Pothos satinat

Scindapsus pictus, vândut aproape peste tot drept pothos satinat sau pothos argintiu, nu este de fapt un pothos adevărat: se află într-un gen propriu, în familia aracee, la o ramură distanță de Epipremnum aureum pe arborele genealogic. Numele speciei, pictus, înseamnă pictat, o aluzie la petele metalice, argintii, brumate, împrăștiate pe fiecare frunză în formă de inimă, niciuna asemenea celeilalte. Missouri Botanical Garden îl listează drept cu creștere lentă, așa că un butaș proaspăt plantat poate rămâne la aceeași mărime săptămâni întregi înainte ca următoarea frunză să se desfacă în sfârșit. Oferă-i lumină puternică, indirectă, și sol lăsat să se usuce puțin între udări, și se instalează fără prea multe pretenții.

Pothos satinat versus pothos adevărat

Numele popular este de unde începe confuzia. Pothosul auriu, vița agățătoare vândută în aproape orice magazin de bricolaj, este Epipremnum aureum. Pothosul satinat este Scindapsus pictus, un gen înrudit, dar separat, din aceeași familie, Araceae, iar suprafața mată, catifelată a frunzelor sale este cea mai rapidă metodă de a deosebi cele două plante de un pothos adevărat, lucios, de la distanță. GBIF înregistrează numele acceptat ca Scindapsus pictus Hassk., cu nume mai vechi precum Pothos argyraeus incluse acum ca sinonime. Soiul cel mai vândut, 'Argyraeus', are frunze mai mici, verde-brad, cu pete argintii fine, și a primit distincția RHS Award of Garden Merit; alte forme comerciale, vândute drept 'Exotica', au pete argintii mai late și mai dese pe o frunză mai mare.

Lumină și amplasare

Lumina puternică, indirectă, păstrează modelul argintiu clar și creșterea compactă. Notele de îngrijire ale Missouri Botanical Garden cer lumină puternică indirectă, cu soarele direct evitat, iar sfaturile de cultivare RHS pentru soiul 'Argyraeus' spun același lucru: lumină deplină, dar cu umbră față de soarele fierbinte, într-un loc adăpostit lângă o fereastră orientată spre est sau sud, nu lipit de geam. Prea puțină lumină nu ucide planta, dar frunzele noi ies mai mici, mai uniform verzi și mai puțin argintii, pentru că planta are mai puține motive să mai formeze celule reflectorizante prin care oricum nu poate face fotosinteză. Un loc cu unul-doi pași înapoi față de o fereastră luminoasă, sau un raft luminat de o deschidere spre nord sau est, de obicei găsește echilibrul potrivit în interior.

Udarea

Udă moderat cât timp planta crește activ, apoi redu considerabil odată ce temperaturile scad. Îndrumarea Missouri Botanical Garden este să păstrezi solul constant umed pe tot parcursul sezonului de creștere și să reduci atât udarea, cât și hrănirea iarna; RHS exprimă aceeași idee ca udare moderată în creștere, redusă în restul timpului. În practică, asta înseamnă să verifici solul de la suprafață înainte de fiecare udare, nu să lucrezi după un calendar fix, și să greșești mai degrabă spre puțin uscat decât mlăștinos, pentru că substratul mereu ud este calea mai frecventă spre probleme la o aracee agățătoare ca aceasta. Un ghiveci cu orificiu de drenaj contează aici mai mult decât orice interval specific de udare.

Sol și plantare

RHS listează lutul și nisipul printre tipurile de sol potrivite, cultivat într-un substrat pe bază de lut, fără turbă, care rămâne umed, dar bine drenat; Missouri Botanical Garden descrie aceeași cerință mai simplu, ca un amestec de ghiveci turbos. Scopul, în ambele cazuri, este un mediu care păstrează puțină umiditate în jurul rădăcinilor fără să rămână saturat, așa că amestecarea unui pumn de nisip grosier sau perlit într-un substrat obișnuit pentru plante de apartament oferă drenajul de care are nevoie această plantă cățărătoare. Un ghiveci doar puțin mai mare decât bulgărul actual de rădăcini i se potrivește mai bine decât unul mare, pentru că Scindapsus pictus crește lent și nu are nevoie de mult volum de sol în rezervă, putând sta mult timp, între două umpleri de rădăcini, în substrat ud și nefolosit, într-un ghiveci prea mare.

Hrănirea

Aplică un îngrășământ lichid echilibrat lunar cât timp planta crește activ, atât RHS, cât și Missouri Botanical Garden sunt de acord cu acest ritm. Redu drastic hrănirea, sau oprește-o complet, odată ce creșterea încetinește în lunile mai reci, pentru că o plantă în repaus sau semi-repaus nu poate folosi nutrienții, iar sărurile de îngrășământ neabsorbite se acumulează pur și simplu în ghiveci. Reia rutina lunară de îndată ce o frunză nouă începe să se desfacă primăvara, ceea ce este de obicei semnul cel mai clar că planta a revenit la creștere activă.

Dirijarea pe un suport și tăierea

Lăsat să atârne, Scindapsus pictus face o plantă îngrijită pentru coș suspendat, exact utilizarea principală pe care o listează RHS. Dat pe un stâlp de mușchi, un totem din scoarță sau un suport similar pentru cățărare, tulpinile își apasă rădăcinile aeriene pe suprafață, iar vița se îngroașă și se umple, în loc să atârne ca un singur fir subțire. RHS notează că nu este nevoie de tăiere de rutină, dar ciupirea unei tulpini chiar deasupra unei frunze o încurajează să ramifice din acel punct, în loc să crească drept un singur fir lung și dezgolit, cea mai simplă metodă de a ține o plantă tânără stufoasă, nu rară.

Înmulțirea din butași de tulpină

Butașii de tulpină sunt metoda de înmulțire la care se referă atât RHS, cât și Missouri Botanical Garden, MBG precizând butași de circa 10 cm luați primăvara sau la începutul verii, cât timp creșterea este activă. Taie chiar sub un nod, mica îmbinare de pe tulpină unde se prinde o frunză și de unde vor porni rădăcinile noi, și îndepărtează orice frunză care altfel ar sta sub apă sau îngropată în amestec. Un butaș poate face rădăcini în apă sau poate fi pus direct în substrat umed; oricare ar fi metoda, ține-l la căldură și ferit de soare direct până când creșterea nouă confirmă că rădăcinile au prins.

Probleme frecvente, dăunători și toxicitate

RHS descrie Scindapsus pictus ca în general lipsit de dăunători și boli, ceea ce se confirmă bine comparativ cu plante de apartament mai pretențioase, deși aerul uscat din interior în timpul sezonului de încălzire poate totuși aduce păduchi țestoși sau acarieni, vinovații obișnuiți pe majoritatea araceelor de apartament ținute în casă tot anul. Frunzele inferioare îngălbenite combinate cu substrat mlăștinos indică udare excesivă, nu un dăunător; reducerea udării și verificarea rădăcinilor pentru miros acru sau țesut întunecat și moale confirmă asta. În privința siguranței, ASPCA listează pothosul satinat ca toxic pentru pisici, câini și cai, cu oxalați de calciu insolubili care provoacă iritație orală, salivație și vărsături dacă este ros. RHS adaugă că seva este de asemenea dăunătoare dacă este înghițită și poate irita pielea și ochii oamenilor, merită o pereche de mănuși la luarea butașilor sau la orice tăiere, și merită ținerea plantei departe de animalele de companie curioase.