Tei cu frunze mici

Un exemplar tânăr de Tilia cordata, cumpărat ca puiet cu rădăcină liberă sau ca standard crescut în container, are nevoie de un loc permanent, ales cu gândul la mărimea sa finală: pe un teren bun, acest arbore ajunge la aproximativ 15 până la 21 m, cu o anvergură de 11 până la 15 m, așa că frunzele mici, în formă de inimă, care arată îngrijit pe un puiet de pepinieră, vor umbri până la urmă o bună parte dintr-o grădină. Tolerează argila, nisipul, creta și lutul, și face față bine unui teren urban compactat și poluat, dar se resimte în sol îmbibat de apă și în secetă prelungită. Primele două sau trei sezoane după plantare decid dacă arborele se stabilește curat sau se luptă, așa că asigură-te că amplasamentul și rutina de udare sunt corecte înainte de orice altceva.

Alegerea unui tei cu frunze mici pentru amplasamentul tău

Specia pură formează o coroană largă, rotunjită spre piramidală, și este planta-mamă a majorității cultivarelor de stradă și de parc vândute astăzi. Acolo unde este nevoie de un profil mai îngust, caută selecții fastigiate crescute special pentru plantarea pe alei; acestea păstrează o formă mai strânsă, mai erectă, și au nevoie de mai puțină tăiere de formare pentru a rămâne departe de trotuare și ferestre. Cumpără de la o pepinieră care a tăiat rădăcinile sau a crescut arborele în ghiveci cu aer: rădăcinile teiului sunt cunoscute pentru tendința de a se încolăci în interiorul unui container, iar o rădăcină care strânge trunchiul ca un laț, necorectată la plantare, poate constrânge trunchiul un deceniu mai târziu.

Evită să amplasezi orice tei direct deasupra unei terase, unui loc de parcare sau unei bănci de grădină. Fiecare formă numită poartă în continuare aceleași afide sugătoare de sevă ca specia originală, iar roua de miere lipicioasă pe care o lasă să cadă, descrisă mai jos, este o problemă de întreținere pe care niciun cultivar nu o rezolvă.

Origine, port de creștere și mărime la maturitate

Tilia cordata este nativă din Europa până în nordul Iranului, unde crește ca parte a pădurilor mixte de foioase, alături de stejar și carpen. Plantat în spațiu deschis, formează o coroană deasă, ramificată jos, larg ovală spre piramidală, și ajunge de obicei la 15 până la 21 m înălțime, cu o anvergură de 11 până la 15 m, atingând această mărime finală în aproximativ 20 până la 50 de ani. Creșterea este moderată, nu rapidă, constantă dar fără spectacol în fiecare an odată ce rădăcinile sunt stabilite, nu creșterea rapidă timpurie a unei mesteacăn sau a unui plop.

Frunzele lucioase, verde-închis, au formă de inimă cu margine zimțată și devin galben-verzui spre auriu toamna. Flori mici, parfumate, crem-gălbui se deschid în ciorchini relaxați din iunie până la începutul lui iulie, urmate de nucule mici, rotunde, pufoase, care atârnă dintr-o bractee pală, frunzoasă, până toamna.

Sol și plantare

Teiul cu frunze mici nu este pretențios în privința texturii solului, tolerând argila, nisipul, creta și lutul, dar dorește un pH neutru spre alcalin, în general în intervalul 6,0 până la 8,0, și un teren care rămâne umed fără a deveni îmbibat. Sapă o groapă de plantare de cel puțin două ori mai lată decât balotul de rădăcini, afânează pereții astfel încât rădăcinile să nu fie forțate să se încolăcească, și așază coletul trunchiului la nivelul solului înconjurător sau foarte puțin deasupra lui. Umple groapa cu solul original, nu cu un amendament bogat; rădăcinile care întâlnesc o schimbare bruscă a texturii solului la marginea gropii tind să rămână în interiorul ei, în loc să se extindă spre exterior.

Tutorează un exemplar tânăr, standard, lejer, doar în primul an, folosind o legătură moale care permite o oarecare mișcare a trunchiului, deoarece mișcarea în vânt este cea care declanșează îngroșarea trunchiului. Îndepărtează tutorele odată ce arborele poate sta neasistat, de obicei în al doilea sezon de vegetație.

Udarea de la stabilire și mai departe

În primul sau al doilea sezon de vegetație, udă abundent și regulat, menținând balotul de rădăcini și solul înconjurător umed, dar niciodată îmbibat. Un tei proaspăt plantat care se usucă în prima vară rareori își recapătă vigoarea. Odată stabilit, arborele face față ploilor sezoniere normale în majoritatea climatelor temperate, dar nu tolerează bine seceta severă sau prelungită, iar arborii stresați devin vizibil mai atractivi pentru insectele xilofage. În orice perioadă secetoasă prelungită din primii trei până la cinci ani, oferă zonei rădăcinilor o udare lentă și profundă, nu o stropire rapidă de suprafață.

