Hosta parfumată

Hosta plantaginea este specia parfumată din familia hosta. Trompetele ei albe și înalte se deschid la asfințit, din miezul verii până în septembrie, și au un parfum pe care nicio altă specie de hosta nu îl produce, acesta fiind primul lucru de reținut despre ea. Frunzele sunt lucioase, de un verde pal spre lime, mai rotunde decât frunzișul albastru-cenușiu sau variegat auriu, tipic hibrizilor vânduți alături de ea în pepinieră, semn că planta din fața ta este aproape de specia sălbatică. Tolerează totodată mai mult soare decât o hosta obișnuită, așa că o plantă care prosperă la jumătate de zi de lumină directă în grădina ta nu face nimic greșit, ci se comportă exact așa cum trebuie, atât timp cât solul rămâne umed. În climate cu veri răcoroase poate sta ani întregi fără să înflorească, pentru că are nevoie de căldură reală ca să formeze boboci, nu doar ca să supraviețuiască.

Singura hosta parfumată

Majoritatea speciilor de hosta se cultivă pentru frunziș, pentru că florile lor, pâlnii mov sau albe pe tulpini înalte, au parfum slab sau deloc. Hosta plantaginea rupe acest tipar. Florile ei se deschid seara și eliberează un parfum dulce și puternic, care se simte în toată grădina după apusul soarelui, flori în formă de trompetă, lungi de 7,5 până la 10 cm, pe tulpini florale de circa 75 cm, conform NC State Extension. Sunt de asemenea printre cele mai mari flori din tot genul, iar tulpinile tăiate parfumează o cameră timp de o zi sau două după ce se deschid în interior.

Frunzele se ridică la nivelul florilor în privința distincției: lucioase, în formă de inimă, de un verde-lime proaspăt spre verde-gălbui, nu tonurile albastru-cenușii sau variegate obișnuite la cultivarurile moderne, cu o suprafață gofrată și nervuri paralele, deseori depășind 15 cm lungime. O plantă cu frunze simple, verzi și lucioase, și o înflorire târzie și parfumată, albă, este foarte probabil această specie și nu unul dintre numeroșii ei descendenți.

Lumină și amplasare: mai mult soare decât majoritatea hosta

RHS recomandă pentru Hosta plantaginea umbră totală până la semi-umbră, într-un loc ferit, orientat spre nord, est sau vest. În practică, această specie depășește recomandarea: NC State Extension o numește cea mai tolerantă la căldură și soare dintre toate speciile de hosta, capabilă să suporte șase ore sau mai mult de soare direct, atât timp cât solul nu seacă niciodată. Această toleranță la soare este și motivul pentru care are nevoie de o vară cu adevărat călduroasă ca să înflorească în mod constant; plantele crescute în veri răcoroase și înnorate pot produce frunziș sănătos ani la rând fără să formeze vreodată un bobox.

Compromisul este apa. O plantă care primește mai multă lumină are nevoie și de mai multă apă, pentru că aceleași frunze late care fotosintetizează bine la soare pierd și umiditate mai repede. Tratează soarele suplimentar ca pe un angajament față de o udare mai atentă, nu ca pe un avantaj gratuit.

Sol, udare și fertilizare

Oferă-i un sol lutos, bogat în materie organică, umed, dar bine drenat. RHS precizează că tolerează la fel de bine condiții acide, neutre sau alcaline, așa că pH-ul rareori este factorul limitativ aici. Încorporarea compostului sau a gunoiului de grajd bine descompus în groapa de plantare, urmată de un strat de mulci la suprafață, ajută această hosta mai mult decât aproape orice altă măsură.

Clemson Cooperative Extension recomandă aproximativ 2,5 cm de apă pe săptămână în sezonul de vegetație, mai multă în perioadele călduroase sau pentru plantele la soare deplin, și și mai multă pentru cele cultivate în ghiveci. Fertilizează o singură dată, primăvara devreme, cu un îngrășământ echilibrat, cu eliberare lentă; tufele mature, pe sol bun, au nevoie de puțin în plus față de atât.

