Alstroemeria

Dacă tocmai ai adus acasă o Alstroemeria aurea în ghiveci, florile galben-portocalii, pătate roșu-închis pe petalele superioare, sunt tot rostul: durează săptămâni întregi într-o vază și chiar mai mult pe plantă, pe parcursul unui sezon lung de vară. Rădăcinile cărnoase, fragile de dedesubt sunt partea la care trebuie să fii atent, pentru că această specie urăște deranjul mult mai mult decât majoritatea perenelor de strat. Plant-o adânc și las-o în pace odată pusă în pământ, cumpăr-o în ghiveci, nu ca rădăcină uscată, la vedere, și se va instala într-o tufă deasă, care se extinde lent, revenind sigur acolo unde iernile nu sunt prea aspre. Tot restul, de la udare la controlul dăunătorilor, e simplu odată ce respecți acest sistem radicular.

O floare sălbatică chiliană din spatele crinilor de florărie

Plants of the World Online înregistrează aria natală a Alstroemeria aurea ca fiind centrul și sud-centrul statului Chile, până în sudul Argentinei, unde crește sălbatic, colonizând terenul deschis, perturbat. Taxonomia de bază GBIF o plasează în familia Alstroemeriaceae, ordinul Liliales, alături de numeroșii hibrizi de grădină vânduți ca flori tăiate; această specie este unul dintre părinții din spatele acelui comerț, apreciată pentru culoarea și durata ei în vază. Lunga listă de sinonime atașate ei, inclusiv Alstroemeria aurantiaca și Alstroemeria peruviana, reflectă exact cât de variabile sunt culoarea și marcajele florilor ei pe toată aria natală, de la galben pal la portocaliu intens, mereu cu acele dungi și pete întunecate caracteristice pe cele două petale superioare, care ghidează polenizatorii spre nectar.

Cumpăr-o în ghiveci, niciodată cu rădăcina la vedere

RHS este direct în privința celui mai bun mod de a începe o plantă nouă: cumpără material crescut în container, nu tuberculi uscați, pentru că tuberculii uscați, vânduți vrac ca bulbii, deseori nu reușesc deloc să se instaleze. Odată plantată, o tufă tânără e cel mai bine lăsată complet nederanjată cât timp își formează sistemul radicular, așa că rezistă tentației de a o scoate să verifici sau de a o muta într-un loc mai bun după primul sezon. Rădăcinile în sine sunt fragile și se rup ușor, motiv pentru care RHS recomandă scoaterea și divizarea tufelor instalate doar când e cu adevărat necesar, replantând imediat diviziunile, în loc să le lași expuse la aer.

Soare direct și sol fertil, bine drenat

Dă-i soare direct pentru cea mai bogată înflorire, deși RHS listează umbra parțială ca tolerabilă, și alege un loc ferit, orientat spre sud, est sau vest, mai degrabă decât unul expus la vânt rece. Solul ar trebui să fie fertil și umed, dar bine drenat; RHS listează creta, lutul și nisipul ca fiind toate potrivite, cu o toleranță largă la pH acid, alcalin sau neutru. În climate cu veri fierbinți, Missouri Botanical Garden notează că planta apreciază puțină umbră de după-amiază, care încetinește pierderea de umezeală din solul din jurul rădăcinilor în cea mai caldă parte a zilei.

Udarea pe parcursul sezonului de creștere

Ține solul umed, dar niciodată băltit, mai ales primăvara și vara, cât timp planta produce activ lăstari noi și tije florale. Plantele în container se usucă mai repede decât orice din teren deschis și ar trebui verificate des pe vreme caldă; Missouri Botanical Garden avertizează specific împotriva lăsării exemplarelor din ghiveci să se usuce în timpul creșterii active. Odată ce partea aeriană moare pentru sezon, redu mult udarea, pentru că solul umed și rece în jurul unei rădăcini tuberoase dormante este un risc mult mai mare decât o perioadă de secetă.

Trage tijele florale, nu le tăia

Modul tradițional de a recolta sau a curăța o Alstroemeria instalată este să prinzi tija jos, aproape de bază, și să o tragi în sus cu o singură smucitură rapidă și fermă, în loc să apelezi la o foarfecă de grădină. Făcută corect, această mișcare scoate curat toată tija de sub sol și, potrivit RHS, chiar stimulează planta să trimită și mai mulți lăstari de floare, motiv pentru care cei care fac asta regulat obțin o succesiune mai lungă de flori. Singura excepție este prima vară după plantare: cât timp sistemul radicular încă se instalează, RHS recomandă tăierea tijelor în loc de tragerea lor, pentru că o tufă tânără, prost ancorată, poate fi trasă parțial din sol odată cu tija.

Trecerea peste iarnă în grădini reci

RHS clasifică Alstroemeria aurea H4, rezistentă în majoritatea Marii Britanii, până la aproximativ -10 până la -5 grade C odată instalată, și recomandă un mulci gros de toamnă, ideal scoarță compostată de aproximativ 20 cm adâncime, peste zona rădăcinilor, pentru primele două ierni ale plantei, cât timp încă se așază. Acolo unde iernile sunt mai reci decât atât, Missouri Botanical Garden sugerează cultivarea în containere care pot fi mutate sub acoperiș, udate doar rar până când creșterea reia primăvara; tufele lăsate în teren deschis, în climate la limită, pot fi și ele scoase și depozitate în casă, într-un mediu abia umed, deși rădăcinile fragile fac din asta ultima soluție, nu o practică de rutină.

Melci, limacși și un obicei de răspândire

Principalul dăunător de urmărit sunt melcii și limacșii, pe care RHS îi semnalează ca o amenințare specifică pentru lăstarii tineri pe măsură ce apar primăvara, când creșterea nouă e cea mai moale; o barieră sau o verificare cu lanterna în serile umede din acea perioadă prinde cele mai multe daune înainte să se producă. Lăsată în voia ei, această specie se răspândește constant prin rădăcinile tuberoase și prin autosemănare, formând o colonie în extindere, în loc să rămână o tufă ordonată, și s-a naturalizat în afara ariei sale native sud-americane, în părți din Marea Britanie, Noua Zeelandă și Australia. Acolo unde acest obicei colonizator nu e dorit, scoaterea și divizarea tufei la câțiva ani și îndepărtarea capetelor florale ofilite înainte să facă sămânță țin răspândirea sub control.

Sevă, piele și animale de companie

RHS listează planta ca alergen pentru piele și recomandă mănuși și alt echipament de protecție la manipulare; seva de Alstroemeria este o cauză bine cunoscută de dermatită de contact la floreze și grădinari care manipulează des tijele, apărând de obicei ca piele uscată, crăpată, pe vârfurile degetelor, după expunere repetată. Proprietarii de animale de companie primesc vești mai bune: fișa ASPCA despre crinul peruan înregistrează planta ca netoxică pentru pisici, câini și cai, ceea ce o face o alegere rezonabil de sigură pentru grădini împărțite cu animale, chiar dacă aceeași plantă poate încă irita pielea umană sensibilă.