Apa stagnantă este la fel de dăunătoare ca seceta. Evită un loc jos care adună apa de scurgere, iar dacă solul este argilă grea, îmbunătățește drenajul înainte de plantare, mai degrabă decât să încerci să-l corectezi ulterior.

Amplasarea pentru soare și problema rouă de miere a afidelor

Tilia cordata crește cel mai bine la soare deplin până la umbră parțială și nu este pretențioasă în privința orientării, descurcându-se la fel de bine spre sud, vest sau est, atât timp cât are puțin adăpost de vântul aspru cât este tânără. Decizia de amplasare care contează mai mult decât oricare alta este ce se află sub coroană la maturitate. Afidele teiului se hrănesc pe partea inferioară a frunzelor, în număr mare, pe parcursul verii, și excretă rouă de miere care cade peste tot ce se află dedesubt; mașinile, mobilierul de terasă, deck-urile și pavajele ajung toate acoperite cu o peliculă lipicioasă pe care apoi crește mucegaiul negru.

Nu există o metodă sigură de a preveni afidele fără a îndepărta și buburuzele, crisopidele și larvele de sirfide care le țin numărul sub control în majoritatea sezoanelor, iar insecticidul cu spectru larg este un schimb prost pentru un arbore mare de umbră. Soluția practică este amplasarea: plantează bine departe de parcare, locuri de stat și orice loc unde ar putea atârna rufe la uscat.

Tăiere, scurtare capitonată și garduri vii

Teiul cu frunze mici suportă tăierile drastice mai bine decât aproape orice alt arbore mare de umbră și are un istoric îndelungat în Europa de a fi scurtat capitonat, tăiat la sol și modelat în alei formale și ecrane vii. Pentru un exemplar tânăr, standard, crescut ca arbore de umbră obișnuit, tăierea de formare în sezonul de repaus vegetativ, îndepărtând liderii care se încrucișează, se freacă sau concurează, este de obicei tot ce este necesar în primii câțiva ani. Arborii stabiliți tolerează tăieri drastice de renovare dacă forma trebuie corectată, deși tăierile majore se fac cel mai bine de la sfârșitul toamnei până la mijlocul iernii, cât timp arborele este complet în repaus vegetativ.

Pentru că răspunde atât de bine la tuns, Tilia cordata este și o alegere rezonabilă pentru un gard viu formal mare, acolo unde se dorește un aspect mai moale decât tisa sau cimișirul. Așteaptă-te să-l tunzi o dată sau de două ori pe parcursul sezonului de vegetație pentru a păstra un contur strâns.

Dăunători și boli

Dincolo de afidele deja discutate, gândacii japonezi se hrănesc abundent pe partea superioară a frunzelor la începutul și mijlocul verii acolo unde acest gândac este prezent, scheletizând frunzișul pe arborii puternic afectați. Culesul manual al gândacilor într-un vas cu apă și săpun dimineața devreme, când sunt lenți, ajută un arbore mic mai mult decât orice stropire. Etichetele mai noi ale produselor cu imidacloprid interzic în mod specific utilizarea pe Tilia din cauza riscului pentru polenizatori care vizitează florile, așa că verifică eticheta înainte de a trata orice dăunător de pe acest gen cu un neonicotinoid.

Alte probleme ocazionale includ minerii de frunze, cochenilele și insectele xilofage, niciuna dintre acestea neamenințând de obicei singură un arbore sănătos. Ofilirea verticiliană este singura boală care merită urmărită: provoacă ofilirea bruscă și uscarea ramurilor individuale, se transmite prin sol și nu are leac odată instalată, așa că taie și distruge prompt ramurile afectate.

Înmulțire

Specia este cultivată din sămânță, deși germinarea este lentă și adesea neregulată: sămânța are de obicei nevoie de o perioadă de stratificare rece și umedă înainte de a germina, iar rezultatele pot rămâne inconsecvente de la un lot de semințe la altul. Pentru un rezultat mai rapid și mai previzibil, butașii semilignificați luați vara înrădăcinează destul de bine sub ceață, iar marcotajul, îngroparea unei ramuri joase în sol până când își formează propriile rădăcini, este folosit de multă vreme pe arbori maturi, acolo unde butașii sunt nepractici.

Deoarece sămânța speciei pure produce urmași variabili, cultivarele numite, selecționate pentru forma coroanei sau vigoare, sunt înmulțite prin altoire sau ocheire pe portaltoi din sămânță, motiv pentru care un nume de cultivar, nu doar o descriere a mărimii, este modul mai sigur de a cumpăra un anumit port de creștere.