Aeonium arborescent

Aeonium arboreum este ruda cu formă de copăcel din spatele majorității suculentelor cu frunze negre vândute sub numele 'Zwartkop' sau 'Schwarzkopf': un subarbust ramificat, cu tulpini lemnoase, care poate atinge un metru sau mai mult, încununat cu rozete plate de frunze în formă de lingură. Lăsată în voia ei, planta dezvoltă o tulpină centrală groasă, apoi se arcuiește și se ramifică pe măsură ce îmbătrânește, așa că o plantă cumpărată ca o rozetă unică, ordonată, va arăta în câțiva ani mai degrabă ca un copăcel noduros decât ca o suculentă obișnuită de pervaz. Împarte cu rudele ei calendarul inversat, crescând în lunile răcoroase și oprindu-se din creștere vara, dar mărimea ei, tulpinile lemnoase și felul în care fiecare rozetă înflorește o singură dată și apoi moare o deosebesc de Aeoniumurile mai mici, cu creștere joasă, precum Aeonium decorum.

Unde crește Aeonium arboreum în natură

Plants of the World Online (Kew) plasează aria natală a speciei Aeonium arboreum pe Gran Canaria, în Insulele Canare, cu o subspecie separată, korneliuslemsii, originară din munții din sud-vestul Marocului. Ambele populații cresc pe teren stâncos, vulcanic, într-un climat cu ierni umede și blânde și veri lungi și uscate, același tipar care modelează ciclul de creștere al plantei în cultură. Specia a fost plantată atât de mult pe litoralul mediteranean și în California, încât pare naturalizată aproape peste tot unde există un climat asemănător, deși aria ei natală reală este restrânsă.

'Zwartkop' și alte forme demne de ales

Majoritatea plantelor vândute sub acest nume nu sunt specia simplă, verde, ci un soi: 'Zwartkop' (Trandafirul Negru), ale cărui rozete mari de frunze ascuțite devin roșu-vinețiu închis până la aproape negru la lumină puternică și rămân verzi sau bronzii la umbră. Mai există subsp. holochrysum, cu frunze aurii-arămii și un port mai jos, mai compact decât specia, precum și selecțiile mai noi 'Voodoo' și 'Atropurpureum', ambele forme mai închise, vândute alături de 'Zwartkop'. Indiferent care o alegi, culoarea frunzelor este cel mai rapid mod de a vedea dacă planta primește destulă lumină: un 'Zwartkop' care s-a decolorat spre verde simplu a stat pur și simplu prea mult la interior sau la umbră.

Lumina și culoarea

Oferă-i cât mai mult soare direct permite climatul. RHS o recomandă pentru un loc adăpostit, orientat spre sud sau vest, în plin soare, iar în cultură soiurile cele mai închise la culoare ajung la nuanța lor deplină, neagră sau roșu-vinețiu, doar la lumină puternică, directă; aceeași plantă ținută la interior, pe un pervaz obișnuit, va avea frunze vizibil mai verzi și o rozetă mai deschisă, mai lejeră. Mută planta spre soare mai puternic treptat, pe parcursul unei săptămâni sau două, nu dintr-o dată, pentru că frunzele obișnuite cu umbra se pot arde, devenind palide și hârtioase, dacă sunt expuse brusc soarelui de amiază, vara.

Ciclul de creștere iarna și repaus vara

Ca restul genului, Aeonium arboreum crește iarna. Ghidul de extensie al Universității din California pentru Aeonium descrie o creștere activă pe parcursul sezonului răcoros, cu un repaus de vară în care solul trebuie ținut uscat și se udă doar puțin dacă frunzele încep să se zbârcească vizibil. Toamna, iarna și primăvara, udă generos ori de câte ori partea de sus a substratului s-a uscat, apoi redu brusc udarea pe măsură ce vremea se încălzește. O rozetă care se strânge și stă nemișcată în cele mai fierbinți săptămâni ale verii nu se chinuie, ci se odihnește după același program pe care strămoșii ei l-au ținut pe stâncile din Gran Canaria.