Melci, limacși și alți dăunători

Melcii și limacșii sunt, de departe, cea mai frecventă problemă la această specie, iar frunzele lucioase, verzi și simple îi atrag mai mult decât frunzișul gros sau albastru-cenușiu. Daunele sunt cele mai mari primăvara, când lăstarii noi ies din sol, încă moi și nelignificați. Banda de cupru în jurul ghivecelor, un mulci din pietriș sau coajă de ou zdrobită în jurul coroanei și suporturile care ridică ghivecele de la sol reduc pierderile fără substanțe chimice.

NC State Extension mai listează nematodele foliare, daunele produse de șoareci de câmp la rădăcini și rosul de căprioare drept probleme recurente, alături de pete pe frunze și putregaiul coroanei în sol prost drenat. Fii atent la pete decolorate, inele sau o încrețire neobișnuită a frunzelor, semne care pot indica virusul X al hostei; nu există tratament, iar o plantă infectată trebuie eliminată, nu păstrată drept curiozitate.

Divizarea primăvara

RHS recomandă divizarea la sfârșitul verii sau la începutul primăverii, iar Clemson precizează că primăvara devreme, înainte ca frunzele să se desfacă, este cea mai simplă perioadă, pentru că se vede încă bine coroana, iar planta nu a investit încă energie în frunziș nou. Scoate întreaga tufă și împarte-o în secțiuni cu o cazma sau cu două furci de grădină ținute spate în spate, păstrând cel puțin un mugur sănătos pentru fiecare diviziune.

Această specie ajunge la maturitatea de înflorire lent, în aproximativ doi până la cinci ani de la o diviziune mică, așa că o bucată proaspăt despărțită poate avea nevoie de un sezon sau două ca să înflorească din nou, chiar dacă în frunziș pare deja complet formată.

Părintele hibrizilor parfumați

Aproape fiecare cultivar parfumat de hosta de pe piață își are parfumul moștenit de la această specie. 'Royal Standard', unul dintre primii hibrizi parfumați cultivați pe scară largă, are Hosta plantaginea în genealogie, alături de o specie cu frunze înguste, iar 'Guacamole', cu frunze aurii, provine din 'Fragrant Bouquet', ea însăși obținută din această plantă. Dacă un cultivar de hosta este promovat ca parfumat, Hosta plantaginea se află aproape întotdeauna undeva în arborele lui genealogic, iar specia pură rămâne cea mai puternic parfumată dintre toate.

Cultivarea în ghivece

Această hosta se adaptează bine la cultivarea în ghiveci, ceea ce facilitează și controlul melcilor, pentru că ghiveciul poate fi ridicat pe suporturi. Folosește un ghiveci cu diametrul de cel puțin 30 până la 45 cm, cu găuri de drenaj generoase, umplut cu un amestec lutos sau un substrat universal fără turbă, îmbogățit cu compost. Solul din ghiveci se usucă mai repede decât cel din strat, așa că verifică-l mai des vara, mai ales dacă ghiveciul stă în locul mai însorit pe care această specie îl poate tolera.

Mută plantele din ghivece într-un loc ferit pentru iarnă, lângă un perete sau într-un pridvor neîncălzit, ca substratul să nu rămână îmbibat cu apă și să înghețe complet în jurul coroanei.

Toxicitate pentru pisici și câini

ASPCA clasifică hosta drept toxică pentru pisici, câini și cai, saponinele fiind principiul toxic; ingestia provoacă vărsături, diaree și stare de letargie. NC State Extension precizează că întreaga plantă prezintă acest risc, nu doar frunzele. Gustul amar limitează cantitatea pe care un animal o mănâncă de obicei dintr-o dată, dar un strat de flori sau un ghiveci de pe terasă, la îndemâna unui câine sau a unei pisici care roade frunzișul, nu este locul potrivit pentru această hosta.