Crin-de-o-zi galben

Dacă noul tău Hemerocallis lilioasphodelus își deschide florile cu săptămâni înaintea oricărui alt crin-de-o-zi din grădină, este normal: această specie înflorește primăvara târziu spre vara devreme, înaintea aproape tuturor cultivarurilor hibride obținute din ea. Fiecare floare galben-lămâie, în formă de pâlnie, poartă un parfum dulce care se intensifică spre asfințit, o trăsătură pe care mulți hibrizi moderni de crin-de-o-zi, obținuți mai ales pentru mărime și culoare, au pierdut-o. Spre deosebire de crinul-de-o-zi de șanț, portocaliu, Hemerocallis fulva, care se răspândește prin stoloni alergători de-a lungul drumurilor și prin grădini uitate, această specie rămâne într-o tufă compactă, care se extinde lent. Soare din plin, sol care rămâne umed fără să devină îmbibat, și o divizare la câțiva ani sunt, în esență, tot ce cere.

O specie din spatele generațiilor de hibrizi galbeni

Hemerocallis lilioasphodelus, vândută uneori încă sub vechiul ei nume, Hemerocallis flava, a fost una dintre primele specii de crin-de-o-zi incluse deliberat în programe de ameliorare. Perioada ei timpurie de înflorire și parfumul puternic de seară au făcut din ea un părinte firesc pentru amelioratorii care urmăreau parfumul și culoarea galbenă pură, trăsături pe care multe cultivaruri moderne, cu flori mari, le-au diluat de atunci. Dacă o etichetă de plantă poartă numele Hemerocallis 'Flava' sau menționează lilioasphodelus în genealogie, parfumul de seară este de obicei trăsătura pentru care a fost aleasă acea linie. Specia rămâne meritorie prin propriile ei calități: o tufă matură, complet înflorită, mai ales la asfințit, când parfumul atinge apogeul, face ceva ce niciunul dintre descendenții ei cu flori uriașe nu reușește pe deplin.

Soare din plin, sol umed și o comparație onestă cu crinul de șanț

Oferă-i acestei specii soare din plin pentru cea mai bogată înflorire, deși tolerează semi-umbra, conform RHS. Solul trebuie să rămână umed, dar bine drenat; solul cretos, argilos și lutos sunt toate listate drept potrivite, cu un pH ușor acid, în jur de 6-6,5, dând cele mai bune rezultate, potrivit Clemson Cooperative Extension. Solul îmbibat cu apă iarna este principalul mod în care se pierde o tufă, așa că straturile ridicate sau compostul din belșug încorporat în argila grea rezolvă majoritatea problemelor de drenaj înainte să apară.

Merită clarificată comparația cu crinul de șanț, pentru că cele două specii se confundă constant în pepiniere și la schimburile de plante între grădinari. Hemerocallis fulva, crinul-de-o-zi portocaliu naturalizat de-a lungul drumurilor în cea mai mare parte a Americii de Nord, se răspândește agresiv prin stoloni și poate fi, într-adevăr, greu de eradicat odată stabilit. Hemerocallis lilioasphodelus nu face asta: formează o tufă care se extinde lent și rămâne unde este plantată, ceea ce o face o alegere mult mai bună pentru un strat mixt sau o grădină mică, unde un rizom alergător ar deveni o problemă.

Udarea pe parcursul sezonului

Necesarul de apă se situează în zona moderată, nu la fel de mare ca la o perenă de mlaștină, dar nici complet rezistentă la secetă, mai ales în săptămânile dinaintea înfloririi. RHS notează că condițiile uscate din primăvară pot suprima înflorirea chiar și la o tufă altfel sănătoasă, așa că o udare abundentă în perioadele de secetă, înainte de formarea bobocilor, dă rezultate mai bune decât udarea ulterioară, după ce bobocii sunt deja deschiși. Plantele stabilite, în sol de grădină rezonabil, rareori au nevoie de apă suplimentară în afara secetei, dar plantele cultivate în ghiveci se usucă mai repede și trebuie verificate mai des pe parcursul sezonului de vegetație.

Tăierea florilor care țin o singură zi

Numele genului Hemerocallis vine din grecescul pentru frumusețe, kallos, care ține o zi, hemera, și este literal: fiecare floare individuală se deschide o singură dată și se ofilește în una până la două zile. Îndepărtează florile ofilite, ciupindu-le zilnic pe parcursul perioadei de înflorire, atât pentru aspect, cât și pentru a opri planta să investească energie în formarea de semințe. Odată ce toate florile de pe o tulpină s-au terminat, taie întreaga tulpină florală aproape de nivelul solului, în loc să lași tulpina goală în picioare pentru restul sezonului.

Divizarea tufei

Tufele se îndesesc după câteva sezoane și, în cele din urmă, înfloresc mai puțin abundent pe măsură ce centrul devine aglomerat; divizarea resetează acest ciclu. Ridică și desparte tufa fie imediat după înflorire, fie la începutul primăverii, conform Clemson Cooperative Extension, folosind o cazma sau două furci de grădină pentru a separa evantaie sănătoase de frunze și rădăcini. Divizarea este, de asemenea, singura modalitate sigură de a păstra fidel un cultivar cu nume, pentru că puieții hibrizilor de crin-de-o-zi rareori seamănă cu planta-mamă.

Rugina crinului-de-o-zi și musca de gală

Rugina crinului-de-o-zi, provocată de ciuperca Puccinia hemerocallidis, apare ca pete sau dungi galben-aprins pe fața superioară a frunzei, cu pustule sporifere galben-portocalii pe partea de dedesubt; ștergerea unei frunze infectate cu un șervețel alb lasă o pată ruginie. Majoritatea cultivarurilor de crin-de-o-zi sunt susceptibile, iar ciuperca supraviețuiește pe frunzișul infectat, așa că îndepărtarea și ambalarea frunzelor afectate, în loc să fie compostate, este prima linie de apărare.

Musca de gală Hemerocallis este o problemă separată: o muscă mică depune ouă în bobocii florali în dezvoltare, într-un interval care se întinde aproximativ din mai până în iulie, iar larvele care se hrănesc în interior fac ca bobocii să se umfle, să se deformeze și fie să putrezească, fie să nu se deschidă. Pentru că această specie înflorește devreme, chiar în intervalul în care musca depune ouă, se află la capătul mai vulnerabil al plajei de crini-de-o-zi în privința acestui dăunător, în timp ce cultivarurile cu înflorire târzie termină adesea înflorirea după acel interval și scapă în mare parte. RHS recomandă îndepărtarea și distrugerea oricăror boboci umflați, deformați, imediat ce apar, pentru că nu există un tratament eficient odată ce larvele sunt în interior.

Căprioare, pisici și alte riscuri

Căprioarele rod frunzișul și bobocii florali ai crinului-de-o-zi cu ușurință, iar această specie nu face excepție; acolo unde presiunea căprioarelor este mare, gardurile sau spray-urile repelente sunt mai fiabile decât speranța că o tufă va trece neobservată. ASPCA listează crinii-de-o-zi, speciile Hemerocallis în general, drept toxici pentru pisici, cu vărsături, letargie și insuficiență renală printre efectele raportate ale ingestiei, în timp ce aceeași fișă înregistrează planta drept netoxică pentru câini. Această distincție contează cel mai mult pentru gospodăriile cu pisici: ține ghivecele și florile tăiate departe de ele, pentru că până și o cantitate mică de material vegetal a fost asociată cu îmbolnăviri grave la pisici.