Oregano cubanez

Coleus amboinicus, vândut în pepiniere ca oregano cubanez, mentă mexicană sau busuioc indian, este un membru cărnos, cu frunze catifelate, al familiei mentei, care eliberează un miros gros, asemănător oreganoului, de îndată ce o frunză este strivită. Un butaș face rădăcini într-un pahar cu apă în doar o săptămână, iar planta se poate dubla în mărime într-un singur sezon cald, motiv pentru care apare la fel de des ca ghiveci pe pervazul bucătăriei și ca acoperitor de sol întins de-a lungul unei alei însorite, în zonele USDA 9a până la 11b. Singurul lucru care o omoară complet este înghețul: o singură noapte cu ger îi înnegrește frunzele și transformă tulpinile într-o pastă moale până dimineața. Tot ce urmează este construit în jurul acestui fapt și al aversiunii plantei față de rădăcinile ude.

Lumina și amplasarea

Oferă-i soare din plin până la umbră parțială, șase ore sau mai mult de lumină directă acolo unde verile sunt blânde, și soare de dimineață cu umbră după-amiaza acolo unde verile sunt fierbinți. Frunzele groase, păroase, se ard și se decolorează pe margini sub soarele intens de amiază, într-un climat uscat, așa că un loc care primește lumină puternică, dar pierde soarele la începutul după-amiezii, produce o creștere mai deasă și mai verde decât un perete orientat spre sud, expus la soare din plin. La interior, cel mai luminos pervaz din casă, ideal orientat spre sud sau vest, împiedică alungirea tulpinilor. La lumină slabă planta supraviețuiește, dar internodurile se alungesc, iar frunzele se subțiază și își pierd pufozitatea caracteristică.

Solul și ghiveciul

Plantează-o într-un amestec afânat, cu drenaj rapid, lutul, nisipul sau solul stâncos, puțin adânc, toate funcționează, la un pH aproape neutru, în jur de 6,0 până la 8,0. Ce nu tolerează este apa stătută în jurul rădăcinilor: argila grea sau un container fără orificiu de drenaj putrezește baza tulpinilor în câteva săptămâni. Pentru ghivece, un container de ceramică neglazurată, de aproximativ 20 de centimetri, lasă surplusul de umezeală să se evapore prin pereți, ceea ce contează mai mult pentru această specie decât mărimea ghiveciului în sine. Replantează doar când rădăcinile încep să se învârtă la orificiul de drenaj, de obicei o dată la unu-doi ani, având în vedere cât de repede umple creșterea de sus un container; urcă doar cu o mărime de ghiveci odată, nu direct la ceva mult mai mare, pentru că un volum mare de sol umed în jurul unei rădăcini mici este calea cea mai rapidă spre putrezire.

Udarea

Udă cu zgârcenie și lasă primii 5 cm de sol să se usuce între udări. Frunzele sunt semi-suculente, țin rezerve de umezeală așa cum face o plantă de jad, așa că planta tolerează mult mai bine o udare ratată decât una excesivă. În ghivece, afară, într-o perioadă caldă și uscată, asta poate însemna udare o dată pe săptămână; într-o perioadă mai răcoroasă sau mai umedă, o dată la zece zile până la două săptămâni este mai aproape de corect. Frunzele de jos, îngălbenite, care cad în timp ce solul încă se simte umed, sunt primul semn de udare excesivă, nu de sete, iar remediul este să oprești complet udarea până când ghiveciul se simte cu adevărat ușor.

Fertilizarea

Nu este o plantă mare consumatoare de îngrășământ. Un îngrășământ lichid echilibrat, diluat, o dată pe lună, primăvara și vara, este suficient ca să mențină creșterea nouă, fără să forțeze tulpini moi, lăbărțate, care se lasă și se rup. Sari complet peste fertilizare din toamnă până iarna, când creșterea încetinește sau se oprește complet, în orice climat, cu excepția celor mai calde; îngrășământul aplicat unei plante care nu crește activ rămâne pur și simplu în sol și poate arde rădăcinile.

Tăierea și ciupitul

Lăsate nesupravegheate, tulpinile se alungesc rapid și se lasă sub propria greutate, așa că ciupește vârfurile de creștere până la o pereche de frunze, la câteva săptămâni, pe tot parcursul sezonului de creștere. Acesta este singurul obicei care transformă o plantă subțire, întinsă, într-una deasă și stufoasă, fiecare ciupire forțează doi lăstari noi din nodul de sub tăietură. Taie mai drastic, cu până la jumătate, la începutul primăverii, pe plantele care au iernat la interior și s-au alungit spre o fereastră; frunzele noi se desfac în una-două săptămâni de la tăierea de primăvară și umplu planta la loc rapid.

Înmulțirea

Butașii de tulpină sunt metoda rapidă și sigură, motiv pentru care această plantă este atât de des împărțită între grădinari. Taie un vârf de 10-15 cm, sub un nod foliar, îndepărtează frunzele de jos și pune-l într-un pahar cu apă, pe un pervaz luminos; rădăcinile apar în cinci până la zece zile, iar butașul este gata de plantat odată ce ajung la doi-trei centimetri lungime. Divizarea funcționează și ea, primăvara, pe tufe mature, cu mai multe tulpini înrădăcinate la bază, deși butașii sunt mai simpli și dau mai multe plante dintr-o singură plantă-mamă. Înmulțirea din sămânță este rar folosită, pentru că specia înflorește sporadic, iar butașii sunt mai rapizi din orice punct de vedere practic.

Iernarea

În afara zonei ei de rezistență, tratat-o ca pe o plantă de container care petrece iarna la interior. Adu ghivecele la interior înainte de primul avertisment de îngheț, nu după, pentru că până și un ger ușor înnegrește frunzișul peste noapte, iar frunzele pierdute astfel nu-și mai revin. La interior, creșterea încetinește, iar planta are nevoie de mai puțină apă și deloc de îngrășământ, până primăvara; o cameră răcoroasă și luminoasă i se potrivește mai bine decât una caldă și întunecoasă, care încurajează o creștere slabă, alungită. Grădinarii din zone limită, care vor o asigurare împotriva unui îngheț puternic, iau de obicei un set de butași la începutul toamnei, ca poliță de asigurare, pentru că un butaș înrădăcinat pe un pervaz este mult mai ușor de ținut în viață pe timpul iernii decât un exemplar întreg, în ghiveci.

Dăunători, greșeli frecvente și siguranța animalelor

Păduchii lânoși și păianjenii roșii sunt cei doi dăunători care apar cel mai des, de obicei pe o plantă ținută prea uscată și prăfuită la interior; un jet puternic de apă pe partea de dedesubt a frunzelor, la una-două săptămâni, plus izolarea unui butaș nou înainte să se alăture altor plante de apartament, țin ambele sub control. Cea mai frecventă greșeală cu această specie este să o tratezi ca pe o plantă tropicală de frunziș, însetată: solul constant umed putrezește rădăcinile mai repede decât aproape orice altceva, în afară de îngheț. A doua greșeală frecventă este umbra deasă, care produce o creștere palidă, rară, alungită, în loc de frunzișul des și parfumat pentru care este cultivată planta. Uleiurile esențiale care dau frunzelor mirosul puternic sunt listate ca toxice pentru pisici, câini și cai de către ASPCA, ingestia provocând vărsături, diaree și pierderea apetitului, așa că ține ghivecele departe de animalele care rod plante de apartament.