Camelie

O Camellia japonica proaspăt adusă de la seră, cu frunze lucioase și adesea deja cu muguri de floare, are nevoie de două lucruri mai presus de aproape orice altceva: sol acid care nu se usucă niciodată la sfârșitul verii, și un loc ferit de soarele direct de dimineață odată ce începe sezonul de îngheț. Sări peste oricare dintre ele și planta supraviețuiește, dar boicotează, scăpând muguri neînfloriți cu duzina sau arzându-și frunzele groase, verde-închis, pe o margine dezghețată brusc de îngheț. Este o plantă cu creștere lentă, adăugând doar puțină creștere nouă în majoritatea anilor, așa că o plantă tânără pusă în locul greșit poate avea nevoie de mai multe sezoane ca să-și revină, în loc să se refacă pur și simplu primăvara următoare. Nimerește amplasarea și solul corect, iar răsplata este un arbust care își păstrează frunzișul lucios tot anul și deschide flori mari, cerate, în cele mai reci luni ale calendarului de grădină.

O specie originară din China, Coreea și Japonia

GBIF înregistrează numele acceptat ca Camellia japonica L., din familia ceaiului, Theaceae, iar Plants of the World Online îi urmărește aria natală prin China (Shandong și estul provinciei Zhejiang), insula Jeju din Coreea, și centrul și sudul Japoniei, până în Taiwan. Literatura botanică mai veche o încadra uneori la Thea japonica, pentru că camelia și ceaiul fac parte din aceeași familie, iar serele încă o vând drept camelie japoneză, camelie comună, sau pur și simplu camelie, planta care a dat numele popular întregului gen. Secole de selecție în Japonia, și mai apoi în Europa și sudul Statelor Unite, au produs o gamă uriașă de soiuri denumite, așa că singura specie sălbatică din spatele arbustului de grădină e ușor de uitat.

Sol acid și apă de ploaie în loc de apă de robinet

NC State Extension plasează intervalul țintă la un pH ușor acid, 5,5 până la 6,5, într-un sol bogat în materie organică și bine drenat; împinge pH-ul spre neutru sau peste, și rădăcinile pierd capacitatea de a absorbi fier, ceea ce apare ca frunze noi palide, îngălbenite. Royal Horticultural Society adaugă un detaliu care prinde nepregătiți grădinarii din regiuni cu apă dură: apa de la robinet este adesea suficient de alcalină încât să împingă un amestec ericaceu înapoi spre neutru pe parcursul unui sezon, așa că apa de ploaie colectată este alegerea mai sigură pentru containere și pentru udatul manual al exemplarelor proaspăt plantate. Încorporarea de scoarță de pin compostată, humus de frunze, sau un substrat ericaceu la plantare, apoi mulcirea la 5 până la 8 cm adâncime după aceea, păstrează atât aciditatea, cât și umezeala unde are nevoie planta.

Ferire de soarele de dimineață după îngheț

NC State Extension încadrează specia pentru umbră parțială, aproximativ două până la șase ore de soare direct pe zi, iar atât NC State, cât și RHS semnalează o greșeală de amplasare mai presus de toate celelalte: un loc orientat spre est care prinde soare direct de dimineață imediat după o noapte cu îngheț. Mugurii de floare și țesutul frunzelor care se dezgheață încet la umbră trec neafectați; același țesut lovit de soarele rapid de dimineață se dezgheață prea repede, rupând pereții celulari și lăsând pete maronii, colapsate, pe frunze și muguri care păreau perfect sănătoase seara dinainte. O poziție cu umbră pestriță de la copaci mai înalți, sau ferită în spatele unui zid sau gard viu spre nord și est, evită problema fără să reducă lumina de care planta are nevoie ca să înflorească bine; RHS recomandă și un loc ferit de vânt rece, uscat, din același motiv.

