Buricul-pământului

Ce cultivi: portul și numele buricului-pământului

Dacă o etichetă de pepinieră sau o tufă primită de la un vecin era marcată Sedum telephium, ai aceeași plantă, clasificată acum ca Hylotelephium telephium, unul dintre sedumurile mai înalte și drepte, redistribuite în genul propriu alături de Hylotelephium spectabile. Crește ca o tufă dreaptă, aproape neramificată, de tulpini cărnoase, verzi-deschis, acoperite cu frunze plate, gri-verzui, cu dinți grosolani, iar din miezul verii se încarcă cu inflorescențe dense, rotunjite, care se deschid roz-prăfuit spre roșu-purpuriu și îmbătrânesc într-un burgund ruginiu ce își păstrează forma până la primele îngheți. O vei mai găsi vândută sau descrisă și sub numele populare buricul-pământului, iarba-tâlharului sau iarba-de-leac, nume care desemnează toate aceeași plantă perenă, dură, care stochează apă.

Soare și alegerea amplasamentului

Buricul-pământului vrea soare direct, cel puțin șase ore de lumină pe zi, pentru a-și menține tulpinile compacte și inflorescențele dense. Prea multă umbră produce exact opusul a ceea ce îți dorești: tulpini slabe, moi, care se întind spre lumină și deschid puține flori, sau deloc, potrivit ghidului de cultivare RHS pentru gen. Va supraviețui într-un colț mai umbrit, dar o bordură sau un strat de pietriș care primește soare cea mai mare parte a zilei este ceea ce o transformă în tufa în formă de dom pentru care o plantează grădinarii. Oferă-i și aer liber în jurul bazei; un loc înghesuit lângă un zid sau aglomerat de vecini mai înalți reține umiditatea în frunziș și favorizează făinarea descrisă mai jos.

Sol care nu putrezește coroana

Aceasta este o plantă de teren subțire, pietros, nu de bordură bogată. Extensia NC State îi descrie solul preferat ca fiind nisipos și puțin stâncos, cu un pH neutru spre alcalin, de aproximativ 6,0 până la 8,0, iar RHS listează calcarul, lutul și nisipul ca fiind toate potrivite, atâta timp cât drenajul este rapid. Pe argilă grea, plantează pe o movilă ușoară sau încorporează pietriș grosier în primii 20 cm de sol înainte de a așeza coroana; umezeala stagnantă din timpul iernii este ceea ce omoară buricul-pământului, mult mai des decât frigul. Evită compostul bogat la plantare: solul fertil, care reține umezeala, produce tulpini moi, căzătoare, care se despică sub greutatea propriilor inflorescențe.

Udarea și toleranța la secetă

Diviziunile noi și plantele tinere au nevoie de udare regulată timp de câteva săptămâni, cât se prind rădăcinile; verifică primii 5 cm de sol și udă când s-a uscat. Odată instalat, buricul-pământului este cu adevărat tolerant la secetă, tulpinile și rădăcinile lui cărnoase stochează apă așa cum fac majoritatea Crassulaceae, iar extensia NC State și ghidul RHS descriu ambele plantele mature ca având nevoie de udare suplimentară doar în perioadele uscate prelungite. Plantele cultivate în ghiveci sunt excepția: rădăcinile lor nu pot ajunge în adâncime după rezervele de umiditate așa cum poate o tufă plantată direct în sol, așa că ghivecele trebuie verificate pe tot parcursul verii, chiar și odată ce planta este bine înrădăcinată.

Hrănirea și tehnica Chelsea Chop

Buricul-pământului nu are aproape deloc nevoie de hrănire. Ghidul RHS avertizează că nutrienții suplimentari, mai ales azotul, provoacă o creștere lucioasă, căzătoare, care înflorește slab și este mai predispusă la boli, așa că o singură hrănire ușoară primăvara, dacă e cazul, este suficientă. Pentru o plantă mai scundă și mai stufoasă, care rezistă singură prin furtunile de toamnă, folosește tehnica Chelsea Chop: taie tulpinile noi ale sezonului curent cu aproximativ jumătate la sfârșitul lui mai. Lăsate netăiate, tufele mature tind să se deschidă spre exterior și să se prăbușească sub greutatea inflorescențelor spre sfârșitul verii. Lasă inflorescențele ofilite în picioare peste iarnă; capitulele lor ruginii cu semințe își păstrează forma sub îngheț și adaugă structură unei borduri golașe, apoi taie tulpinile uscate până la coroană odată ce apare noua creștere primăvara.

Divizarea și înmulțirea buricului-pământului

Divizarea este cel mai rapid mod de a înmulți buricul-pământului și cel mai sigur mod de a păstra fidel coloritul frunzelor unui soi denumit, întrucât puieții din sămânță pot varia. Scoate o tufă primăvara, împarte-o în secțiuni care poartă fiecare mai mulți lăstari și o porțiune de rădăcină și replantează-le imediat la aceeași adâncime. Butașii de tulpină luați vara înrădăcinează ușor într-un amestec pietros. Manipulează resturile de la tăiere cu puțină grijă: ca majoritatea Crassulaceae, buricul-pământului regenerează ușor dintr-o singură frunză sau un fragment de tulpină rămas în contact cu solul umed, util dacă vrei mai multe plante dintr-o tăiere, dar înseamnă și că butașii scăpați se pot înrădăcina singuri unde nu ai plănuit.

Dăunători, boli și siguranța pentru animale

Extensia NC State listează melcii, păduchii țestoși, cochenilele, afidele, gărgărițele și ocazional nematozii ca fiind dăunătorii cei mai probabili să deranjeze buricul-pământului, niciunul dintre ei nefiind de obicei suficient de serios încât să necesite mai mult decât culesul manual sau un jet puternic de apă. Riscurile mai mari sunt putrezirea fungică și bacteriană a coroanei și rădăcinilor în sol care rămâne umed și, potrivit NC State, susceptibilitatea la putregaiul sudic în climate calde și umede; făinarea poate apărea pe frunziș înghesuit sau ținut prea uscat la rădăcină, potrivit ghidului RHS. Căprioarele vor roade ocazional frunzișul, dar tind să-l lase pentru vecini mai suculenți.

Buricul-pământului nu apare pe listele ASPCA de plante toxice sau netoxice pentru câini, pisici sau cai, sub niciunul dintre numele sale populare sau științifice, așa că siguranța sa pentru animale este cu adevărat nedeterminată, nu confirmată ca sigură. Tratează o plantă nelistată așa cum ai trata una toxică, în preajma animalelor care rod frunzișul: ține-o departe de un animal care ronțăie plante de interior sau straturi de grădină și contactează un veterinar sau ASPCA Animal Poison Control Center dacă un animal mănâncă o cantitate semnificativă.