Clematis florida

Clematisele vândute ca 'Sieboldii' și 'Alba Plena' nu sunt o familie separată de plante, ci forme ale aceleiași specii chinezești, Clematis florida, nativă din sudul Chinei, potrivit Plants of the World Online de la Kew. Ce o deosebește de hibrizii albaștri și violeți de tip Jackmanii care umplu majoritatea centrelor de grădinărit este centrul florii: un smoc dens de staminodii înguste, roșu-purpuriu închis, ridicate în interiorul unor sepale largi care se deschid alb-crem și se estompează spre roz-lila pal odată cu vârsta, dând florii un aspect asemănător pasifloarei pe care niciun tip montana sau viticella nu-l are. Ambele forme populare sunt și mai pretențioase și mai lente la instalare decât hibrizii rezistenți vânduți alături de ele, ceea ce e primul lucru de luat în calcul înainte de a alege unde va crește.

O specie chinezească din spatele soiurilor duble vândute ca 'Sieboldii' și 'Alba Plena'

Ce pare a fi petale în plus la 'Sieboldii' este de fapt un inel de staminodii, stamine sterile, asemănătoare petalelor, care înlocuiesc staminele purtătoare de polen din specia sălbatică simplă, cu patru sepale. 'Sieboldii' poartă acest centru dublat pe flori plecate, orientate spre exterior, din miezul verii până la începutul toamnei; 'Alba Plena' duce dublarea și mai departe, într-un pompon alb complet plin, fără niciun centru vizibil. Fiindcă amândouă sunt selecții ale unei singure specii, nu hibrizi moderni complecși, împart aceeași constituție nativă: o liană cu bază lemnoasă, care se simte cel mai bine cu mai multă căldură și adăpost decât clematisul obișnuit de grădină.

Rezistentă la limită: cultura în ghiveci acolo unde iernile sunt aspre

RHS clasează 'Sieboldii' H3, rezistentă în zonele de coastă și relativ blânde ale Regatului Unit, dar în pericol la un ger sever sau la un îngheț brusc și timpuriu. Oriunde e mai frig, sau oriunde iarna vine ca un îngheț dur și timpuriu, nu ca o răcire lentă, cea mai sigură soluție este un ghiveci mare, nu solul deschis. Cultiv-o într-un container suficient de mare încât să susțină un spalier sau un obelisc permanent, iar înainte de primul ger puternic mută întregul ghiveci într-o seră neîncălzită, o răsadniță rece sau o magazie luminoasă, ferită de îngheț dar nu caldă, pentru că o căldură fără lumină trage tulpinile spre o creștere slabă, palidă. Adu-o înapoi afară după ce trec brumele nocturne și reia hrănirea odată ce începe creșterea nouă.

Capul la soare, rădăcinile la umbră

Soarele deplin e ceea ce recomandă RHS pentru 'Sieboldii', ideal lângă un zid sau un gard orientat spre sud sau vest, unde liana primește lumină directă cea mai mare parte a zilei. Recomandările universităților americane de extensie agricolă pentru gen adaugă o precizare: zona rădăcinilor vrea tratamentul opus, răcoroasă, umbrită și uniform umedă, nu prăjită sub același soare ca frunzișul de deasupra. Într-un strat de flori, o plantă perenă joasă sau o piatră plată peste zona rădăcinilor face treaba; într-un ghiveci, o plantă însoțitoare cu rădăcini superficiale, sau pur și simplu așezarea ghiveciului la umbra unui vecin mai înalt, obține același efect fără să umbrească florile.

Sol și udare

RHS listează soluri pe bază de cretă, lut și nisip pentru 'Sieboldii', umede dar bine drenate, cu o reacție neutră spre alcalină, nu amestecurile acide preferate de camelii sau afine. Într-un ghiveci, un compost pe bază de sol, amestecat cu pietriș, drenează suficient de repede cât să evite băltirea, păstrând totuși umezeala între udări. Ud-o suficient de des încât compostul să nu se usuce niciodată complet, pentru că rădăcinile uscate până la ofilire își revin greu, dacă își mai revin deloc; verifică zilnic o plantă la ghiveci pe vreme călduroasă. O hrănire lichidă echilibrată la două săptămâni, pe parcursul sezonului de creștere, susține înflorirea repetată pentru care sunt cultivate atât 'Sieboldii', cât și 'Alba Plena'.

