Gura-leului

O perenă cu viață scurtă, cultivată ca anuală semi-rezistentă

Antirrhinum majus, gura-leului de grădină, vine dintr-o fâșie îngustă din sudul Europei, din nordul Spaniei până în sud-centrul și estul Franței, iar florile sale în formă de dragon se deschid doar sub greutatea unui bondar. În sălbăticie este o perenă cu viață scurtă, dar în majoritatea grădinilor are noroc dacă supraviețuiește o iarnă: RHS o cotează H2, tolerantă la temperaturi joase până la aproximativ 1-5°C, dar nesupraviețuind unui îngheț puternic, motiv pentru care aproape toată lumea o cultivă ca anuală semi-rezistentă, semănată proaspăt sau cumpărată gata de plantat în fiecare primăvară. Dă-i soare direct și sol bine drenat și înflorește din a doua parte a primăverii până toamna, una dintre cele mai lungi perioade de înflorire dintre plantele de bordură. Majoritatea oamenilor o întâlnesc întâi ca pe un ghiveci de răsaduri mixte la centrul de grădinărit, deja trecută de etapa dificilă de germinare descrisă mai jos.

Gura dragonului: o floare construită pentru bondari

Strânge marginile unei flori de gura-leului și corola cu două buze se deschide ca o falcă, un truc pe care generații de copii l-au descoperit în grădini cu mult înainte ca cineva să le explice botanica din spatele lui. Mecanismul nu este decorativ: buzele sunt închise printr-un sistem cu arc, iar doar o insectă suficient de grea ca să le forțeze, practic aproape întotdeauna un bondar, poate împinge înăuntru pentru a ajunge la polen și nectar. Vizitatorii mai ușori de obicei nu pot declanșa mecanismul, ceea ce menține recompensa florii suficient de solidă pentru polenizatorii capabili să facă treaba corect, nu pentru oricine se întâmplă să aterizeze pe ea. Merită reținut data viitoare când curățarea florilor ofilite pare o corvoadă: fiecare spic lăsat să se ofilească și să facă sămânță este o mică colonie de bondari rămasă nehrănită.

Semănatul la suprafață: în interior devreme, sau afară toamna

Sămânța de gura-leului este fină ca praful și are nevoie de lumină pentru a germina, așa că apas-o pe suprafața unui substrat umed, bine drenat, și rezistă tentației de a o acoperi, îngroparea semințelor este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care un semănat nu răsare. RHS recomandă semănatul la 16-18°C la sfârșitul verii sau începutul toamnei, apoi iernarea plantelor tinere sub sticlă pentru un val timpuriu de flori primăvara următoare, un program potrivit pentru grădinarii care vor spice deschise înainte ca majoritatea celorlalte plante de bordură să fie măcar plantate. Un al doilea semănat, la începutul primăverii, pornit tot sub protecție înainte de ultimul îngheț, este calea mai simplă spre o expunere normală de vară. Oricum ai proceda, răsadurile nu suportă să fie plantate prea adânc; așază-le la aceeași adâncime la care creșteau în tavă și tasează ușor solul în jurul bazei.

Alegerea unui soi: de la flori tăiate înalte până la plante pitice de bordură

Soiurile moderne de gura-leului se împart în clase distincte de înălțime, create pentru scopuri foarte diferite. 'Rocket' este o serie înaltă, ajungând la aproximativ 90 cm, pe tulpini puternice și drepte, creată pentru grădina de flori tăiate: spicele lungi, monocolore, sunt exact ceea ce își dorește un florar, iar planta are de obicei nevoie de un tutore sau de un suport din nuiele pentru a rămâne dreaptă în vânt. 'Madame Butterfly' este de asemenea înaltă, dar structural diferită, un soi cu flori tip azalee, ale căror flori se deschid plat și complet duble, în loc să rămână închise ca o pungă, o formă care rezistă mai mult timp într-o vază tocmai pentru că este mai greu de forțat de insecte pentru polenizare. La celălalt capăt al spectrului, seriile pitice, compacte, create pentru borduri și containere, printre care 'Snappy', rămân compacte și nu au deloc nevoie de tutori, sacrificând înălțimea pentru un port dens, auto-susținut, potrivit pentru marginea unei borduri sau un ghiveci la ușă.

