Scumpie

Cotinus coggygria își câștigă numele popular de la tulpinile florale pufoase, acoperite de peri, care transformă tot arbustul într-o pâclă de fum roz pe parcursul verii, nu de la florile propriu-zise, care sunt mici, galbene și ușor de trecut cu vederea. Cumpărată ca plantă tânără, arată ca un arbust rotunjit banal în primii unul-doi ani; dă-i un sezon de neglijență și soare deplin și devine una dintre puținele plante de grădină care își schimbă complet caracterul în funcție de cum o tai. Alegerea pe care o faci în fiecare primăvară timpurie, s-o tai drastic sau abia s-o atingi, decide dacă obții o movilă de frunze purpurii supradimensionate sau un nor de fum, iar acest ghid este construit în jurul acestui compromis.

Alegerea unui soi

Specia sălbatică are frunze verzi, simple, rotunjite, și este rareori vândută în afara pepinierelor din arealul natural; aproape orice plantă etichetată scumpie sau arbore-de-fum într-un centru de grădinărit este o selecție cu frunziș purpuriu obținută din ea. 'Royal Purple' este standardul: frunziș de vară purpuriu-negru, port compact, cu mai multe tulpini, și producție sigură de fum dacă nu este tăiată drastic în fiecare an. 'Grace' este un hibrid mai înalt, mai asemănător unui copac, cu frunze roșu-vin și un spectacol de fum deosebit de bogat. 'Golden Spirit' (vândut ca 'Ancot') răstoarnă aspectul obișnuit, cu frunziș galben-verzui care se arde la soare puternic, expus, și se colorează cel mai bine cu puțină umbră după-amiaza. Forme compacte mai noi, precum 'Winecraft Black' și 'Young Lady', au fost create pentru grădini mici și rămân sub doi metri, utile acolo unde răspândirea tipică a speciei, de 4-8 metri, ar fi prea mult. Indiferent ce soi alegi, așteaptă-te la dimensiunea adevărată de la maturitate abia după cinci până la zece ani.

Areal natural și rezistență

Cotinus coggygria este originară din sud-centrul Europei, prin Balcani și Caucaz, până în centrul și sudul Chinei, crescând sălbatic pe versanți uscați, stâncoși și în tufărișuri, nu în sol bogat de pădure. Această origine explică de ce îndură cu ușurință căldura, solul sărac și seceta odată instalată, dar nu suportă un loc umed, greu. Este rezistentă sigur în zonele USDA 4-8, iar RHS o notează H5, ceea ce înseamnă că supraviețuiește iernilor din Marea Britanie până la circa minus 15°C fără protecție. Plantele crescute în poziții reci, expuse, se colorează și fumegă totuși normal; ceea ce le limitează cu adevărat este apa stagnantă la rădăcini, nu frigul.

Lumină, sol și plantare

Oferă-i soare deplin pentru cea mai intensă culoare purpurie și cel mai bogat fum; tolerează semiumbra, dar frunzișul devine mai verzui, iar pâcla florală se subțiază. Tipul de sol contează mai puțin decât drenajul: crește pe calcar, argilă, lut sau nisip și la pH acid, neutru sau alcalin, dar drenajul rapid este esențial, pentru că are un sistem radicular superficial, fibros, care putrezește repede în apă stagnantă. Un teren mai degrabă sărac, infertil, pietros îi prinde de fapt mai bine decât un strat bogat, puternic ameliorat, unde creșterea moale devine mai predispusă la boli. Plantează toamna sau la începutul primăverii, udă bine la plantare și rezistă tentației de a îmbogăți groapa de plantare cu compost.

Udare și instalare

Udă adânc o scumpie proaspăt plantată o dată pe săptămână în primul sezon de vegetație, ca sistemul radicular să se poată răspândi în solul din jur. După aceea, tratează-o ca pe o plantă cu necesar mediu de apă, nu scăzut: face față mai bine perioadelor scurte de secetă decât majoritatea arbuștilor de dimensiunea ei, dar o plantă matură tot beneficiază de o udare adâncă ocazională într-o secetă prelungită de vară, mai ales pe sol ușor, cu drenaj rapid. Ceea ce o ucide mai repede decât orice secetă este un loc de plantare îmbibat cu apă.

