai (ASPCA); dăunătoare pentru oameni în cantități mari (RHS)

Rumex obtusifolius

Fișa plantei

  • UdareModeratUdă la fiecare 10 zile
  • Expunere la luminăSoare parțial

Creștere

Familie
Polygonaceae
Ciclu de viață
Perenă
Viteza de creștere
7/10
Mărime adultă
100–150 cm
Lățime
50–100 cm
Înflorire
Flori mici, verzi și roșii, vara, coapte în spice de sămânță brun-roșcate
Înmulțire
  • Semințe
  • Divizare

Repauscaducă, iernează ca rizom

Timp până la maturitate2 până la 5 ani până la dimensiunea maximă

Sol și climă

Tipuri de sol
calcar, argilă, lut, nisip
Toleranță la secetă
Da

Lumină și amplasare

Origine
Nativă din Europa, Siberia Centrală, Iran și nord-vestul Africii (POWO)
Unde să o așezi
  • teren perturbat și zone degradate
  • margini de pășune și pajiște
  • șanțuri umede și zone mlăștinoase

Siguranță

Toxicitate
  • PisiciToxică
  • CâiniToxică
  • CaiToxică
  • OameniToxică

Specie invazivăse răspândește prin sămânță și regenerează din fragmente de rădăcină rămase în pământ

Date:Rumex obtusifolius L., taxonomia de refeRumex obtusifolius L., Plants of the WorRumex obtusifolius, ștevie cu frunze latPlante toxice și netoxice: ștevia (Dock)Broadleaf Dock, Cornell Turfgrass and La

Unde crește

Răspândire mondială

Ștevie amară este nativă în 34 țări: Albania, Algeria, Austria, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia și Croația….GBIF înregistrează 945.647 identificări documentate în 100 țări, cu cele mai mari concentrații în Regatul Unit, Franța și Țările de Jos.

Regatul Unit · 383.842Franța · 167.361Țările de Jos · 124.209Germania · 54.918Belgia · 43.719Danemarca · 32.400Elveția · 25.899Suedia · 17.221Statele Unite ale Americii · 15.090Austria · 12.290Rusia · 9.242Polonia · 7.734Cehia · 5.839Norvegia · 4.598Portugalia · 4.076Slovacia · 3.733Luxemburg · 3.631Spania · 3.482Canada · 2.842Finlanda · 2.413Japonia · 1.838Irlanda · 1.798Noua Zeelandă · 1.754Estonia · 1.428Italia · 1.224Ucraina · 1.018Coreea de Sud · 951Australia · 940Mexic · 744Brazilia · 589Ecuador · 544Belarus · 455Columbia · 444Ungaria · 153Taiwan · 148Slovenia · 135Costa Rica · 119Lituania · 104China · 76Turcia · 70Grecia · 63România · 62Argentina · 56Chile · 49Peru · 45Bolivia · 44Guatemala · 36Croația · 35Armenia · 32Letonia · 27Bosnia și Herțegovina · 18Georgia · 18Haiti · 18Indonezia · 16Panama · 13Serbia · 13Africa de Sud · 13Bulgaria · 11Islanda · 10Azerbaidjan · 9Republica Dominicană · 9Venezuela · 8Insulele Falkland · 6Iran · 6Maroc · 6Sri Lanka · 5India · 4Republica Moldova · 4El Salvador · 4Teritoriile Australe și Antarctice Franceze · 4Etiopia · 3Groenlanda · 3Kazahstan · 3Paraguay · 3Albania · 2Cuba · 2Jamaica · 2Pakistan · 2Teritoriile Palestiniene · 2Turkmenistan · 2Uruguay · 2Bhutan · 1Kârgâzstan · 1Muntenegru · 1Macedonia de Nord · 1Mongolia · 1Nepal · 1Tanzania · 1
Identificări945,6 KȚări native34
  • Albania
  • Algeria
  • Austria
  • Belarus
  • Belgia
  • Bulgaria
  • Cehia
  • Croația
  • Danemarca
  • Elveția
  • Estonia
  • Finlanda
Vezi celelalte 22 țăriAfișează mai puține țări
  • Franța
  • Georgia
  • Germania
  • Grecia
  • Iran
  • Irlanda
  • Italia
  • Liban
  • Norvegia
  • Polonia
  • Portugalia
  • Regatul Unit
  • România
  • Rusia
  • Spania
  • Suedia
  • Teritoriile Palestiniene
  • Tunisia
  • Turcia
  • Țările de Jos
  • Ucraina
  • Ungaria

Puncte de la galben la portocaliu: concentrația identificărilor documentate pe țară. Țări în verde: areal nativ cu sursă. Sursă: GBIFAreal nativ conform POWO (Kew).

