Petunia mexicană

Ruellia simplex se remarcă prin flori violete, în formă de pâlnie, care se deschid proaspete în fiecare dimineață și se închid până la mijlocul după-amiezii, repetând spectacolul zilnic, din a doua parte a primăverii până toamna. Tolerează căldura, seceta și solul sărac mai bine decât aproape orice altă plantă dintr-un strat, exact motivul pentru care a devenit o plantă problematică în părți din sudul american de la Golf: forma tip se autoînsămânțează și se răspândește prin rizomi atât de ușor, încât Florida Exotic Pest Plant Council o listează drept invazivă de Categoria I. Înainte să o plantezi, decide dacă vrei forma standard, agresivă, sau unul dintre soiurile sterile, mai lente, și plănuiește încă din prima zi să o ții departe de zonele naturale.

Alegerea unui soi care nu scapă din grădină

Forma tip, vândută ca Ruellia simplex sau sub vechiul nume Ruellia brittoniana, este forma înaltă, de 0,9-1,2 m, responsabilă pentru majoritatea coloniilor sălbatice raportate de-a lungul șanțurilor și marginilor de zone umede din Florida, Texas și Hawaii. Pepinierele oferă și soiul pitic 'Katie', care nu depășește circa 15 cm și se răspândește mult mai lent, precum și seria sterilă Mayan ('Mayan Purple', 'Mayan Pink', 'Mayan White'), obținută la University of Florida special pentru a opri formarea de semințe. Dacă proprietatea ta se învecinează cu un canal, un iaz sau un teren împădurit, un soi steril sau forma pitică este alegerea responsabilă; forma standard, înaltă, este mai bine rezervată straturilor izolate, departe de cursuri de apă.

Lumină și alegerea locului

Soarele deplin produce cea mai densă înflorire și portul cel mai compact. Petunia mexicană crește și în umbră parțială, aproximativ două până la șase ore de lumină directă, dar tulpinile se alungesc și numărul de flori scade vizibil cu cât stă mai departe de soare deplin. Suportă fără să se ardă căldura reflectată de pavaj și de pereții orientați spre sud, ceea ce o face o alegere frecventă pentru straturile de lângă piscine și insulele verzi din parcări, în climate calde, încă un motiv pentru care scapă atât de ușor din cultură lângă infrastructura conectată la teren deschis.

Udare și toleranță la secetă

Odată instalată, Ruellia simplex este extrem de tolerantă la căldură și secetă și va înflori în perioade de uscăciune care ofilesc perene mai puțin rezistente. Acceptă și sol constant reavăn până la ocazional ud, motiv pentru care se naturalizează atât de ușor de-a lungul marginilor de iazuri și șanțurilor de drenaj. Într-un strat obișnuit, udă plantele nou-plantate de două-trei ori pe săptămână în prima lună, apoi redu treptat la o dată pe săptămână sau mai puțin; tufele deja instalate, în sol obișnuit de grădină, rareori au nevoie de apă suplimentară, cu excepția secetelor prelungite.

Sol și plantare

Această specie nu este pretențioasă în privința chimiei solului, crescând bine în condiții acide, neutre și alcaline, și se adaptează la argilă, lut sau sol nisipos, atât timp cât există măcar puțină materie organică. Amendă argila grea cu compost la plantare, ca să îmbunătățești înrădăcinarea timpurie, dar nu te aștepta ca pH-ul solului să limiteze creșterea așa cum o face la perenele mai pretențioase. Plasează plantele la 45-60 cm distanță; având în vedere ritmul rapid de creștere, o distanță mai mică se umple într-un singur sezon.

Cum o ții sub control

Pentru că forma standard se răspândește atât prin rizomi, cât și prin dispersie exploziva a semințelor, cea mai eficientă măsură de control este îndepărtarea spicelor florale ofilite înainte să se formeze capsulele cu semințe, ceea ce în practică înseamnă verificarea plantelor la câteva zile, în perioada de vârf a înfloririi. Limitarea rădăcinilor într-un ghiveci mare, de cel puțin 35-40 cm diametru, oprește complet răspândirea prin rizomi și este un compromis bun dacă îți place floarea, dar grădinărești lângă un curs de apă. Acolo unde tufele s-au răspândit deja dincolo de strat, scoate rizomii cărnoși prin săpare, nu prin cosire sau tăiere, pentru că fragmentele rămase în sol reîncolțesc ușor.

Îngrijirea de iarnă și degerarea

Petunia mexicană este rezistentă la iarnă în zonele USDA 8a până la 10b. Frunzișul se înnegrește și se prăbușește la primul îngheț puternic, dar sistemul radicular supraviețuiește sub sol în acest interval și trimite creștere nouă odată ce solul se încălzește primăvara. Taie creșterea de deasupra, degerată, la câțiva centimetri, după ultimul îngheț puternic, nu la mijlocul iernii, pentru că tulpinile moarte oferă coroanei plantei puțină izolare. Grădinarii din zona 7 o iernează uneori cu un strat gros de mulci, deși supraviețuirea nu este garantată în afara zonei cartografiate.

Înmulțire

Butașii de tulpină înrădăcinează în una până la două săptămâni, în apă sau în amestec umed pentru ghiveci, și sunt cea mai rapidă metodă de a extinde o plantație sau de a împărți o culoare preferată, fără să te bazezi pe sămânță. Divizarea tufelor deja formate funcționează la fel de bine, la începutul primăverii, chiar înainte să pornească noua creștere. Sămânța germinează ușor, fără nicio stratificare la rece, ceea ce este convenabil pentru înmulțire, dar este și mecanismul din spatele răspândirii ei în zone sălbatice, așa că aruncă inflorescențele cu semințe la gunoiul menajer, nu la compost sau la deșeuri verzi.

Dăunători și probleme

Ruellia simplex nu are dăunători serioși, recurenți, și puține probleme de boli, în condiții obișnuite de grădină; apar ocazional cazuri de putregai sudic (Sclerotium rolfsii), în locuri calde, umede, slab drenate. Problema practică mai mare cu care se confruntă grădinarii nu este un dăunător, ci vigoarea proprie a plantei: tufe care păreau cuminți vreme de unul-doi ani pot coloniza brusc un strat întreg odată ce condițiile devin favorabile, așa că o verificare anuală după răsaduri apărute mult dincolo de locul de plantare merită cele cinci minute pe care le ia.