Saschiu de grădină

Saschiul de grădină (Vinca major) este ruda mai înaltă și mai grosolană a celor doi saschii vânduți ca acoperitori de sol. GBIF îl înregistrează drept Vinca major L., din familia Apocynaceae, cu sevă lăptoasă, și își câștigă locul exact în punctul în care majoritatea plantelor cu flori refuză: umbra uscată de sub un copac matur, unde iarba se rărește până la pământ gol și puține acoperitoare de sol rezistă. Frunzele ovale, lucioase, poartă flori violet-albăstrui, cu cinci petale, din primăvară până vara, iar o plantație stabilită trece cu vederea seceta, competiția rădăcinilor și o tundere anuală până la sol. Aceeași rezistență este și un avertisment: este o specie care a sărit peste zidurile grădinilor și a devenit o buruiană invazivă listată pe trei continente, iar fiecare parte a ei este toxică pentru animalele de companie.

Origine și motivul pentru umbra uscată

POWO indică aria nativă a speciei Vinca major din sudul Europei până în Caucaz, iar specia a fost dusă în grădini mult dincolo de acea arie de secole. Rolul ei obișnuit într-o grădină modernă este acela de a umple inelul de umbră uscată, plin de rădăcini, de sub un stejar, un fag sau un conifer, teren care lipsește iarba și majoritatea plantelor anuale deopotrivă de lumină și de apă. Missouri Botanical Garden o clasifică drept ușor de cultivat în sol obișnuit, de la uscat la mediu, bine drenat, tolerantă la un interval larg de pH, și mulțumită oriunde de la soare direct până la umbră deplină, deși înflorește cel mai bine cu puțină lumină directă.

'Variegata' și specia simplă

Specia în sine variază de la verde mat la verde lucios, dar cultivarul cel mai vândut în pepiniere este 'Variegata', cu frunze mărginite de la crem la galben pal în jurul unui centru verde; RHS i-a acordat un Award of Garden Merit și o listează drept subarbust persistent de până la aproximativ 45 cm, un amestec de tulpini florifere erecte și tulpini lungi, târâtoare, care înrădăcinează. Marginile crem par mai luminoase într-un colț umbrit decât verdele simplu, motiv pentru care 'Variegata' se vinde mai bine decât specia pentru completarea marginilor de arbuști. Ca la majoritatea acoperitoarelor de sol pestrițe, un lăstar ocazional revine la verde uniform; țesutul verde crește mai repede decât cel pestriț, așa că o tulpină revenită, lăsată pe loc, va copleși în cele din urmă creșterea pestriță din jur și ar trebui tăiată de la bază, nu doar ciupită la vârf.

Înrădăcinare la fiecare vârf de tulpină: cât de departe se întinde și unde se oprește Vinca minor

Vinca major se răspândește în două moduri deodată: tulpini lungi, arcuite, neflorifere, care înrădăcinează oriunde un vârf atinge solul, plus o extindere mai lentă de la bază. NC State Extension îi înregistrează ritmul de creștere drept rapid, cu o capacitate de a înrădăcina la noduri care îi permite să formeze un covor des pe o suprafață întinsă în doar câteva sezoane. Missouri Botanical Garden descrie pâlcurile stabilite ca răspândindu-se nedefinit, ajungând la 2 până la 5 metri lățime, mult dincolo de propria înălțime a plantei, de 15 până la 45 cm, motiv pentru care un smoc netăiat poate sufoca perenele vecine într-un singur sezon. Vinca minor, saschiul mai mic cu care este adesea confundată, este ruda mai ordonată: frunze mai scurte, un covor mai jos și mai des, și tulpini târâtoare care înrădăcinează pe toată lungimea lor în loc să trimită lăstari lungi, așa că rămâne aproape de locul unde a fost plantată în loc să colonizeze bordura vecină.

Tăierea drastică primăvara

Prețul acestei viteze este o plantație care devine desfrunzită, cu centre lemnoase golașe sub o încâlceală de lăstari suprapuși, până la al doilea sau al treilea an. Ghidul Clemson Cooperative Extension pentru cultivarea saschiului recomandă tunderea aproape de sol din când în când, pentru a stimula o creștere proaspătă, și precizează că tehnica se aplică în special speciei Vinca major, nu Vincăi minor, mai scunde. Cea mai bună perioadă este sfârșitul iernii până la începutul primăverii, înainte de a începe creșterea nouă: tunde plantația la 5-10 cm cu o mașină de tuns firul sau cu foarfeci de gard viu, greblează frunzișul vechi, iar planta răspunde cu un val de frunze noi în câteva săptămâni, mai dens decât o creștere lăsată nesupravegheată ani la rând. Sărirea acestui pas mai multe sezoane la rând este cel mai frecvent motiv pentru care o plantație arată rară și lemnoasă în loc de covorul strâns, lucios, pe care îl poate forma.