Rumex obtusifolius, ștevia amară sau ștevia cu frunze late, este buruiana perenă aspră, cu frunze late, în formă de lopățică, și spice de sămânță roșcate, care apare în pășuni, alei cu pietriș și marginea tasată a unui strat de legume. Taxonomia de referință GBIF acceptă acest nume fără nicio subspecie, iar Plants of the World Online de la Kew îi urmărește arealul nativ până în Europa, Siberia Centrală, Iran și nord-vestul Africii, deși acum crește pe fiecare continent temperat. Planta pe care majoritatea oamenilor o întâlnesc prima dată este o rozetă de frunze late, așezată pe un singur pivot gros, iar acel pivot, nu frunzele, este motivul pentru care o plantă smulsă luna trecută s-a întors de obicei până acum. Fie că scopul este eliminarea ei, fie doar înțelegerea a ce a colonizat o bucată de teren, rădăcina și spicul de sămânță sunt acolo unde se află adevărata poveste.

Identificarea steviei amare: frunze, flori și spice de sămânță

Frunzele bazale sunt late, oblonge și cu peduncul lung, cu textură netedă, cu o bază care se îngustează într-o formă de inimă puțin adâncă și nervuri care adesea sunt roșii pe fondul verde al limbului, potrivit programului de identificare a buruienilor de gazon și peisaj al Cornell. Frunzele mai sus, pe tulpina florală, sunt mai înguste și se micșorează pe măsură ce urcă, iar întreaga plantă crește ca o tufă dreaptă, nu întinsă. Din prima parte a verii, verticile dense de flori mici, verzi și roșii, se ridică pe spice ramificate deasupra frunzișului; Royal Horticultural Society descrie fructul care urmează ca fiind aceeași culoare verde și roșie la început, copt până la un brun-roșcat care persistă pe tulpina uscată mult în iarnă. Acel spic de sămânță roșcat, încă în picioare deasupra pășunii golașe în decembrie, este adesea detaliul pe care oamenii îl observă înainte să se uite atent la frunze.

Origine și unde se naturalizează acum

Plants of the World Online de la Kew listează arealul nativ al steviei amare din Europa până în Siberia Centrală și Iran, cu un avanpost suplimentar în nord-vestul Africii, o bandă temperată largă, care explică de ce tolerează o variație atât de mare de climate în alte părți. În afara acestui areal, a urmat solul perturbat și cultivat oriunde s-au dus oamenii, iar acum este o plantă spontană familiară mult dincolo de Eurasia. Rareori apare pentru că a plantat-o cineva; o pată de plante marchează de obicei un teren recent săpat, suprapășunat sau lăsat gol suficient de mult timp pentru ca sămânța purtată de vânt sau de animale să aterizeze și să prindă rădăcini.

Sol, soare și umiditate de care are cu adevărat nevoie

Datele de cultivare RHS listează calcar, argilă, lut și nisip, toate acceptabile, la orice pH de la acid, prin neutru, până la alcalin, ceea ce este aproape ca a spune că specia nu este deloc pretențioasă cu privire la chimia solului. Crește la soare deplin sau umbră parțială, pe orice expunere, și tolerează un teren umed, dar bine drenat, prost drenat sau pur și simplu bine drenat, o plajă de toleranță pe care puține plante perene de grădină, plantate deliberat, o pot egala. Această flexibilitate, mai mult decât orice preferință anume, este ceea ce permite unei singure plante să se stabilească la fel de bine în pietriș, argilă grea și colțul mlăștinos al unei pășuni.

Pivotul: de ce tăierea nu termină niciodată treaba

Sub fiecare rozetă se află un singur pivot gros, fuziform, care coboară adânc în sol înainte să se ramifice, iar RHS notează explicit că specia se răspândește atât prin sămânță, cât și prin regenerare din rădăcină. Cositul sau tunsul cu motocoasa elimină frunzele și spicele florale vizibile, dar lasă acea rădăcină neatinsă, iar o rozetă proaspătă răsare din nou din coroană în câteva săptămâni. Chiar și smulgerea manuală adesea forfecă rădăcina la o adâncime mică, lăsând suficient țesut în urmă pentru a regenera; coroana și primii câțiva centimetri de rădăcină sunt ceea ce trebuie de fapt scos, nu doar creșterea de la suprafață.

Ștevie amară versus ștevie creață și măcriș

Planta cu care ștevia amară este cel mai des confundată este ștevia creață, Rumex crispus, ale cărei frunze mai înguste au o margine distinct ondulată, încrețită, spre deosebire de limbul lat, neted, cu bază în formă de inimă, descris mai sus; cele două specii cresc pe același teren perturbat și hibridizează cu ușurință, așa că forme intermediare de frunze apar pe teren. Măcrișul adevărat, Rumex acetosa, este și mai mic, cu baze de frunze în formă de săgeată și o aromă mai ascuțită, citrică, și este cultivat deliberat ca plantă culinară, nu tratat ca buruiană. Verificarea bazei frunzei, în formă de inimă și netedă la ștevia amară, ondulată și mai îngustă la ștevia creață, rezolvă majoritatea identificărilor la prima vedere.

