Curmal de Virginia

Un pui tânăr de curmal de Virginia crescut sălbatic la marginea unui gard, sau cumpărat ca puiet cu rădăcină liberă, arată nespectaculos ani de zile: creștere lentă, verticală, frunze ovale simple, nimic care să sugereze scoarța groasă, crăpată în plăci, ca de aligator, sau fructele portocalii ce vor veni mai târziu. Diospyros virginiana este dioică, așa că un singur puiet din sămânță poate ieși mascul și să nu rodească niciodată, iar chiar și un puiet femelă are nevoie de obicei de patru până la nouă ani înainte să înflorească pentru prima dată. Fructul are și el o problemă de reputație: mușcă dintr-unul înainte să fie complet moale și taninurile îți vor strânge gura ore în șir, motiv pentru care mulți oameni renunță la un pom fructifer nativ cu adevărat bun după o singură experiență neplăcută cu un fruct necopt. Nimic din toate astea nu face specia greu de cultivat, doar că răsplătește răbdarea și o citire clară a sexului și a gradului de coacere, lucruri pe care puțini pomi fructiferi de livadă le mai cer.

Scoarța, portul de creștere și dimensiunea

Scoarța este cel mai rapid mod de a recunoaște acest pom iarna, când nimic altceva nu este distinctiv: groasă, gri-închis până aproape neagră, crăpată în plăci mici, dreptunghiulare, care seamănă cu pielea de aligator, o textură pe care niciun alt pom din arealul său nativ nu o mai are. Creșterea este lentă, iar coroana rămâne îngustă și ovală ani de zile înainte să se rotunjească. Lăsat nestingherit, într-un sol bun, un pom matur ajunge la 9-24 m înălțime, cu o anvergură de 6-11 m, deși un pom aflat în competiție cu vecinii din pădure sau crescut pe teren sărac rămâne adesea zeci de ani sub forma unui tufiș de 4-5 m. Sub pământ, își investește aproape toată energia timpurie într-o singură rădăcină pivotantă adâncă, nu într-o rețea fibroasă largă, motiv pentru care un curmal lăsat în pământ mai mult de un sezon sau două este într-adevăr greu de mutat; cumpără puieți mici, crescuți în ghiveci, și plantează-i acolo unde pot rămâne.

Mascul, femelă sau autofertil: ce alegi să plantezi

Flori mici, în formă de clopoțel, alb-verzui până la galben pal, se deschid la sfârșitul primăverii, iar la un puiet sălbatic nu poți ști ce sex ai până când pomul nu înflorește, ani mai târziu. Pomii din specia pură sunt dioici: o femelă are nevoie de un mascul aflat la distanță de zbor a albinelor pentru a lega o recoltă întreagă, iar un mascul nu rodește niciodată, cel mai frecvent motiv pentru care un curmal din curte nu face nimic timp de un deceniu. Soiurile altoite, cu nume, elimină incertitudinea. Selecțiile femele precum 'Early Golden', 'John Rick' sau 'Killen' sunt alese și înmulțite tocmai pentru că sexul și calitatea fructelor le sunt cunoscute, și tot au nevoie de un mascul polenizator plantat în apropiere. Câteva soiuri, printre care 'Meader' și 'Prok', sunt partenocarpice și leagă fructe fără sâmburi pe cont propriu, fără să aibă nevoie de mascul, cea mai simplă opțiune pentru o curte cu un singur pom. Pomii altoiți rodesc și mult mai devreme, de regulă în circa trei ani, față de patru până la nouă ani pentru un pom crescut din sâmbure.

Plantarea și alegerea locului

Oferă-i soare direct pentru cea mai bogată rodire; pomul tolerează umbra parțială, până la câteva ore de lumină directă, dar atât înflorirea, cât și rodirea scad vizibil la umbră. Solul este rareori factorul limitativ: specia este documentată crescând în argilă, sol lutos sau nisip, pe teren acid, neutru sau alcalin, și rezistă mai bine decât majoritatea pomilor fructiferi la căldură, secetă, sol urban sărac și vânt. Singurul lucru de respectat este rădăcina pivotantă: alege locul de plantare gândindu-te la anvergura finală a pomului, pentru că replantarea unui pom matur mai târziu este o opțiune proastă. Lasă cel puțin 6-8 m între pomii izolați, ca să dai coroanei loc să ajungă la lățimea sa maximă de 6-11 m.

