Cătina câinească

Un arbust cu frunze lucioase, fin dințate, scoarță închisă la culoare, punctată cu lenticele deschise, și ciorchini de fructe negre cât mazărea, atârnând din lăstari terminați cu spini, este aproape sigur Rhamnus cathartica, cătina câinească. A fost plantată cu miile ca gard viu și perdea de vânt în nordul Statelor Unite și în Canada în anii 1800 și a devenit între timp unul dintre cele mai agresive arbuști invazivi din regiune, interzisă la vânzare în mai multe state și listată drept buruiană dăunătoare în multe altele. Acest ghid arată cum o deosebești corect de speciile asemănătoare, de ce se răspândește atât de repede și cum o elimini astfel încât să rămână de-a binelea eliminată, pentru că tăierea trunchiului, de una singură, este exact mișcarea cea mai sigură să înrăutățească problema.

Origine și cum a ajuns în America de Nord

Cătina câinească este nativă dintr-o zonă întinsă a Europei și Asiei de vest, ajungând la est până în Xinjiang și nord-vestul Siriei și la sud până în nord-vestul Africii. Colonizatorii europeni au adus-o în America de Nord la începutul anilor 1800 tocmai pentru că forma un gard viu rezistent și des, care tolera tăierea și solul sărac fără să crâcnească. Aceeași robustețe i-a permis să evadeze din grădini și perdele de vânt spre păduri deschise, garduri de câmp și margini de teren agricol, iar acum este naturalizată și în extindere în nord-estul și centrul-vestul Statelor Unite, precum și în sudul Canadei, mult dincolo de locurile unde cineva o mai plantează intenționat.

Identificare: frunze, scoarță, spini și fructe

Frunzele sunt dispuse sub-opus până la alterne de-a lungul tulpinii, eliptice, de 2,5 până la 7,5 cm lungime, cu margini fin dințate și 3 până la 5 perechi de nervuri curbate care merg spre vârf. Sunt verde-închis, lucioase, pe tot parcursul verii, se îngălbenesc toamna și sunt printre ultimele care cad în grădina de toamnă. Scoarța este brun-închis spre gri și se exfoliază în petice pe tulpinile mai bătrâne, punctată cu lenticele verticale, deschise la culoare; taie-o și scoarța interioară, împreună cu cambiul, apar ca un strat distinctiv portocaliu spre galben-portocaliu, cea mai rapidă confirmare disponibilă. Majoritatea vârfurilor de ramuri se termină cu un spin mic și ascuțit. Planta este dioică, așa că florile masculine și feminine cresc pe arbuști separați: flori mici, cu patru petale, galben-verzui, se deschid primăvara în ciorchini strânși la subsuoara frunzelor. Doar plantele femele fac fructe, drupe negre și lucioase, late de 0,6 până la 1,3 cm, cu 2 până la 4 semințe, care se coc de la sfârșitul verii până toamna și sunt mâncate cu plăcere de păsări.

Cătina câinească față de cătina lucioasă și speciile native asemănătoare

Cătina lucioasă (Frangula alnus), o rudă apropiată și de asemenea invazivă, are frunze dispuse strict alterne, cu margini netede, nedințate, și 8 până la 9 nervuri care se răsfiră din nervura mediană, iar ramurile ei nu se termină niciodată cu un spin. Cireșii și prunii nativi au o scoarță gri, punctată cu lenticele, asemănătoare, ceea ce cauzează confuzii frecvente, dar scoarța lor interioară nu este portocalie, iar lăstarii lor nu au spinul terminal. La îndoială, crestează un lăstar: scoarța interioară portocaliu-gălbuie a cătinei câinești, combinată cu micul spin terminal și frunzele fin dințate, sub-opuse, o deosebesc de orice arbust nativ cu care este confundată.

De ce depășește plantele native în competiție

Cătina câinească înfrunzește mai devreme primăvara și își păstrează frunzele mai târziu toamna decât arborii și arbuștii nativi din jur, prelungindu-și sezonul fotosintetic la ambele capete. Această fereastră suplimentară îi permite să umbrească florile de primăvară și puieții de arbori chiar înainte ca aceștia să se fi desfăcut, în timp ce propria ei creștere rapidă, formatoare de desișuri, blochează stratul de subarboret pentru aproape orice altceva. Tăierea unei tulpini nu rezolvă problema nici ea: cătina drajonează viguros din butuc și din coletul rădăcinii, așa că un singur trunchi îndepărtat greșit revine adesea sub forma unui mănunchi de tulpini noi. Adaugă o populație de păsări bucuroase să mănânce și să răspândească fructele pe o rază largă, și un singur arbust femel nesupravegheat poate însămânța o pădure întreagă în doar câteva sezoane.

