Ștevie creață

Ștevia creață (Rumex crispus) este buruiana înaltă, ruginie, care apare pe soluri răscolite, în șanțuri și la marginea straturilor de legume, ușor de trecut cu vederea până când frunzele ei ondulate și tulpinile înalte de semințe revin în fiecare vară, indiferent cât de des este tăiată partea aeriană. Este o plantă perenă ancorată de o rădăcină pivotantă groasă, ramificată, motiv pentru care smulgerea rozetei termină rareori treaba. Aceeași plantă care îi enervează pe grădinari este culeasă de generații întregi ca verdeață de primăvară, iar înțelegerea ciclului ei de viață este cheia fie pentru a o mânca, fie pentru a scăpa definitiv de ea.

Identificarea ștevii creațe în fiecare stadiu

Planta din primul an este o rozetă bazală de frunze lanceolate, cu margini puternic ondulate, încrețite, trăsătura care dă numele popular al speciei. Frunzele sunt fără peri și alternante de-a lungul tulpinii odată ce tulpina florală se ridică, atingând de obicei 60 cm până la 1,5 m înălțime din al doilea an înainte. Florile apar în ciorchini denși de-a lungul părții superioare a tulpinii vara, mici și verzui la început, apoi roșu-brune pe măsură ce fructele hârtioase cu trei aripioare se coc și se usucă pe tulpină. Acele capitule ruginii de semințe sunt de obicei cele care atrag privirea unui grădinar cu mult înainte de frunze, întrucât persistă până toamna și iarna.

Unde crește și de ce revine mereu

Ștevia creață tolerează aproape orice sol, argilos, lutos, nisipos fin, nisipos sau stâncos superficial, și se simte la fel de bine în soare direct sau umbră parțială. Apare în șanțuri, la marginea drumurilor, în zone umede, pe pășuni, în livezi și în orice colț răscolit sau neîngrijit al unei proprietăți, și face față atât secetei cât și inundării temporare odată instalată. Această gamă de toleranță este motivul pentru care supraviețuiește unor condiții care omoară plante de grădină mai pretențioase; o zonă care pare stresată de căldura verii își revine adesea complet după următoarea ploaie.

Problema rădăcinii pivotante

Rădăcina pivotantă groasă, ramificată, este adevărata forță a plantei. Tăierea sau cositul părții aeriene elimină buruiana vizibilă, dar lasă rădăcina intactă, iar rozeta reapare din coroană în câteva săptămâni. Smulgerea cu mâna funcționează sigur doar pe plante tinere, în sol afânat și umed, unde întreaga rădăcină iese dintr-o bucată; pe plante instalate, este nevoie de o furcă de săpat sau un extractor de păpădie, mișcat pe un cerc complet în jurul coroanei, pentru a secționa rădăcina bine sub suprafață. Orice fragment de rădăcină rămas cu un punct de creștere poate reînmuguri, motiv pentru care sapa repetată superficial tinde să îndesească o zonă în loc să o curețe.

Culesul frunzelor și lăstarilor

Frunzele tinere ale rozetei, culese înainte ca tulpina florală să se ridice, sunt partea gătită tradițional ca verdeață de primăvară, fiartă sau călită ca spanacul, ceea ce domolește atât gustul acru, lămâios, cât și astringența creșterii mai vechi. Ca spanacul și macrișul, frunzele de ștevie creață conțin oxalați solubili, așa că sunt cel mai bine consumate gătite, nu crude, și în porții moderate, nu ca verdeață de bază. Semințele roșu-brune, complet uscate, au fost măcinate în unele tradiții și în făină, deși necesită o curățare temeinică pentru a le îndepărta mai întâi aripioarele hârtioase.

Controlarea unei zone deja instalate

Pentru că o singură plantă matură poate lăsa suficiente semințe pentru a repopula solul timp de decenii, rezerva de semințe îngropată depășește ca durată aproape orice sezon de combatere. Tăierea tulpinilor florale înainte ca capitulele de semințe să se înnegrească este cel mai eficient lucru pe care un grădinar îl poate face pentru a opri o zonă mică să devină una mare. Combină asta cu săparea coroanei și a rădăcinii pivotante ale fiecărei plante și verifică din nou aceeași zonă în primăvara următoare, întrucât semințele îngropate continuă să germineze în valuri de fiecare dată când solul este răscolit. Mulcirea susținută înfometează de lumină puieții noi de care au nevoie pentru a se instala, și este mai eficientă pe parcursul unui sezon întreg decât orice rundă unică de smuls.

Specii asemănătoare, de reținut

Ștevia cu frunze late (Rumex obtusifolius) este cea mai frecventă sursă de confuzie; frunzele ei sunt mai late, mai puțin încrețite la margine și adesea în formă de inimă la bază, spre deosebire de frunzele mai înguste, strâns ondulate, ale ștevii creațe. Cele două specii cresc adesea una lângă alta pe același teren răscolit și chiar se hibridează, așa că o zonă poate prezenta forme intermediare de frunze. Niciuna nu trebuie confundată cu adevăratul macriș (Rumex acetosa), care este mai mic, mai săgetat la baza frunzei și cultivat intenționat ca plantă culinară, nu tratat ca buruiană.

Toxicitatea pentru animale și oameni

Ștevia creață este listată de ASPCA ca toxică pentru pisici, câini și cai, din cauza conținutului de oxalat de calciu solubil; ingestia poate provoca salivație și tremurături, iar insuficiența renală este posibilă, dar rară. Planta nu provoacă dermatită de contact, așa că manipularea ei la plivit nu este un pericol; riscul vine specific din consumul ei în cantitate. Pentru oameni, aceiași oxalați sunt motivul pentru care frunzele sunt gătite în mod tradițional, nu consumate crude, și păstrate în porții modeste, mai ales pentru cei predispuși la pietre la rinichi.