Eliminarea unei plante sau a unei pete de plante manual

Plantele tinere, în sol afânat și umed, pot fi scoase întregi cu o furcă de grădină, lucrată într-un cerc complet în jurul coroanei, înclinată spre interior pentru a reteza pivotul curat, sub punctul unde se ramifică. Pe plantele stabilite, un extractor dedicat pentru ștevie sau o cazma îngustă face aceeași treabă cu mai puțină perturbare a solului, iar scopul este de fiecare dată același: ia coroana și primii câțiva centimetri de rădăcină, nu doar frunzele. Orice fragment de rădăcină rămas cu un punct de creștere poate rodi din nou, așa că o pată care tot revine după smulgere înseamnă de obicei că unealta s-a oprit prea la suprafață, nu că smulgerea manuală a eșuat complet.

Erbicide și opțiuni de control cu impact redus

Unde eliminarea mecanică nu este practică pe o pată sau o pășune mai mare, programul de identificare a buruienilor de la Cornell listează clopiralid, dicamba, fluroxipir și glifosat drept erbicide post-emergente folosite împotriva steviei cu frunze late, și notează că dicamba controlează ștevia creață mai fiabil decât controlează această rudă cu frunze mai late. Aceeași sursă listează opțiuni post-emergente cu impact mai redus, inclusiv acid pelargonic, săruri de potasiu ale acizilor grași și ulei de cuișoare sau de lemongrass, plus făină de gluten de porumb pre-emergentă, pentru a încetini răsadurile noi; toate acestea necesită totuși respectarea instrucțiunilor de pe etichetă pentru produsul și locul specific. Indiferent de metodă, tăierea spicelor florale înainte ca fructul să devină brun-roșcat oprește sămânța din acel sezon să ajungă în pământ, ceea ce contează mai mult pe termen lung decât orice tratament unic.

Toxicitate pentru animale de companie, animale de fermă și oameni

ASPCA listează ștevia, speciile Rumex, drept toxică pentru câini, pisici și cai, cu oxalați de calciu solubili drept principiul toxic, iar salivarea, tremurul și, rareori, insuficiența renală drept semnele clinice ale ingestiei. Sfaturile de cultivare RHS pentru această specie sunt consecvente cu asta: grădinarilor li se spune să poarte mănuși de protecție când o manevrează și sunt avertizați că este dăunătoare dacă e mâncată în cantități mari, o precauție care se aplică oamenilor la fel de mult ca animalelor de companie. Nimic din toate acestea nu face planta periculoasă la atingere sau la avut prin preajmă; riscul este legat în mod specific de a mânca o cantitate semnificativă, ceea ce reprezintă mai ales o preocupare pentru animalele care pasc și câinii curioși, nu pentru cineva care doar o scoate dintr-un strat de flori.

Distribuie

Testează-ți cunoștințele despre plante

Atinge un card pentru a-l întoarce și a dezvălui răspunsul.

Cositul sau tunsul cu motocoasa ucide ștevia amară pentru că îi elimină punctul de creștere. Atinge pentru a dezvălui
Punctul de creștere este coroana din vârful pivotului, nu frunzele. Tăierea creșterii de la suprafață lasă rădăcina neatinsă, iar o rozetă proaspătă răsare din nou în câteva săptămâni.
Frunzele bazale late ale steviei amare au o bază care se îngustează într-o formă de inimă puțin adâncă. Atinge pentru a dezvălui
Programul de identificare a buruienilor de la Cornell descrie frunzele ca late, netede și cu bază în formă de inimă, adesea cu nervuri roșii, ceea ce le deosebește de frunzele mai înguste, ondulate, ale steviei creațe.
Ștevia amară crește bine doar în sol acid, nisipos. Atinge pentru a dezvălui
Datele de cultivare RHS listează calcar, argilă, lut și nisip, toate acceptabile, la pH acid, neutru sau alcalin, și la soare sau umbră parțială, motiv pentru care apare aproape oriunde solul este perturbat.
ASPCA listează ștevia (speciile Rumex) drept toxică pentru câini, pisici și cai. Atinge pentru a dezvălui
Oxalații de calciu solubili din plantă pot provoca salivare și tremur, cu insuficiență renală posibilă, dar rară. Sfaturile de cultivare RHS adaugă că este dăunătoare pentru oameni dacă e mâncată în cantități mari.
Ștevia amară și ștevia creață sunt aceeași specie, cu două nume populare diferite. Atinge pentru a dezvălui
Sunt specii separate, Rumex obtusifolius și Rumex crispus, care adesea cresc alături și pot hibridiza. Cea mai clară diferență este marginea frunzei: netedă și cu bază în formă de inimă, față de îngustă și încrețită.

Surse

Referințe consultate pentru acest ghid

Plante similare