Solul, fertilizarea și replantarea

Folosește un amestec granulos, cu drenaj rapid, precum un substrat pentru cactuși și suculente amestecat cu piatră ponce sau nisip grosier în plus, într-un ghiveci cu orificiu de drenaj. Fertilizează ușor, cu un îngrășământ echilibrat diluat sau unul pentru cactuși, în sezonul activ, din toamnă până în primăvară, și oprește complet fertilizarea odată ce se instalează repausul de vară. Pentru că o plantă matură dezvoltă o structură grea, ramificată în partea de sus, replantează într-un ghiveci mai lat și mai stabil pe măsură ce crește, nu unul îngust și înalt, și fă asta la începutul toamnei, chiar când creșterea nouă e pe cale să reînceapă, ca rădăcinile deranjate să aibă tot sezonul de creștere pentru a-și reveni.

Tulpini alungite: tăierea, susținerea și butașii

Creșterea alungită nu este un defect la această specie, ci portul ei natural, de copăcel, dar tulpinile goale, întinse, pot depăși ghiveciul sau se pot răsturna sub greutatea rozetelor. Ciupește sau taie o tulpină chiar deasupra unui nod foliar pentru a forța ramificarea mai jos, și sprijină cu grijă o tulpină grea, aplecată, în loc s-o lași să se rupă sub propria greutate. Fiecare butaș rezultat din tăiere este o plantă nouă: lasă capătul tăiat să se usuce și să facă o crustă timp de două sau trei zile, ferit de soare direct, apoi apasă-l într-un amestec granulos, puțin adânc, și amână udarea până s-au format rădăcini mici, verificate printr-o tragere ușoară, nu prin scormonit. Butașii luați toamna se prind cel mai repede, ajungând chiar la începutul sezonului de creștere, nu direct în repausul de vară.

Limite de rezistență la frig și iernarea

RHS încadrează Aeonium arboreum în categoria H1c, ceea ce înseamnă că poate sta afară doar în lunile calde și are nevoie de un minimum de 5 până la 10°C, cu protecție sub sticlă odată ce temperaturile scad sub acest prag. Este listată ca rezistentă în zonele USDA 9a până la 11b, iar ghidul RHS este explicit: este un subarbust sensibil la ger, fără nicio toleranță reală la vreme cu îngheț. Acolo unde iernile aduc temperaturi mai scăzute de atât, cultiv-o într-un ghiveci care poate fi mutat pe un pridvor luminos sau într-o seră neîncălzită înainte de prima noapte rece, și ține-o mai degrabă uscată cât timp stă adăpostită, pentru că solul rece și umed este cel care omoară de fapt tulpinile, nu aerul rece de unul singur.

Rozete monocarpice și greșeli frecvente

Fiecare rozetă de Aeonium arboreum este monocarpică: odată ce o rozetă trimite în sus spicul ei conic de flori mici, galbene, de obicei primăvara, acea rozetă anume face semințe și apoi moare, în timp ce restul tulpinii ramificate continuă neafectat. Pe o plantă matură, bine ramificată, acest lucru abia se observă, pentru că lăstarii laterali pur și simplu înlocuiesc rozeta consumată, dar pe o plantă tânără, cu o singură tulpină, poate părea alarmant prima dată. Cele două greșeli reale de evitat sunt udarea după un program fix vara, care putrezește baza tulpinii mai repede decât aproape orice altceva, și ținerea plantei prea în umbră, ceea ce transformă o rozetă compactă și colorată într-una alungită și palidă pe care niciun soare de mai târziu n-o mai poate reface complet. Păduchii țestoși se instalează ocazional în axilele strânse ale frunzelor, lângă coroană, unde un bețișor cu vată înmuiat în spirt medicinal îi elimină înainte să se răspândească.