Salvie

Un ghiveci de salvie din centrul de grădinărit este de obicei o plantă din al doilea an, deja lemnoasă la bază, nu un răsad, așa că prioritatea este să o pui în sol bine drenat înainte ca rădăcinile să stea ude o săptămână ploioasă. Salvia officinalis este un subarbust mediteranean din familia Lamiaceae, rezistent din zona USDA 4 până în zona 8 și clasificat H5 de RHS, rezistent până la -15 până la -10 grade C, așa că plantarea în exterior funcționează în majoritatea grădinilor temperate, atât timp cât drenajul este excelent. Frunzele verde-cenușii, pâsloase, semnalează o plantă construită pentru căldură și sol sărac: compostul bogat și udarea zilnică fac mai mult rău decât neglijarea. Așteaptă-te la frunze utilizabile în câteva săptămâni și la o recoltă completă până în al doilea sezon, odată ce structura lemnoasă este stabilită.

Alegerea locului: soare, sol și drenaj

Salvia vrea un minimum de șase ore de soare direct; în climate mai reci, soarele direct toată ziua produce cele mai concentrate uleiuri aromatice, în timp ce grădinarii din climate calde de interior se pot descurca cu câteva ore de umbră ușoară după-amiaza, fără să piardă din vigoare. Solul contează mai mult decât expunerea la soare: salvia crește în lut, nisip sau teren stâncos subțire, cu un pH între 6,0 și 8,0, iar ceea ce o ucide cel mai repede este apa stătătoare, nu frigul. Straturile ridicate, pantele sau o mână generoasă de pietriș încorporat în lutul greu înainte de plantare rezolvă majoritatea problemelor de drenaj înainte să apară.

În ghivece, alege teracota neglazurată în locul plasticului; pereții porosi lasă excesul de umiditate să se evapore prin peretele ghiveciului, nu doar prin găurile de drenaj. Un amestec pietros, pe bază de lut, cu aproximativ un sfert nisip grosier sau perlit, imită dealurile stâncoase mediteraneene de unde provine salvia.

Udarea: de ce mai puțin înseamnă mai mult

Salvia proaspăt plantată are nevoie de udare la câteva zile, în primele trei până la patru săptămâni, cât timp rădăcinile se instalează. După aceea, plantele instalate sunt rezistente la secetă și se descurcă mai bine cu o udare abundentă, dar rară, aproximativ la fiecare zece până la paisprezece zile vara și mai rar în lunile mai răcoroase, lăsând primii câțiva centimetri de sol să se usuce complet între udări. Cel mai frecvent mod de a pierde o plantă de salvie nu este udarea insuficientă, ci opusul: solul care nu se usucă niciodată declanșează putrezirea rădăcinii și a bazei într-un singur sezon ploios.

Fertilizare și fertilitatea solului

Salvia este adaptată la un sol sărac, cu fertilitate scăzută, iar fertilizarea puternică produce o creștere moale, aplecată, cu un gust diluat și o rezistență mai slabă la frig, la intrarea în iarnă. O singură aplicare ușoară a unui îngrășământ echilibrat sau sărac în azot, primăvara, odată ce începe noua creștere, este suficientă pentru plantele de grădină; salvia din ghiveci beneficiază de o fertilizare diluată din nou în miezul verii. Sări complet peste îngrășământ la plantele care cresc în sol natural, de tip mediteranean, direct în pământ; rareori au nevoie de el.

Tăierea pentru a opri lemnificarea excesivă

Lăsată netăiată, salvia se transformă într-un arbust desfrunzit la bază, cu tulpini golașe, în trei până la patru ani, înflorind mai puțin și producând tot mai puține frunze utilizabile în fiecare sezon. Taie aproximativ o treime primăvara, odată ce apare noua creștere, și din nou, ușor, după înflorire, dacă planta arată dezordonată. Nu tăia niciodată în lemnul golaș, de sub locul unde cresc frunzele; salvia nu dă lăstari noi în mod fiabil din tulpini vechi, fără frunze, așa cum fac alți arbuști. Înlocuirea unei plante la fiecare patru până la șase ani este practica standard, chiar și cu o tăiere corectă, deoarece baza lemnoasă încetează în cele din urmă să mai producă o creștere nouă viguroasă, indiferent de îngrijire.