Udarea și fertilizarea

Un pom proaspăt plantat are nevoie de o udare profundă, generoasă, săptămânal, în primele două sezoane de vegetație, cât timp rădăcina pivotantă își croiește încă drumul în adâncime, iar pomul nu are prea multe alte resurse la care să apeleze într-o perioadă secetoasă. După ce se instalează, rezistența la secetă este unul dintre punctele forte reale ale acestei specii, iar apa suplimentară este rareori necesară în afara unei veri secetoase prelungite. Fertilizarea trebuie să fie ușoară: un îngrășământ echilibrat la începutul primăverii, în primii câțiva ani, ajută un pom tânăr să crească, dar pomii maturi, crescuți într-un sol rezonabil, rareori au nevoie de mai mult decât un strat anual de mulci, ținut departe de trunchi, care să rețină umezeala și să adauge materie organică pe măsură ce se descompune.

Coacerea și recoltarea: ignoră regula așteaptă bruma

Sfatul vechi de a aștepta o brumă înainte de a culege este pe dos: astringența fructului de curmal scade în funcție de timp și de gradul de coacere, nu de temperatură, iar un îngheț puternic care lovește un fruct încă ferm îl strică pur și simplu pe loc, în loc să-l îndulcească. Fructul se colorează de obicei din verde în galben-portocaliu din septembrie până la începutul iernii, iar culoarea nu este testul care contează, pentru că un fruct complet colorat poate încă să strângă gura dacă mai are vreo urmă de fermitate. Așteaptă până este complet moale, aproape ca jeleul sub coajă, uneori cu un aspect ușor zbârcit sau translucid, și abia atunci este cu adevărat dulce. Fructul care cade singur a ajuns de obicei în acel punct; fructul care se ține cu putere de ramură, nu. Culegerea unui lot ușor necopt nu este o cauză pierdută: pus într-o pungă de hârtie, sigilată, alături de un măr sau o banană coaptă, câteva zile, etilena pe care o degajă fructul însoțitor termină treaba.

Dăunători, boli și faună sălbatică

Este un pom comparativ fără probleme. Psila curmalului și gândacul de frunze de culoarea lutului apar în majoritatea sezoanelor ca dăunători cosmetici ai frunzelor, fără să fie nevoie de intervenție, iar o ciupercă ocazională a petelor foliare rărește coroana la finalul sezonului fără să facă vreun rău durabil. Singura boală de urmărit este ofilirea curmalului, cauzată de ciuperca Cephalosporium diospyri: frunzele se ofilesc și se brunifică de sus în jos, adesea într-un singur sezon, iar un pom infectat moare de obicei în unu-doi ani, pe măsură ce ciuperca colorează lemnul în dungi brun-negre. Nu există tratament odată ce un pom este infectat; scoate-l și distruge-l imediat, evită să rănești pomii sănătoși din apropiere și acoperă orice rană accidentală a scoarței, pentru că sporii se răspândesc prin vânt și prin răni proaspete. Pe partea faunei, fructele coapte sunt un magnet pentru oposumi, ratoni, vulpi, căprioare și o listă lungă de păsări, de unde vine și vechea denumire populară lemnul de oposum, iar frunzișul găzduiește, printre altele, omizi de fluture luna.

Greșeli frecvente

Cea mai frecventă greșeală este să plantezi un singur puiet fără nume, să aștepți ani de zile și să obții fie deloc flori, fie flori fără fructe, pentru că nimeni nu a verificat de la început dacă exista un partener polenizator sau un soi autofertil. A doua este să judeci gradul de coacere după culoare sau după calendar, în loc de pipăit: un fruct complet portocaliu care încă opune vreo rezistență la apăsare va fi tot astringent. A treia, evită să muți un pom deja instalat de mai mult de un sezon sau două; rădăcina pivotantă rareori supraviețuiește deranjului. În fine, ține, dacă poți, un pom care pierde multe fructe departe de pășunea cailor sau a animalelor de fermă: animalele sunt atrase de fructele căzute, iar consumul unei cantități mari de curmale necoapte, bogate în tanin, a fost documentat ca putând forma o masă dură, care blochează digestia, o problemă veterinară reală, diferită de o toxicitate obișnuită.