Cana de grădină

Canna × generalis este ceea ce reprezintă, de fapt, aproape orice canna vândută într-un centru de grădinărit: nu o specie sălbatică, ci un roi hibrid, ameliorat din secolul al XIX-lea din Canna indica, Canna glauca și alte specii americane, pentru flori mai mari, o gamă de culori mai largă și, la multe soiuri moderne, frunziș striat sau bronz pe care niciunul dintre părinții sălbatici nu îl avea. Crește rapid dintr-un rizom gros, ramificat, care împinge în sus frunze late, în formă de lopățică, și spice terminale de flori roșii, portocalii, galbene, roz, coral sau bicolore, din vară până în toamnă. În funcție de soi, ajunge de la aproximativ 60 cm la un tip pitic pentru terasă, până la 2,5 m la un uriaș clasic de bordură, așa că prima decizie reală nu este cum să o cultivi, ci ce dimensiune și culoare de frunziș să plantezi. Restul acestui ghid acoperă alegerea unui soi pentru spațiul disponibil, plantarea și fertilizarea corectă, menținerea florilor și dăunătorii și bolile care apar efectiv la acest grup hibrid.

Alegerea unui soi: de la tipuri pitice de terasă la uriași de bordură

Plants of the World Online, de la Kew, clasifică Canna × generalis sub hibridul artificial Canna × hybrida, cu părinții C. glauca × C. indica × C. iridiflora, motiv pentru care nu există o plantă „tipică” unică, ci doar o gamă de soiuri numite. Seriile compacte pentru terasă rămân mai aproape de 60 până la 90 cm și înfloresc devreme, în timp ce soiurile clasice de bordură ajung la 1,5 până la 2,5 m și au nevoie de spațiu în spatele unui strat. Culoarea frunzelor variază la fel de mult: verdele mediu simplu este comun, dar formele bronz, mov și puternic striate sau variegate, unele cu frunze de 45 până la 90 cm lungime, sunt cultivate la fel de mult pentru frunziș ca și pentru flori. Florile ajung la 8 până la 15 cm în diametru, în alb, galben, roz, roșu, portocaliu, coral, somon sau combinații bicolore, deschizându-se ca spice terminale, nu ca flori individuale.

Amplasare, lumină și sol

Soarele puternic aduce cea mai bogată înflorire și portul cel mai compact, deși RHS notează că Canna × generalis tolerează și semiumbra, unde tinde să crească mai înaltă și mai zveltă și să înflorească puțin mai târziu. Un strat orientat spre est, sud sau vest, ferit de vânt puternic, i se potrivește cel mai bine, deoarece frunzele late se sfâșie în locuri expuse și bătute de vânt. Nu este pretențioasă în privința tipului de sol: crește în sol calcaros, argilă, sol lutos sau nisip, atâta timp cât terenul rămâne umed, dar bine drenat și bogat în materie organică, cu un pH oriunde de la acid la neutru, aproximativ 5 până la 8. Solul subțire, cu drenaj foarte rapid, sau argila îmbibată care nu se usucă niciodată, sunt cele două condiții care merită îmbunătățite înainte de plantare.

Adâncimea de plantare, distanța și ghivecele

Plantează bucățile de rizom odată ce solul s-a încălzit primăvara și riscul de îngheț a trecut, așezându-le la aproximativ 10 cm adâncime și distanțând tufele la aproximativ 75 cm între ele într-un strat; soiurile pitice pot fi plantate mai aproape. În ghivece, un substrat fără turbă, pe bază de sol lutos, precum John Innes Nr. 3, într-un ghiveci de cel puțin 30 cm diametru, cu un îngrășământ cu eliberare controlată amestecat în el, dă rădăcinilor suficient volum pentru un sezon întreg de creștere. Divizarea este metoda sigură de a multiplica un soi numit, identic cu planta-mamă: ridică o tufă bine stabilită primăvara și împarte-o în secțiuni, fiecare cu cel puțin un punct de creștere, deoarece plantele obținute din sămânță pot varia față de planta-mamă.