Sol, lumină și udare

Missouri Botanical Garden o listează pentru sol argilos, lutos sau nisipos, pe un interval larg de pH, singura excludere fermă fiind terenul care rămâne mereu umed, unde coletul și rădăcinile putrezesc. Plantele noi au nevoie de udare regulată în primul lor sezon de creștere, cât timp rădăcinile se stabilesc; după aceea, o Vinca major stabilită este cu adevărat rezistentă la secetă și cere apă suplimentară doar în perioade de secetă prelungită. Toleranța la lumină merge de la soare direct până la umbră deplină, mai largă decât aproape orice alt acoperitor de sol cu flori, dar soarele direct cu apă medie stimulează cele mai multe flori, în timp ce umbra profundă favorizează frunzișul în detrimentul înfloririi, un compromis pe care majoritatea grădinarilor care o plantează sub un copac îl acceptă bucuroși.

Rugina și alte probleme

Boala cea mai specifică acestui gen este rugina saschiului, cauzată de ciuperca Puccinia vincae: frunzele infectate devin clorotice, cu pete slabe pe fața superioară, în timp ce partea inferioară dezvoltă uredinii întunecate, pulverulente, frunzele puternic infectate se răsucesc în sus, iar lăstarii afectați de obicei încetează să mai înflorească. Un focar documentat într-o plantație din California s-a răspândit de la un mănunchi de plante simptomatice la 80-90 la sută din bordură în aproximativ un an, iar ciuperca nu are nevoie de o gazdă alternativă pentru a persista de la un sezon la altul. Nu există un tratament fungicid vindecător odată ce frunzele prezintă simptome; răspunsul practic este îndepărtarea frunzișului infectat, evitarea udării de deasupra care menține frunzele umede, și sprijinirea pe tăierea drastică anuală de mai sus, care elimină creșterea infectată înainte ca ciuperca să se răspândească mai departe. Putregaiul rădăcinilor și pătarea frunzelor din cauza solului umed sunt celelalte plângeri recurente, ambele urmărite până la aceeași cauză: terenul care nu drenează.

O plantă invazivă în California, Australia și Noua Zeelandă, și cum se elimină

Vinca major a scăpat din cultură pe cel puțin trei continente. Lista plantelor invazive a Universității din California o înregistrează răspândindu-se prin majoritatea județelor costiere ale statului, în pădurile de deal, în Valea Centrală și chiar în județele deșertice, clasificând impactul ei ecologic drept sever, pentru felul în care reduce diversitatea plantelor odată ce înlocuiește acoperitorii de sol nativi. Fișa CABI o listează drept buruiană de mediu în sudul Australiei și înregistrează formarea de covoare dense pe malurile râurilor care sufocă vegetația nativă a subarboretului riveran și blochează regenerarea copacilor și arbuștilor tineri, același comportament de mal de râu care a plasat-o pe listele de buruieni de mediu ale Noii Zeelande. Mecanismul din spatele tuturor celor trei clasificări este cel deja descris mai sus: orice fragment de tulpină înrădăcinat lăsat în pământ repornește pâlcul. Eliminarea unei plantații stabilite înseamnă săparea întregului covor de rădăcini, nu doar tăierea părții de deasupra, urmărirea lăstarilor până la vârfurile lor înrădăcinate și ambalarea fiecărui fragment pentru eliminare, nu compostarea lui sau lăsarea tulpinilor tăiate pe solul umed din apropiere, unde vor înrădăcina din nou pur și simplu.

Toxică pentru animale de companie, dar de folos pentru albinele timpurii

ASPCA listează saschiul drept toxic pentru câini, pisici și cai, cu alcaloizii de vinca drept principiu toxic, iar vărsăturile, diareea, tensiunea arterială scăzută, tremurul și, în cazuri severe, convulsiile, se numără printre semnele raportate, motiv suficient pentru a ține resturile de tăiere departe de animalele de companie după o tundere. Florile violet-albăstrui atrag într-adevăr albinele melifere și bondarii primăvara, utile ca una dintre sursele mai timpurii de nectar într-o bordură umbrită înainte ca majoritatea perenelor să se deschidă, deși saschiul nu este un mare producător de flori odată ce se instalează căldura verii. Este o plantă mai apreciată pentru acoperirea fiabilă a unui teren dificil decât pentru hrănirea unei grădini de polenizatori, un beneficiu secundar, nu un motiv pentru a o planta.