Vinca de Madagascar

Un Catharanthus roseus proaspăt cumpărat, vândut cel mai adesea simplu sub numele de vinca sau vinca de Madagascar, se numără printre cele mai iertătoare plante cu flori pentru un loc cald și însorit. Continuă să deschidă flori cu cinci petale din prima parte a verii până la primul îngheț, fără nicio îndepărtare a florilor ofilite, și trece cu vederea căldura și perioadele de secetă care ofilesc majoritatea plantelor de bordură în câteva zile. Singurul lucru care o ucide rapid este umezeala excesivă la rădăcină: solul îmbibat și slab drenat provoacă putrezirea rădăcinilor și tulpinii în câteva săptămâni. În afara zonelor tropicale fără îngheț, este cultivată ca anuală de vară aproape peste tot, deși în aria ei nativă se comportă ca o perenă cu bază lemnoasă care continuă să înflorească tot anul.

Ce cultivi: specia și soiurile

Specia a fost multă vreme vândută sub numele mai vechi Vinca rosea, iar acest sinonim mai apare încă pe unele plicuri de semințe și etichete de plante. Catharanthus roseus sălbatică poartă flori roz-roșiatic până la roșu, cu un gât mov mai închis, dar exemplarele din specia adevărată sunt rareori oferite azi în pepiniere. Aproape tot ce se vinde este un soi ameliorat, de la tipuri înalte, cu port lax, până la tufe compacte de doar aproximativ 15 cm înălțime, în culori de la alb și roz pal până la roz aprins, roșu și liliachiu, de obicei cu un ochi de culoare contrastantă în centrul fiecărei flori. Frunzele ovale, lucioase, ating aproximativ 5 cm lungime și rămân dese pe plantă tot sezonul, motiv pentru care funcționează la fel de bine în ghivece mixte ca și în straturi deschise. Serii mai noi precum Cora au fost create special pentru rezistență la putregaiurile de rădăcină și tulpină care afectează soiurile mai vechi pe vreme umedă, merită căutate dacă solul tău se drenează lent.

Lumină și amplasare

Soarele puternic dă cea mai bogată și mai lungă înflorire; semiumbra ușoară este tolerată, dar înflorirea se rărește și tulpinile se întind spre lumină în câteva săptămâni. Un loc fierbinte, cu lumină reflectată, lângă un trotuar sau un perete orientat spre sud nu este o problemă cum ar fi pentru majoritatea plantelor anuale cu flori, aceasta este una dintre puținele plante de bordură care chiar performează mai bine în colțul dogoritor și expus care arde totul altceva.

Sol, pH și momentul plantării

Această plantă vrea un sol nisipo-lutos bine drenat și un pH ușor acid, ideal 5,5 până la 6,0, deși tolerează un pH mai ridicat odată ce drenajul este rezolvat. Drenajul contează aici mai mult decât fertilitatea: un strat bogat, care reține umezeala, este un risc mai mare decât unul sărac și nisipos. Nu grăbi plantarea primăvara. Pune răsadurile afară abia după ce solul s-a încălzit peste aproximativ 15,5 grade Celsius, de obicei la câteva săptămâni după ultimul îngheț; plantarea în sol rece și umed este cauza numărul unu a pierderilor fungice de la începutul sezonului. Dacă pornești de la sămânță, seamănă în interior cu 12 până la 16 săptămâni înainte de ultimul îngheț, ca plantele să fie suficient de robuste pentru a intra direct în floare de îndată ce vremea se încălzește.

Udarea corectă

Necesarul de apă stă la mijloc, nici la fel de setoasă ca o anuală tipică de bordură, dar nici o adevărată specialistă în secetă. Menține solul ușor și uniform umed cât timp plantele se stabilesc, apoi lasă suprafața să se usuce între udări odată ce rădăcinile s-au format. Udă la bază, nu pe deasupra: udarea repetată a frunzișului este ceea ce declanșează petele pe frunze pe vreme umedă, mult mai des decât simpla nevoie de mai multă apă. Odată stabilită, Catharanthus roseus tolerează seceta reală și solul uscat mult mai bine decât tolerează să fie ținută udă, așa că, la dubiu, udă mai puțin, nu mai mult.

Fertilizare

Evită fertilizarea abundentă. Un îngrășământ ușor și echilibrat în perioada de vârf a creșterii de vară este suficient pentru a menține înflorirea; adăugarea de azot în exces produce tulpini moi, alungite, exact genul de creștere luxuriantă în care se instalează primele putregaiurile fungice. Într-o grădină obișnuită, cu sol decent, majoritatea grădinarilor obțin un sezon întreg de înflorire fără vreo fertilizare.

Perenă în zonele tropicale, anuală oriunde altundeva

Catharanthus roseus rezistă la iarnă doar în zonele USDA 10 până la 11, unde persistă ca o perenă joasă, cu bază lemnoasă, și continuă să înflorească pe timpul iernii. Oriunde e mai frig, înghețul o omoară de-a dreptul, motiv pentru care este cultivată ca anuală de unică folosință de vară în majoritatea grădinilor temperate. Dacă vrei să păstrezi o culoare preferată în loc să cumperi plante noi în fiecare primăvară, ia butași la sfârșitul verii și suprapunește-i iarna în interior, pe un pervaz luminos, sau adu o plantă întreagă în ghiveci înăuntru înainte de primul îngheț. Dacă are ocazia, se autoînsămânțează și ea ușor în climatele blânde, fără îngheț.

Dăunători, boli și greșeli frecvente

Lăsată într-un sol bine drenat și udată cu cap, această plantă este aproape fără probleme. Aproape orice problemă serioasă are aceeași origine: prea multă apă stagnând în jurul rădăcinilor. Aceasta cauzează putrezirea tulpinii și a rădăcinilor, cu mult cea mai comună cale de a pierde o plantație, și este agravată de plantarea prea devreme în sol rece și umed. Fii atent și la petele pe frunze cauzate de udarea pe deasupra, la fenomenul ocazional de îngălbenire de tip aster yellows și la melci sau limacși care ronțăie frunzișul jos pe vreme umedă. Cea mai evitabilă greșeală pe care o fac grădinarii cu vinca este să o trateze ca pe o anuală de vară setoasă și să o ude după același program ca petuniile sau impatiens; acest singur obicei ucide mai multe plante decât orice dăunător.

Toxicitate: ține-o departe de animale

ASPCA listează vinca (Vinca rosea, sinonim direct al lui Catharanthus roseus) ca toxică pentru câini, pisici și cai. Principiile toxice sunt alcaloizii de vinca, iar semnele raportate ale ingestiei includ vărsături, diaree, tensiune arterială scăzută, depresie, tremurături, convulsii, comă și moarte. Aceștia sunt aceeași clasă de alcaloizi care au făcut din această plantă un subiect important pentru cercetarea împotriva cancerului, motiv pentru care un câine curios care mestecă tulpini sau frunze nu are doar un deranj stomacal minor. Ține plantele departe de animalele de companie și de cele care pasc liber, și contactează prompt un veterinar dacă se suspectează o ingestie.