Crinul de Paști

Un crin primit cadou de Paști urmează un program de forțare care nu are nimic de-a face cu calendarul lui natural: cultivatorii răcesc și încălzesc bulbii de Lilium longiflorum pe un ciclu controlat, astfel încât trâmbițele albe să se deschidă în ghiveci în martie sau aprilie, cu luni înainte ca specia să înflorească afară, în sălbăticie. Este originară din insulele sudice ale Japoniei și din Taiwan, unde înflorește vara, iar același bulb, odată plantat în pământ, revine în anul următor la programul obișnuit, din iunie până în august. Ghiveciul adus acasă de la supermarket nu trebuie aruncat după ce florile se ofilesc: taie tulpinile ofilite, lasă frunzele să crească mai departe într-un loc luminos, și plantează bulbul afară după ce solul s-a încălzit.

Cum ții planta cadou în viață după Paști

Odată ce florile dintr-un ghiveci forțat se ofilesc, taie tulpina florală, dar lasă frunzele și tulpina neatinse, ele continuă să hrănească bulbul pentru anul următor. Ține planta într-un loc luminos și răcoros și continuă udarea și fertilizarea ușoară, același sfat pe care Missouri Botanical Garden îl dă pentru plantele crescute în grădină, până când frunzișul îngălbenește de la sine. Rezistă tentației de a tăia totul devreme doar pentru că spectacolul s-a terminat; un crin forțat să se oprească din creștere înainte de vreme produce un bulb mai mic și mai slab și adesea nu mai înflorește anul următor.

Plantarea bulbului afară

Lilium longiflorum este un crin care înrădăcinează pe tulpină, adică formează rădăcini atât de la baza bulbului, cât și de-a lungul porțiunii îngropate a tulpinii, așa că Royal Horticultural Society recomandă plantarea lui vizibil mai adâncă decât a unui bulb cu înrădăcinare bazală, cam 15 cm în adâncime. Alege un loc cu sol bine drenat; bulbul putrezește repede dacă apa stagnează în jurul lui, una dintre cele două probleme pe care Missouri Botanical Garden le listează pentru această specie, alături de botrytis. Aranjamentul clasic pentru acest crin este soare deplin pe partea aeriană, cu zona rădăcinilor ținută la umbră și răcoare, fie plantând în spatele unor plante joase de acoperire a solului, fie acoperind bulbul cu mulci după plantare, exact ceea ce descriu propriile note de cultură ale Missouri Botanical Garden.

Udarea

Menține solul din jurul bulbului constant umed pe tot parcursul sezonului de creștere: acesta nu este un bulb rezistent la secetă, iar Missouri Botanical Garden precizează clar că solul nu trebuie lăsat să se usuce în niciun moment al anului. În ghiveci, verifică substratul la câțiva centimetri sub suprafață și udă atunci când începe să se usuce acolo, nu după un program fix; în pământ, o plantă deja instalată are nevoie de udare suplimentară în general doar într-o perioadă secetoasă de vară. Greșeala funcționează în ambele sensuri: un crin ținut prea uscat stagnează și pierde boboci, unul ținut în exces de apă dezvoltă o bază de tulpină moale și decolorată, semn că bulbul a început să putrezească.

Îndepărtarea florilor ofilite, susținerea tulpinilor și îndepărtarea anterelor

Taie fiecare floare chiar sub locul unde s-a ofilit, pe măsură ce trece, dar continuă să uzi și să fertilizezi planta după aceea, ca frunzele rămase să poată continua să hrănească bulbul; taie întreaga tulpină abia după ce a îngălbenit și s-a uscat natural. Tulpinile înalte se pot apleca, mai ales la plantele crescute la puțin prea multă umbră sau într-un loc expus și bătut de vânt, așa că înfige un suport chiar la plantare, nu mai târziu, când riști să străpungi bulbul. Imediat ce florile se deschid, majoritatea cultivatorilor taie anterele, vârfurile întunecate, încărcate cu polen, din interiorul fiecărei flori, cu degetele sau cu foarfeca: polenul ruginiu pătează petalele, pielea și țesăturile la contact și este una dintre căile prin care pisicile preiau o doză toxică, așa că merită îndepărtat chiar și pe o plantă fără nicio legătură cu florile tăiate.

Dăunători și boli

Gândacul roșu al crinului, Lilioceris lilii, un gândac de 8 mm, roșu-aprins, cu capul negru, este dăunătorul de urmărit: atât adulții, cât și larvele lor negre, acoperite cu excremente, despoaie frunzișul suficient de repede încât să lase planta defoliată în câteva zile și subdezvoltată în anul următor. A ajuns în America de Nord prin bulbi importați, fiind semnalat prima dată la Montreal în 1945 și în Massachusetts în 1992, iar serviciile universitare de extensie raportează acum prezența lui în majoritatea Canadei și în peste douăsprezece state americane, pe lângă aria lui răspândită de mult timp în cea mai mare parte a Europei. Verificarea feței inferioare a frunzelor pentru gândaci și pentru grupurile lor de ouă portocalii, urmată de îndepărtarea manuală, este mai eficientă la scara unei grădini decât majoritatea tratamentelor chimice. Afidele contează mai puțin pentru pagubele directe pe care le fac și mai mult pentru ce răspândesc: sunt principalul vector al virusului mozaic al crinului, pe care Missouri Botanical Garden îl listează ca o problemă fără leac odată ce planta este infectată, așa că ținerea sub control a numărului de afide urmărește de fapt prevenirea acestei infecții, nu protejarea frunzelor de care se hrănesc.

Rezistența la frig și protecția pe timpul iernii

Missouri Botanical Garden încadrează specia ca rezistentă din zona USDA 4 până în zona 8, un interval mai larg decât ar sugera aria ei natală subtropicală, pentru că bulbul tolerează mai mult frig decât ar lăsa de înțeles originea plantei. În partea cea mai rece a acestui interval, sau în orice grădină care primește îngheț puternic fără un strat de zăpadă constant, recomandarea serviciilor universitare de extensie este să pui un strat gros de mulci din paie, ace de pin sau frunze peste strat, odată ce frunzișul s-a uscat toamna, apoi să tragi mulciul deoparte primăvara, când apar lăstarii noi.

Toxicitatea pentru pisici

ASPCA listează crinul de Paști ca toxic în mod specific pentru pisici, nu pentru câini sau cai, iar avertismentul este neobișnuit de categoric pentru o plantă de grădină: fiecare parte este periculoasă, inclusiv polenul și chiar apa dintr-o vază care a ținut tulpini tăiate, iar o expunere mică este suficientă pentru a provoca leziuni renale acute. O pisică ce se linge de polen de pe blană, roade o frunză sau bea din acea apă de vază poate ajunge la insuficiență renală în câteva zile, iar un tratament început la mai mult de circa 18 ore de la expunere adesea nu mai reușește să o prevină. Într-o gospodărie cu pisici, îndepărtarea anterelor și ținerea plantei complet departe de accesul lor nu este o precauție opțională, ci diferența dintre o plantă de interior și o urgență veterinară.