Udarea și fertilizarea pe parcursul sezonului de creștere

Aceasta este o plantă mare consumatoare de îngrășământ și, cât timp crește activ, și de apă: udă din abundență, iar o plantă în ghiveci, pe vreme caldă, are nevoie de udare zilnică. O tufă bine stabilită în teren deschis face față perioadelor scurte de secetă mai bine decât se crede, dar plantările noi și orice se află într-un ghiveci nu ar trebui lăsate niciodată să se usuce, deoarece marginile arse, îngălbenite ale frunzelor și creșterea oprită sunt primele semne de stres din cauza secetei. Fertilizează cu un îngrășământ lichid bogat în potasiu la fiecare două până la trei săptămâni pe parcursul sezonului de creștere; plantele din ghivece epuizează nutrienții unui ghiveci în câteva săptămâni și au nevoie de fertilizare mai frecventă decât același soi în teren deschis. Frunzele mici și palide și puține spice de flori, în ciuda udării regulate, înseamnă de obicei că planta este subfertilizată, nu însetată.

Îndepărtarea florilor ofilite pentru mai multe spice de flori

Fiecare spic de flori își deschide florile de la bază spre vârf, pe parcursul a câteva săptămâni, iar odată ce florile din vârf se veștejesc, întregul spic încetează să fie productiv, dacă nu este tăiat înapoi. RHS recomandă tăierea tulpinii ofilite până la următorul lăstar lateral, în loc să o lași să termine și să formeze semințe: acel lăstar lateral se dezvoltă apoi într-un spic proaspăt al lui însuși, ceea ce menține o tufă bine îngrijită înflorind din miezul verii până în toamnă, în loc să se oprească după un singur val. A sări peste acest pas nu dăunează plantei, dar un strat de canna lăsat să se ofilească singur va încetini vizibil producția de flori spre sfârșitul verii, comparativ cu unul tăiat regulat.

Rugina, larvele care rulează frunzele și alte probleme la acest grup hibrid

Rugina de canna apare ca pustule ridicate, galben-portocalii, pe partea inferioară a frunzei, cu pete maronii corespunzătoare pe partea de sus, adesea aliniate paralel cu nervurile, înainte ca frunza să se usuce și să cadă timpuriu; îndepărtarea și aruncarea frunzelor afectate imediat ce apar, în loc să fie compostate, este principalul control, deoarece niciun fungicid nu elimină ciuperca complet. Virusul mozaicului de canna provoacă pete palide între nervuri și creștere nouă deformată, iar aici RHS este tranșant: nu există leac, iar o plantă infectată ar trebui distrusă, nu păstrată sau divizată. Cea mai vizibilă pagubă provocată de insecte vine de la omizile care rulează frunzele, care sigilează cu mătase o frunză nouă cât timp este încă răsucită și se hrănesc în interiorul tubului, și de la gândacii japonezi, care scheletizează frunzele și rod găuri neregulate în florile deschise; culesul manual, deschiderea frunzelor rulate pentru a scoate omida și un spray cu Bacillus thuringiensis pentru infestări mai mari funcționează toate fără insecticide cu spectru larg.

Ridicarea și suprapunerea rizomului peste iarnă

Canna × generalis este perenă în mod sigur afară în zonele USDA 8a până la 11b; RHS o cotează H3, rezistentă până la aproximativ minus 5 până la 1 grad Celsius într-o grădină adăpostită și blândă. În acel interval blând, poate rămâne în pământ sub un strat de 15 cm de mulci pe timpul iernii, dar oriunde e mai frig, rizomul trebuie ridicat, altfel putrezește pe loc. Așteaptă ca primul îngheț să înnegrească frunzișul, taie tulpinile la aproximativ 15 cm, ridică tufa și depoziteaz-o în tăvi cu substrat fără turbă, abia umezit, sau vermiculit, într-un spațiu răcoros, ferit de îngheț și întunecat. Soiurile pitice, cultivate în ghiveci, sunt adesea cel mai simplu de adus înăuntru ca ghiveci întreg, în loc să se ridice rizomul, ținute doar puțin udate până când creșterea reia primăvara.

Animale de companie și caracter invaziv

ASPCA listează Common Garden Canna, Canna generalis, ca netoxică atât pentru câini, cât și pentru pisici, ceea ce o face o alegere mai sigură lângă animale decât crinii adevărați, Lilium, care împart o parte din numele ei popular în engleză. Niciuna dintre sursele consultate aici nu semnalează hibrizii moderni de grădină ca invazivi: spre deosebire de specia sălbatică Canna indica, care s-a naturalizat și a devenit local invazivă în părți din Australia și Pacific, Canna × generalis este cultivată și recomandată în zonele USDA 8 până la 11 ca o perenă obișnuită și bine-crescută pentru bordură și ghiveci.