Callisia repens

Callisia repens, vândută sub numele de vița-țestoasă sau planta-țestoasă, este o plantă joasă, tărâtoare, care formează un covor și face rădăcini la aproape fiecare nod de frunză pe măsură ce crește, așa că un ghiveci mic de pornire poate umple un coș suspendat într-un singur sezon de creștere. Forma simplă, verde, poartă frunze mici, rotunjite, cărnoase, cu o nuanță purpurie slabă dedesubt; soiul popular 'Pink Lady' adaugă dungi crem și roz care își păstrează culoarea doar la lumină puternică. Este adesea confundată cu planta pe care majoritatea serelor o etichetează de fapt „inch plant”, Tradescantia fluminensis, pentru că numele populare se suprapun, deși cele două se află în genuri diferite ale aceleiași familii. Oferă-i lumină puternică, lasă stratul de sus al solului să se usuce înainte de a uda din nou, și ciupește tulpinile tărâtoare la câteva săptămâni, și rămâne deasă, ca o pernă; sări peste ciupit și se subțiază în lăstari lungi, goi, cu frunze doar la vârfuri.

O plantă tărâtoare din Commelinaceae, din America tropicală, nu adevărata „inch plant”

Plants of the World Online înregistrează aria natală a speciei Callisia repens din sud-estul statului Texas până în America tropicală, unde crește ca anuală joasă sau subarbust, în habitat tropical sezonier uscat, adesea ca acoperitor de sol sub altă vegetație. Afară supraviețuiește tot anul doar în zonele de rezistență USDA 9a până la 11b, potrivit Extension Gardener Plant Toolbox al Universității de Stat din Carolina de Nord; oriunde e mai frig, trebuie adusă la interior înainte de primul îngheț, pentru că nu tolerează deloc înghețul. Intrarea ASPCA „Inch Plant”, bine de știut pentru că cele două plante împart o poreclă, numește de fapt Tradescantia fluminensis, un gen diferit din aceeași familie Commelinaceae; Callisia repens nu are o intrare ASPCA proprie.

Variegația Pink Lady și de ce revine la verde

Forma crem-roz 'Pink Lady' poartă culoarea doar în creșterea cea mai nouă, iar acel pigment depinde de lumină: o tulpină care se târăște în umbră, în spatele unei mobile sau adânc într-un coș suspendat, scoate în schimb frunze verzi simple, un proces pe care crescătorii îl numesc reversie. Odată ce o tulpină a revenit la verde, rămâne verde; pigmentul nu revine de la sine, așa că singura soluție este să urmărești acel lăstar înapoi până unde culoarea era încă prezentă și să-l tai de acolo, eliberând energia plantei pentru tulpinile încă variegate. Pentru că creșterea revenită este de obicei și mai viguroasă decât cea variegată, lăsată necontrolată va prelua treptat tot ghiveciul, motiv pentru care ciupirea tulpinilor verzi simple imediat ce apar contează mai mult la acest soi decât la specia simplă.

Lumina și amplasarea

Afară, această specie preferă umbra parțială, tolerând soare direct aproximativ două până la șase ore pe zi înainte ca frunzișul să se ardă, potrivit aceleiași surse NC State; la interior asta se traduce printr-un loc la câțiva pași de o fereastră luminoasă orientată spre sud sau vest, sau câteva ore de soare blând de dimineață pe un pervaz spre est. Prea puțină lumină se vede repede: internodurile se alungesc, covorul se subțiază în fire tărâtoare, dezlânate, în loc de o pernă deasă, iar la 'Pink Lady' frunzele noi apar verzi simple, nu dungate. Un ghiveci lat și puțin adânc sau un coș suspendat pe un pervaz luminos, sau sub o lampă de creștere pornită circa douăsprezece ore pe zi, păstrează creșterea compactă și împiedică ștergerea variegației.

Udarea

Udă când suprafața substratului s-a uscat, apoi udă temeinic și lasă apa să se scurgă; frunzele cărnoase, care rețin apă, suportă mult mai bine o udare ratată decât un sol care rămâne ud, iar ghidul extension este explicit: udarea excesivă este cea care duce la putrezirea rădăcinilor și tulpinilor la această specie. Pentru că tulpinile fac rădăcini oriunde ating solul umed, un ghiveci ținut prea ud arată adesea pete moi, înnegrite, jos în covor, înainte ca frunzele înseși să arate vreun stres, așa că merită să dai la o parte frunzișul din când în când, ca să verifici tulpinile la nivelul solului. Redu și mai mult udarea odată ce lumina și temperaturile scad iarna, pentru că plantele creșterea încetinește și rădăcinile absorb mult mai puțin.