Udarea și fertilizarea pe tot parcursul anului

Indiferent de sezon, solul ar trebui să rămână uniform umed, fără să devină mocirlos. NC State Extension este precisă despre fereastra cu cele mai mari mize: seceta din august și septembrie, exact când se formează mugurii de floare pentru primăvara următoare, este una dintre cauzele principale ale unui arbust care nu reușește să înflorească anul următor. Fertilizează ușor cu un îngrășământ pentru plante acidofile, de la valul de creștere de primăvară până la mijlocul verii; RHS este tranșant în privința termenului limită, avertizând să nu fertilizezi camelii după sfârșitul lui iulie, pentru că un val târziu de creștere moale concurează cu formarea mugurilor și poate face mugurii să cadă, în loc să se deschidă.

De ce cad mugurii de floare înainte să se deschidă

O anumită cădere de muguri este normală: cameliile formează de obicei mai mulți muguri decât pot deschide și scapă surplusul de la sine. Dincolo de asta, Clemson HGIC și NC State Extension indică aceleași câteva cauze în fiecare an: udare insuficientă la sfârșitul verii, udare excesivă și rădăcini mocirloase, variații mari de temperatură, și vreme neobișnuit de caldă toamna sau primăvara, care împinge creșterea moale a lăstarilor noi în detrimentul mugurilor. O plantă altfel sănătoasă, dar care tot scapă majoritatea mugurilor, îți spune de obicei ceva despre udarea din vara trecută, nu despre o boală; verifică mulciul și istoricul umezelii solului înainte să presupui ce e mai rău.

Tăierea imediat după ce se ofilește ultima floare

Camellia japonica formează mugurii de floare ai anului viitor pe lemnul din acest sezon, așa că fereastra de tăiere se află imediat după terminarea înfloririi și înainte ca acea creștere nouă să se lignifice, aproximativ de la mijlocul lui februarie până la începutul lui mai, în funcție de climă și soi, potrivit Clemson HGIC. Modelarea ușoară și îndepărtarea florilor ofilite se pot face oricând este nevoie să scoți lemn deteriorat, dar o tăiere drastică făcută mai târziu în an elimină odată cu creșterea nedorită și mugurii pentru primăvara următoare. O plantă bine stabilită tolerează bine o tăiere drastică și reînmugurește fiabil pe lemnul vechi, așa că o camelie crescută haotic, cu tulpini lungi și goale, poate fi adusă înapoi în formă în unul sau două sezoane, fără să pierzi planta.

Mana petalelor de camelie

Camellia japonica este, potrivit University of California IPM, specia cea mai susceptibilă la mana petalelor, provocată de ciuperca Ciborinia camelliae. Pete mici, maronii, apar pe petale și se răspândesc în câteva zile, până când floarea întreagă devine maronie și se prăbușește, cu nervuri mai închise la culoare ce ies în evidență într-un model reticulat, cel mai clar mod de a deosebi mana de o simplă daună de frig sau de florile care cad natural, îmbătrânite. Ciuperca iernează sub formă de scleroți negri, tari, în sol și mulciul de sub plantă, eliberând spori din niște apotecii în formă de cupă în fiecare sezon de înflorire; sporii au nevoie de petale ude ca să încolțească, așa că boala se dezvoltă cel mai repede în perioadele ploioase de înflorire. Igiena este apărarea principală: adună și aruncă la gunoi petalele și florile căzute pe tot parcursul sezonului de înflorire, în loc să le compostezi, înlocuiește stratul de mulci anual cu material proaspăt, și evită udarea de deasupra cât timp florile sunt deschise.

Netoxică pentru animale, dar tot o investiție cu creștere lentă

ASPCA listează camelia comună drept netoxică pentru pisici, câini și cai, ceea ce o deosebește de mulți alți arbuști de grădină acidofili, azalee și rododendroni printre ei, care poartă avertismente exact împotriva genului de mestecat ocazional la care se dedă un animal curios. Acesta este un motiv real să o plantezi lângă o alee sau un loc preferat al animalului, în loc de precauția obișnuită de a o îngrădi. Compromisul este răbdarea: aceasta este o plantă cu creștere lentă chiar și pentru un arbust, așa că răsplata pentru a nimeri solul, amplasarea și udarea se acumulează de-a lungul anilor, nu într-un singur sezon, iar greșelile făcute în primul an sau doi pot da înapoi o plantă tânără cu mai mulți ani.