Ciupirea plantelor tinere pentru spice mai stufoase și mai robuste

Lăsată nesupravegheată, o gura-leului tânără crește pe o singură tulpină, așa că odată ce răsadurile au câteva perechi de frunze adevărate, merită să ciupești vârful de creștere, rupând centimetrul sau doi de sus, chiar deasupra unui nod foliar. Planta răspunde ramificându-se mai jos, producând mai multe spice florifere în loc de unul singur și o plantă vizibil mai stufoasă și mai bogată în flori până la mijlocul verii. Soiurile înalte pentru tăiat beneficiază cel mai mult de acest tratament și de un tutore timpuriu, pentru că un spic matur de 'Rocket' este suficient de greu încât să se rupă în vânt sau ploaie odată ce poartă flori deschise; soiurile pitice de bordură sunt compacte de la natură și nu au nevoie nici de ciupit, nici de susținere.

Amplasare, sol și fertilizare

Soarele direct și un strat fertil, bine drenat, se potrivesc cel mai bine gurii-leului; RHS listează nisipul, creta și lutul ca tipuri de sol potrivite și cotează planta ca tolerantă la sol acid, neutru sau alcalin, unul dintre motivele pentru care apare crescând sălbatic din mortarul de var al zidurilor vechi de piatră. Ține plantele tinere udate uniform cât timp se instalează, apoi redu treptat: gura-leului are doar o toleranță moderată la secetă și se ofilește vizibil la o perioadă caldă și uscată prelungită, așa că o bordură uscată de vară nu este locul unde să o uiți. Evită udarea de deasupra pe cât posibil, udarea repetată a frunzișului este una dintre cele mai simple căi de a invita problemele fungice descrise mai jos.

Curățarea florilor pentru înflorire repetată

Gura-leului nu are nevoie de tăieri formale, dar RHS este direct în privința singurei sarcini care contează cu adevărat: curățarea florilor ofilite prelungește substanțial perioada de înflorire. Taie sau ciupește fiecare spic odată ce florile de jos s-au ofilit, chiar deasupra unei perechi sănătoase de frunze, înainte să facă sămânță, iar planta își redirecționează energia spre deschiderea unor lăstari laterali noi, în loc să coacă un cap de semințe. Lăsată nesupravegheată, înflorirea scade puternic până la mijlocul verii; curățată regulat, aceeași plantă poate continua să deschidă flori proaspete până toamna.

Rugina și alte probleme

Rugina este boala pe care fiecare cultivator de gura-leului o întâlnește într-un final: mici umflături galben-brune erup pe partea inferioară a frunzelor și de-a lungul tulpinilor, spărgându-se pentru a elibera un praf de spori ruginii care se răspândește ușor pe vreme umedă și fără vânt. NC State Extension notează că Antirrhinum majus are o susceptibilitate semnificativă la această boală, alături de probleme ocazionale de mucegai, pete pe frunze și mană. Un flux bun de aer, plantele spațiate astfel încât frunzișul se usucă rapid și udarea la bază, nu de deasupra, reduc toate riscul, iar crescătorii au răspuns cu soiuri rezistente: sămânța vândută ca amestecuri 'Giant Rust Resistant' este creată special pentru a rezista bolii care afectează soiurile mai vechi. Afidele sunt principalul dăunător de urmărit pe creșterea tânără; în rest, este o plantă destul de puțin problematică pentru florile pe care le oferă.

O colonizatoare de ziduri, sigură lângă animale

Gura-leului se autoînsămânțează ușor acolo unde îi place, iar în climatele blânde răsadurile spontane apar neplantate în anul următor, înfipte în mortarul zidurilor vechi de piatră, cărărilor cu pietriș și crăpăturilor de pavaj, un obicei care a permis speciei să se naturalizeze mult dincolo de aria sa nativă din nordul Spaniei și sud-centrul și estul Franței. Pentru gospodăriile cu pisici, câini sau cai, ASPCA listează gura-leului de grădină ca netoxică, o grijă mai puțin pentru o plantă care ajunge, mai devreme sau mai târziu, la îndemâna unui animal curios sau a unui copil mic care o strânge în mână.