O problemă agricolă, nu doar de grădină

Raza de acțiune a cătinei câinești ajunge și pe terenurile agricole active. Servește drept gazdă alternativă necesară ruginii coroanei ovăzului (Puccinia coronata) pentru a-și încheia ciclul de viață și este gazda de iernare pentru afida soiei, care își depune ouăle la baza mugurilor foliari ai cătinei în fiecare toamnă. Un gard viu sau un gard de câmp lăsat necurățat lângă lanurile de ovăz sau de soia nu este doar inestetic, ci un rezervor care poate crește presiunea bolilor și a dăunătorilor asupra culturii în primăvara următoare, motiv pentru care serviciile de extensie agricolă urmăresc și recomandă eliminarea ei ca parte a gestionării de rutină a marginilor de câmp.

Toxicitate: fructe, frunze și animale de fermă

Numele speciei, cathartica, nu este decorativ: fructele și frunzele conțin glicozide cu efect purgativ, iar consumul fructelor poate provoca greață, vărsături și diaree la oameni, în general considerate de severitate scăzută, dar neplăcute. Animalele de fermă și cele de companie sunt considerate ușor toxificate dacă pasc din ea în cantitate, așa că merită să ții animalele departe de o tufă pe care nu ai curățat-o încă. ASPCA nu listează cătina câinească în baza sa de date cu plante toxice sau netoxice, deci nu se poate face nicio afirmație sursă specifică pentru pisici, câini sau cai, în niciun sens. Păsările nu sunt afectate de fructe și sunt motivul principal pentru care sămânța se răspândește atât de departe și atât de repede.

Statut legal și reglementare

Din cauza ușurinței cu care evadează și a pagubelor ecologice pe care le produce o tufă odată instalată, cătina câinească este clasificată drept invazivă, restricționată sau de-a dreptul buruiană dăunătoare într-o listă lungă de state din nord-estul și centrul-vestul SUA, precum și în mai multe provincii canadiene. În unele jurisdicții este ilegal să o vinzi, să o imporți, să o transporți sau să o plantezi cu bună știință. Dacă ai moștenit un gard viu din ea odată cu o proprietate, acest istoric nu creează o obligație de a-l elimina peste noapte, dar verifică lista de buruieni dăunătoare a statului sau provinciei tale înainte de a înlocui o plantă moartă din gard tot cu cătină câinească, și nu o planta nicăieri din obișnuință.

Cum o elimini fără să înrăutățești lucrurile

Metoda care funcționează cu adevărat combină tăierea cu erbicid aplicat direct pe cioata proaspăt tăiată, nu doar tăierea singură. Doboară tulpina aproape de sol și pensulează sau pulverizează un erbicid sistemic pe inelul de cambiu expus, în câteva minute, ideal de la sfârșitul verii până toamna, când planta transportă activ zaharurile spre rădăcini și le va duce erbicidul odată cu ele. Tulpinile subțiri pot fi tratate și cu o aplicare pe scoarța de la bază, fără tăiere prealabilă. Smulsul manual funcționează pentru semințișuri și plante foarte tinere, dar doar când solul este suficient de afânat pentru a ridica întregul sistem radicular; orice fragment de rădăcină rupt și rămas în sol poate drajona din nou. Pentru că semințele rămân viabile în sol ani de zile, iar tufele femele din apropiere continuă să însămânțeze zona, planifică monitorizarea locului și tratarea semințișurilor noi și a lăstarilor de pe cioată timp de mai multe sezoane de vegetație, nu o singură curățenie și gata.

Greșeli frecvente

Cea mai frecventă greșeală este tăierea arbustului fără niciun erbicid, ceea ce transformă sigur un trunchi într-un desiș cu tulpini multiple în decurs de un an. A doua este tratarea primăvara, când zaharurile circulă în sus, spre creșterea nouă, nu în jos, spre rădăcini, ceea ce irosește erbicidul doar pe partea aeriană. A treia este identificarea greșită, în ambele sensuri: smulgerea unui cireș sau prun nativ confundat cu cătina câinească, sau lăsarea unei cătine reale în pace pentru că a fost confundată cu una dintre acestea sau cu cătina lucioasă. A patra este oprirea după un singur sezon, când o tufă femelă de pe două proprietăți mai încolo, sau o bancă de semințe care stă liniștită în sol, continuă să producă semințișuri noi ani de zile după ce tufa originală a părut curățată.