Lobelia

Lobelia erinus este planta mică, cu tulpini sârmoase, vândută în fiecare primăvară ca o movilă sau o perdea agățătoare de flori minuscule, cu două buze, aproape întotdeauna într-o nuanță de albastru. Plants of the World Online de la Kew plasează aria ei nativă în Africa tropicală și sudică, iar NC State Extension notează că acolo crește sălbatic prin păduri umede, câmpuri și de-a lungul malurilor de pârâu, ceea ce explică de ce se toropește imediat ce o grădină devine fierbinte și uscată. În cultură are viață scurtă: tratată ca anuală aproape peste tot, își câștigă un loc în fața unei borduri, într-o jardinieră de fereastră sau revărsându-se peste marginea unui coș suspendat pentru un singur sezon de vegetație, apoi este compostată și resemănată în anul următor.

O specie sud-africană cultivată ca răsad de un sezon

Specia face parte din familia clopoțeilor, Campanulaceae, cu tulpini fine, întinse, frunze mici și înguste și mulțime de flori mici, cu două buze, purtate singure sau în raceme laxe din primăvara târzie până toamna. În sălbăticie florile sunt albastre spre violet, cu frunze verde-închis, dar ameliorarea de grădină a lărgit gama la alb, albastru pal, mediu sau închis, purpuriu, roșu și roz, adesea cu un ochi alb sau galben în centru. Notele de cultivare RHS îi dau un timp până la maturitate de aproximativ un an de la sămânță, deși în practică un semănat de primăvară ajunge la înflorire deplină cu mult înainte de sfârșitul verii, ceea ce este suficient de rapid încât majoritatea grădinarilor nu o păstrează niciodată pentru un al doilea sezon, chiar dacă ar putea supraviețui ca perena sensibilă la frig care este de fapt.

Movile compacte sau perdele agățătoare: alegerea unui tip

Cataloagele de semințe împart lobelia în două porturi obținute din aceeași specie. Soiurile compacte, precum 'Crystal Palace', formează o movilă strânsă, cu frunze verde-bronz, de până la 10 cm, cu flori albastru-închis de aproximativ 2 cm, utile pentru marginea unei alei sau umplerea golurilor din fața unui strat, unde un port întins ar fi o neplăcere. Soiurile agățătoare, vândute ca serii precum 'Cascade' sau ca forme denumite, precum 'Sapphire', cu florile ei purpurii cu ochi alb, dau tulpini care se revarsă 15 până la 30 cm sau mai mult peste marginea unui coș suspendat sau a unei jardiniere de fereastră, în loc să formeze o movilă în sus. Amestecarea unei serii agățătoare într-un coș, alături de plante drepte, sau înconjurarea unui strat cu una compactă este de fapt o decizie despre direcția în care vreți să crească florile, nu despre rezistență sau îngrijire, ambele porturi având aceleași nevoi.

Semănarea seminței fine ca praful, la adăpost

Sămânța de lobelia este faimos de mică, mai aproape de piper măcinat decât de conținutul obișnuit al unui plic de semințe, și se seamănă la suprafața unui amestec de semănat umed, steril, nu împinsă sau îngropată, pentru că o sămânță atât de fină nu are aproape nicio rezervă cu care să străpungă un substrat acoperitor. RHS recomandă semănatul la sfârșitul iernii, la o temperatură de germinare de 13 până la 18°C, ceea ce în majoritatea climatelor înseamnă pornirea ei în interior sau sub sticlă cu mult înainte de data ultimului îngheț. Pentru că răsadurile rezultate sunt prea mici și fragile pentru a fi separate unul câte unul fără a deteriora rădăcinile, abordarea practică este să repicați mici ciorchini de răsaduri împreună, în alveole sau ghivece mici, în loc să încercați să izolați exemplarele individuale, lăsând fiecare ciorchine să crească ca un singur bulgăre dens, care se umple mai târziu într-o movilă completă sau într-o plantă agățătoare.

