Măr pădureț

Un Malus sylvestris tânăr nu arată a mare lucru: un trunchi subțire ca o nuia și o risipă de frunze ovale. Dă-i un deceniu și devine un pom mic, noduros, cu coroana largă, care oprește oamenii pe o potecă atunci când înflorește, nori de flori albe cu nuanțe roz la sfârșitul primăverii, urmați de mere mici, tari, galben-verzui, care rămân pe ramuri până iarna. Este strămoșul sălbatic al majorității merilor cultivați și cere foarte puțin: un loc deschis și însorit, sol care nu stă ud și o mână ușoară cu fierăstrăul.

Ce cultivi de fapt

Malus sylvestris nu este aceeași plantă cu soiurile ornamentale de măr pădureț vândute pentru culoare în grădină și nici cu mărul domestic, Malus domestica, chiar dacă cele două se hibridizează atât de ușor încât botaniștii tratează puritatea genetică a populațiilor sălbatice ca pe o problemă de conservare. Un măr pădureț autentic are fructe mai mici, mai acre, mai tari, creșteri tinere spinoase la unii indivizi și o coroană mai neregulată, mai puțin îngrijită decât un soi de pepinieră ales pentru flori uniforme. Dacă ai cumpărat un soi numit, precum 'Red Sentinel' sau 'John Downie', ai un măr pădureț de grădină, nu această specie; dacă crești un puiet dintr-un gard viu sau un exemplar cumpărat drept Malus sylvestris pur, îndrumările de mai jos se aplică direct.

Amplasare și plantare

Oferă-i soare deplin pentru cea mai bună înflorire și legare a fructelor, deși RHS notează că va tolera umbra parțială fără să moară, doar că va înflori mai slab. Nu este pretențios în privința tipului de sol, crescând deopotrivă pe calcar, argilă, lut și nisip, dar vrea umiditate care se scurge, nu stă în jurul rădăcinilor; o groapă de argilă grea care băltește după ploaie este singurul loc de evitat. Plantează un pom cu rădăcina liberă sau la ghiveci între toamnă și începutul primăverii, cât timp este în repaus vegetativ, și lasă-i spațiu real: o anvergură finală de 4-8 metri înseamnă că un exemplar solitar are nevoie de cel puțin atât teren liber, în timp ce o plantare în gard viu poate fi făcută mai deasă și ținută mai mică prin tăiere.

Udarea în perioada de înrădăcinare

În primele două sezoane de creștere, udă abundent pomul proaspăt plantat o dată pe săptămână în perioadele secetoase, mai des într-o primă vară toridă, ca sistemul radicular să poată depăși groapa inițială de plantare. După aceea, un Malus sylvestris plantat în pământ este cu adevărat rezistent la secetă și face față ploilor obișnuite în majoritatea climatelor temperate; udarea suplimentară este cu adevărat necesară doar în timpul unei perioade secetoase prelungite din vară, și chiar și atunci o udare adâncă la fiecare două săptămâni face mai mult bine decât o stropire ușoară zilnică, care încurajează rădăcini superficiale.

Polenizare și rodire

Florile se deschid într-o fereastră scurtă la sfârșitul primăverii și sunt polenizate de albine și alte insecte, nu de vânt. Sursele nu cad de acord dacă un exemplar izolat este cu adevărat autofertil; în practică, legarea fructelor este mai bogată și mai constantă atunci când un alt măr, sălbatic sau cultivat, înflorește în apropiere în același timp. Acesta este unul dintre motivele pentru care livezile și gardurile vii vechi păstrau adesea unul sau doi meri pădureți printre pomii cultivați: perioada lor lungă și suprapusă de înflorire ajută la polenizarea întregii plantații. Fructele se coc toamna, devenind mere mici, tari, foarte acre, de 2-3 cm diametru, care se înmoaie și se îndulcesc după un îngheț și pe care le culeg păsările, sau, tradițional, oamenii care fac gem de mere pădurețe, pe tot parcursul iernii.

Tăierea

RHS plasează Malus sylvestris în cea mai ușoară categorie de tăiere: odată stabilită forma inițială, un pom matur are nevoie doar de eliminarea ramurilor uscate, deteriorate, care se încrucișează sau se aglomerează, pentru a păstra aerul circulând prin coroană. Fă asta cât timp pomul este în repaus, dar alege o perioadă uscată, nu tăia pe vreme rece și umedă, pentru că rănile proaspete pe meri sunt un punct de intrare pentru cancer. Rezistă tentației de a tăia drastic pentru mărime; tăierile puternice pe un pom matur tind să declanșeze o desime de lăstari verticali viguroși în loc de o coroană mai ordonată, și întrerup rodirea pentru un an sau doi.

Dăunători și boli

Fiind o rudă adevărată a mărului, poartă aceeași listă de boli ca pomii de livadă. Rapănul mărului apare ca pete închise, râioase, pe frunze și pe coaja fructelor în primăverile umede; rareori ucide pomul, dar desfigurează recolta. Făinarea acoperă vârfurile lăstarilor tineri cu o peliculă cenușiu-albicioasă pe vreme umedă și încetinește creșterea dacă este lăsată netratată. Arsura bacteriană și ofilirea florilor intră ambele prin florile deschise și pot ucide ramuri întregi într-un sezon; taie mult în lemn sănătos și dezinfectează uneltele între tăieri dacă observi ciorchini de flori înnegrite, cu aspect pârjolit. Ciuperca de rădăcină (Armillaria) și cancerul mărului sunt riscurile pe termen lung mai serioase, ambele de obicei legate de un pom stresat pe teren prost drenat, ceea ce este cel mai puternic argument practic pentru a alege corect locul de plantare încă de la început.

Valoare pentru fauna sălbatică și toxicitate

Puțini pomi mici sunt la fel de valoroși pentru fauna sălbatică ca acesta: florile hrănesc albinele de la începutul sezonului, frunzișul găzduiește omizi de molii care la rândul lor hrănesc păsările care cuibăresc, iar fructele persistente sunt o sursă de hrană iarna, odată ce fructele de pădure mai moi au dispărut. Aceleași fructe și frunziș cer atenție în preajma animalelor de companie: ASPCA listează mărul, inclusiv Malus sylvestris, ca toxic pentru câini, pisici și cai, cu glicozide cianogenice concentrate în semințe, tulpini și frunzele ofilite, nu în pulpa coaptă. Strânge frunzele căzute și fructele căzute din zonele la care pot ajunge animalele care pasc și supraveghează un câine căruia îi place să roadă bețe sub pom, mai ales resturile ofilite de la o tăiere lăsate pe jos.