Susținerea pe spalier

Clematisul urcă înfășurându-și pețiolii frunzelor, nu prin tulpini care se răsucesc sau ventuze care se lipesc, așa că are nevoie de ceva suficient de subțire cât să-l poată prinde: sârmă, plasă, crenguțe uscate sau un spalier cu ochiuri fine, nu un zid gol sau un stâlp gros. Fiindcă florile de 'Sieboldii' se apleacă și privesc în exterior sau în jos, mai degrabă decât drept în sus, un suport care lasă planta să se arcuiască ușor peste o margine, în vârful unui obelisc sau de-a lungul șinei de sus a unui gard, pune florile în valoare mai bine decât unul care fixează fiecare tulpină plat pe un zid. Leagă lăstarii noi, ușor, la fiecare două săptămâni primăvara, înainte ca tulpinile tinere și moi să se încâlcească într-un covor greu de descurcat mai târziu fără să le rupi.

Grupa de tăiere doi: mână ușoară, de două ori pe an

Formele de Clematis florida fac parte din grupa de tăiere doi, aceeași grupă cu hibrizii cu flori mari care înfloresc pe lăstari scurți crescuți din lemnul anului trecut. La o plantă tânără, RHS recomandă tăierea drastică până la o pereche puternică de muguri, la aproximativ 30 cm deasupra solului, în momentul plantării, pentru a construi un schelet de ramificare joasă, în loc de o singură tulpină golașă de urcare. Odată instalată, evită o tăiere drastică la sfârșitul iernii, pentru că acel lemn poartă primul val de flori. În schimb, fă o curățare ușoară în februarie, îndepărtând creșterea moartă sau deteriorată și tăind până la un mugur sănătos, apoi, după primul val de flori de la începutul verii, taie unele tulpini până la un lăstar lateral puternic, chiar sub florile ofilite, pentru a încuraja un al doilea val mai târziu în sezon.

Ofilirea la clematis: cum o observi din timp

Ofilirea la clematis este cauzată de ciuperca Calophoma clematidina, care supraviețuiește în sol pe resturi vegetale moarte și infectează frunzele și tulpinile tinere stropite cu spori de la nivelul solului. Semnele de avertizare sunt pețiolii înnegriți și frunzele care se zbârcesc, urmate de o prăbușire bruscă și rapidă a unei tulpini care era sănătoasă cu câteva zile înainte; tăierea unei tulpini afectate arată țesut înnegrit în interior, ceea ce deosebește ofilirea adevărată de simplul stres cauzat de secetă. Hibrizii cu flori mari sunt grupa cea mai vulnerabilă, dar orice clematis crescut într-un sol prost drenat și băltit are un risc mai ridicat. Nu există fungicid pentru ea: taie tulpinile afectate până la țesut curat și sănătos, sub zona înnegrită, distruge resturile tăiate în loc să le compostezi și dezinfectează uneltele de tăiere între tăieri. Plantarea puțin mai adâncă decât în ghiveciul de la pepinieră, astfel încât câțiva muguri să stea sub nivelul solului, oferă plantei o rezervă de muguri din care să regenereze chiar dacă ofilirea îi ia partea de deasupra.

Înmulțirea prin marcotaj și butași

Marcotajul este calea mai ușoară către o plantă identică genetic și cea cu care majoritatea grădinarilor amatori reușesc din prima încercare: îndoaie o tulpină flexibilă, fără flori, până la sol primăvara sau la începutul verii, crestează ușor partea inferioară acolo unde va atinge solul, fixeaz-o cu un țăruș sau o piatră și acoper-o cu câțiva centimetri de compost, lăsând vârful de creștere liber. Lăsată atașată de planta-mamă, înrădăcinează într-un singur sezon de creștere și poate fi separată și mutată în primăvara următoare. Butașii lemnoși moi sau semi-lemnificați, luați de pe internoduri la începutul verii, funcționează și ei, dar butașii de clematis înrădăcinează neuniform și au nevoie de un control strict al umidității, un propagator încălzit sau un ghiveci acoperit, ferit de soare direct, așa că marcotajul este alegerea mai iertătoare pentru o singură plantă crescută afară sau într-un ghiveci.

Toxicitate și manipulare

ASPCA listează clematisul ca toxic pentru pisici, câini și cai, cu o glicozidă iritantă numită protoanemonină drept principiu toxic, iar salivația, voma și diareea drept semne clinice ale ingestiei. Ține o plantă la ghiveci departe de un cățeluș care roade sau de o pisică căreia îi place frunzișul proaspăt, și amplasează o plantă din sol departe de o zonă la care pot ajunge caii la pășunat. Spală-te pe mâini după tăiere sau înmulțire, pentru că același compus poate irita pielea și ochii la contact, cu mult înainte ca vreun animal sau om să înghită suficient cât să se simtă rău.