Plantarea afară după ultimul îngheț

Păstrați alveolele sau ciorchinii la adăpost până când riscul de îngheț a trecut în zona dumneavoastră, pentru că rezistența RHS H2 înseamnă că specia tolerează temperaturi scăzute, dar nu și înghețul, aproximativ până la 1 până la 5°C, nu un ger adevărat. Căliți plantele pe parcursul unei săptămâni sau două, cu expunere afară din ce în ce mai mare, înainte de a le pune în poziția lor finală, fie că este un gol lăsat în fața unei borduri, un liner de coș sau o jardinieră de fereastră, plantând fiecare ciorchine ca unitate, nu despărțind răsadurile individuale în acest stadiu târziu.

Soare direct unde verile sunt răcoroase, umbră parțială unde ard

RHS cultivă Lobelia erinus la soare direct sau umbră parțială, iar care capăt al acestui interval se potrivește unei grădini date depinde mult de climat. În regiunile cu veri răcoroase, soarele direct menține creșterea compactă și înflorirea densă, dar NC State Extension notează că se descurcă mult mai bine cu primăveri răcoroase decât cu veri fierbinți sau umede, așa că acolo unde arșița de vară este intensă, un loc cu puțină umbră la amiază sau după-amiază împiedică arderea frunzișului și prăbușirea timpurie a sezonului de înflorire. Solul contează la fel de mult ca lumina: îndrumările RHS cer un teren adânc, fertil, constant umed, bine drenat, iar specia tolerează cretă, argilă, sol lutos și nisip, atât timp cât nu se usucă sau nu stă înmuiată.

Udare, fertilizare și toropeala de arșiță

Aceasta nu este o plantă pe care să o lăsați să se usuce între udări. NC State Extension o semnalează ca intolerantă la secetă și spune că trebuie udată constant, iar un coș sau o jardinieră de fereastră la soare direct poate necesita verificare zilnică pe vreme caldă, pentru că plasa subțire de rădăcini are puțină rezervă. Sfatul RHS de fertilizare este să aplicați un îngrășământ echilibrat la fiecare două săptămâni în primăvară și la începutul verii, trecând la un îngrășământ fără azot la fiecare două săptămâni din miezul verii încolo, ca planta să continue să investească energie în flori, nu în creștere foliară moale. Când primul val de flori se stinge la arșița maximă a verii, tăiați întreaga plantă cu aproximativ jumătate, în loc să deflorați floare cu floare; NC State Extension confirmă că tăierea, odată ce florile și frunzișul încep să scadă vara, stimulează flori noi, iar planta de obicei reînflorește în câteva săptămâni, odată ce temperaturile scad spre sfârșitul verii.

Dăunători, putrezirea răsadurilor și o notă despre animale de companie

RHS listează Lobelia erinus ca fiind în general fără boli odată stabilită, cu melcii și limacșii ca principalii dăunători de urmărit pe creșterea tânără, dar NC State Extension avertizează că putrezirea răsadurilor, putrezirea tulpinii și putrezirea rădăcinilor se pot instala toate la răsadurile ținute prea ude, ceea ce este cel mai comun mod în care o tavă din această sămânță fină se pierde înainte să ajungă vreodată în grădină. În privința siguranței, baza de date ASPCA a plantelor toxice listează o fișă Lobelia ca toxică pentru câini, pisici și cai, dar sub numele științific Lobelia cardinalis, floarea-cardinalului din America de Nord, o specie diferită din același gen, nu Lobelia erinus în sine. NC State Extension evaluează separat Lobelia erinus ca având caracteristici de otrăvire de severitate medie, din cauza lobelinei și a alcaloizilor înrudiți prezenți în plantă, așa că, deși nu este numită individual pe lista ASPCA, este înțelept să țineți animalele de companie curioase departe de a o mesteca, indiferent de asta.