Tăiere: frunziș sau fum, nu ambele

Aceasta este decizia care definește cum arată planta pe tot parcursul sezonului, iar cele două abordări produc arbuști aproape diferiți. Dacă tai doar ușor la începutul primăverii, îndepărtând lemnul mort sau care se încrucișează și scurtând câte un lăstar răzleț, planta înflorește normal și poartă un sezon întreg de fum din panicule florale ofilite, dar frunzele rămân de mărime modestă, obișnuită. Dacă tai drastic tot scheletul în fiecare primăvară, la un ciot jos de 15-30 centimetri, planta răspunde cu lăstari noi viguroși, purtând frunze vizibil mai mari decât normal, uneori de două ori mărimea obișnuită, și o culoare mult mai îndrăzneață, mai densă la soiurile purpurii, dar nu va înflori și nu va fumega în acel an, pentru că spectacolul vine din lemnul care acum a dispărut. Cei care caută cel mai mare, cel mai bogat frunziș purpuriu pentru un accent de bordură o taie drastic în fiecare primăvară; cei care au cumpărat planta pentru efectul de fum taie cât mai puțin posibil și o lasă să înflorească. Nu există o variantă de compromis, doar o alegere anuală.

Culoarea de toamnă

Scumpia este unul dintre arbuștii mai siguri pentru culoarea de toamnă, deși nuanța exactă este imprevizibilă de la un an la altul și depinde de variațiile de temperatură pe măsură ce zilele se scurtează. Într-un an bun, frunzele trec prin galben, portocaliu și un roșu-purpuriu profund, uneori toate trei pe aceeași plantă deodată, înainte să cadă. Soiurile cu frunziș purpuriu tind să păstreze un roșu-bronz mai stins pe timpul verii, apoi se luminează neașteptat toamna, ceea ce face parte din farmecul de a crește una; nu obții niciodată exact același spectacol de două ori.

Ofilirea verticiliană și alte probleme

Cotinus coggygria este în mare parte ferită de dăunători serioși, dar este una dintre plantele lemnoase listate frecvent ca susceptibile la ofilirea verticiliană, o ciupercă din sol care blochează țesutul conducător de apă al plantei. Simptomele apar ca ofilire sau ardere bruscă pe o parte a plantei sau pe ramuri individuale, adesea la mijlocul sau sfârșitul verii, când planta este sub stres de căldură sau secetă, iar ramurile afectate pot muri în timp ce restul arbustului arată bine. Nu există remediu chimic odată ce o plantă este infectată: îndepărtează și distruge lemnul mort, evită să plantezi o scumpie nouă într-un loc unde a murit recent un arbust susceptibil la verticiliu și menține planta cât mai puțin stresată posibil, pentru că simptomele de ofilire tind să apară mai grav la plantele deja slăbite de drenaj slab sau secetă. Pot apărea ocazional și pete pe frunze, rugină și, pe vreme umedă, făinare, dar rareori amenință o plantă instalată.

Greșeli frecvente

Cea mai frecventă greșeală este să plantezi un soi de dimensiune completă precum 'Royal Purple' sau 'Grace' într-un strat mic și apoi să-l tai drastic în fiecare an doar ca să-l ții în limite, ceea ce produce ani întregi de frunze supradimensionate și zero fum, iar în cele din urmă o bază goală, desfrunzită jos; un soi compact rezolvă asta mai bine decât tăierile constante. A doua este să îmbogățești solul la plantare, ceea ce încurajează o creștere moale, predispusă la boli, la o plantă evoluată pentru teren sărac, stâncos. A treia este să confunzi seva cu ceva inofensiv: Cotinus face parte din familia Anacardiaceae, alături de iedera otrăvitoare și caju, iar seva ei rășinoasă poate provoca dermatită de contact la persoanele sensibile la urushiol, așa că poartă mănuși la orice sesiune de tăiere drastică și spală pielea expusă după aceea.