Solul, ghiveciul și fertilizarea

Ghidul NC State cere un amestec acid, sub pH 6,0 și ideal între 5,0 și 6,5, cu drenaj rapid; un substrat obișnuit fără turbă, afânat cu perlit sau nisip grosier în plus, oferă drenajul rapid de care au nevoie rădăcinile, păstrând totuși puțină umezeală între udări. Pentru că planta se întinde lateral, nu în adâncime, un container lat și puțin adânc i se potrivește mai bine decât unul înalt, și e mulțumită să fie ușor strânsă în ghiveci un sezon, înainte să aibă nevoie de o mărime mai mare. Fertilizează cu un îngrășământ lichid echilibrat, diluat la circa jumătate din concentrație, la fiecare trei-patru săptămâni, primăvara și vara, și oprește odată ce creșterea încetinește toamna; o plantă fertilizată tot anul tinde să scoată o creștere moale, palidă, care se lasă în loc să se târască ordonat.

Ciupitul pentru un covor tărâtor des

Lăsate în voia lor, tulpinile continuă să se lungească de la vârf fără să se ramifice prea mult, așa că un ghiveci care începe des se deschide curând în lăstari goi, cu un smoc de frunze doar la capăt. Ciupirea vârfului de creștere al fiecărei tulpini, chiar deasupra unei perechi de frunze, forțează două lăstari noi să pornească din nodurile de mai jos, iar repetarea acestui gest la câteva săptămâni, pe tot sezonul de creștere, este ceea ce păstrează movila clasică, deasă, ca o pernă, în loc de câteva fire lungi, tărâtoare. Vârfurile ciupite nu sunt deșeu: fiecare face rădăcini ușor și poate merge direct înapoi în același ghiveci, ca să-l îndesească mai mult, sau într-unul nou, ca să pornească o plantă nouă.

Înmulțirea din butași de tulpină

Aceasta este una dintre cele mai ușoare plante de apartament de înmulțit, pentru că orice segment de tulpină cu un nod face rădăcini singur, oriunde atinge sol umed sau stă în apă. Un butaș de vârf de cinci până la șapte centimetri, cu una-două frunze de jos îndepărtate, împins cu un nod adânc în același amestec cu drenaj rapid ca planta-mamă și ținut ușor umed, arată de obicei rădăcini noi într-una până la două săptămâni; butașii porniți într-un pahar cu apă fac rădăcini la fel de ușor și pot fi puși la ghiveci odată ce rădăcinile ajung la doi-trei centimetri. Mai mulți butași înfipți într-un singur ghiveci, în loc de o singură tulpină, este cel mai rapid mod de a crește un covor plin și des, în loc să aștepți ca o singură plantă să se ramifice singură.

Greșeli frecvente, dăunători și siguranța pentru animale

Cea mai frecventă problemă nu este o boală, ci neglijarea formei: o plantă neciupită, lăsată să se târască un an sau doi, ajunge cheală în centru, cu creștere doar la marginea ghiveciului, iar soluția este ciupirea drastică descrisă mai sus, nu mai mult îngrășământ sau apă. Păduchii lânoși, care se cuibăresc în axilele strânse ale frunzelor de-a lungul tulpinilor, sunt dăunătorul cel mai probabil să apară, arătând ca niște smocuri mici, vătoase, cel mai ușor de îndepărtat cu un bețișor cu vată înmuiat în alcool medicinal, înainte să se răspândească prin tot covorul. În privința siguranței, Callisia repens nu are o listare ASPCA specifică, spre deosebire de sosia ei Tradescantia, dar notele extension ale NC State arată că frunzele și seva ei conțin cristale de oxalat de calciu de toxicitate medie, capabile să provoace iritație orală și vărsături dacă sunt mestecate, și iritație a pielii la contactul cu seva; aceeași sursă o listează ca naturalizată și considerată invazivă în părți din Africa de Sud, China și Cuba, așa că resturile de butași e mai bine compostate decât aruncate afară, în climate calde. Tratează-o cu aceeași prudență ca pe ruda ei Tradescantia și ține tulpinile tărâtoare departe de o pisică sau un câine căruia îi place să mestece frunziș.