Rezistență, îngrijire de iarnă și zonele 4 până la 8

Salvia este rezistentă constant din zona USDA 4 până în zona 8, iar RHS o clasifică H5, rezistentă până la -15 până la -10 grade C, în clima din UK. Frunzișul este persistent în ierni mai blânde și semi-persistent mai spre nord, unde o oarecare pierdere de frunze și uscare la vârfurile tulpinilor este normală și nu un semn că planta moare. În zona 4 și la capătul mai rece al zonei 5, un mulci afânat de paie sau scoarță peste zona rădăcinilor, ținut departe de tulpinile în sine, îmbunătățește supraviețuirea în timpul înghețurilor puternice. Așteaptă până când noua creștere este vizibilă primăvara înainte de a tăia tulpinile deteriorate de iarnă; tăierea prea devreme îndepărtează lemn care ar putea fi încă viu.

Înmulțire prin butași, marcotaj și sămânță

Butașii de tulpină semi-lemnificați, luați la sfârșitul primăverii sau vara, se înrădăcinează sigur într-un amestec de înrădăcinare bine drenat și sunt cel mai rapid mod de a înlocui o plantă îmbătrânită cu un clon identic, util deoarece soiuri numite precum 'Purpurascens' sau 'Icterina' nu se reproduc identic din sămânță. Marcotajul, prin fixarea unei tulpini laterale joase în sol până când face rădăcini singură, funcționează bine pe plante instalate și necesită aproape nicio îngrijire ulterioară. Salvia crescută din sămânță ajunge mai lent la o dimensiune utilizabilă și este mai variabilă în culoarea frunzelor și în port, dar rămâne cel mai ieftin mod de a cultiva o plantație mare.

Recoltarea frunzelor fără a slăbi planta

Frunzele pot fi culese de îndată ce planta este instalată, dar gustul este cel mai puternic chiar înainte de înflorire, la începutul verii. Nu lua mai mult de o treime din frunziș odată, și taie tulpini întregi, în loc să smulgi frunze individuale; asta funcționează și ca o tăiere ușoară și încurajează ramificarea. Frunzele se usucă bine atârnate în mănunchiuri mici, într-un loc întunecat și aerisit, timp de una până la două săptămâni, după care își păstrează aroma până la un an, dacă sunt păstrate într-un recipient ermetic, ferit de lumina directă.

Dăunători, boli și greșeli frecvente

Salvia este relativ lipsită de probleme în condiții potrivite; majoritatea problemelor ei provin din solul ud sau din circulația slabă a aerului, nu din dăunători care o vizează în mod specific. Fii atent la gândacul rozmarinului și la cicada salviei pe frunziș, și la melci pe creșterile tinere pe vreme umedă; acarienii și musculițele albe se pot înmulți ocazional pe plantele de interior stresate. Făinarea și ofilirea verticiliană sunt principalele riscuri de boală, ambele mai grave acolo unde plantele sunt înghesuite sau udate pe deasupra, pe vreme umedă. Putrezirea rădăcinii și a bazei, din cauza solului îmbibat cu apă, rămâne cea mai mare cauză a morții salviei, mult mai frecventă decât orice problemă cu insecte.

• Udarea excesivă: cea mai frecventă greșeală, mai ales în sol argilos sau în ghivece de plastic fără găuri de drenaj.
• Fertilizarea excesivă: produce o creștere lujeroasă, slabă, și diluează uleiurile esențiale care dau salviei gustul specific.
• Lăsarea ei să devină prea lemnoasă: săritul peste tăiere ani la rând duce la tulpini golașe, neproductive, care rareori își revin.