Arborele lui Iuda canadian

Un pui de arbore al lui Iuda canadian (Cercis canadensis) cumpărat cu rădăcina goală sau în ghiveci la începutul primăverii poartă deja în el forma anului viitor: un arbore mic, adesea cu mai multe trunchiuri, larg, care ajunge la 6-9 m înălțime, cu o coroană aproape la fel de lată, așa că locul ales acum rămâne locul lui pentru tot restul vieții. În martie sau aprilie, înainte să se deschidă vreo frunză, crengile golașe și chiar trunchiul însuși izbucnesc în flori mici, roz-magenta, în formă de mazăre, prinse direct pe scoarță, o trăsătură numită cauliflorie care face arborele lui Iuda ușor de recunoscut chiar și la marginea unei păduri încă adormite. Frunzele în formă de inimă care urmează se desfac roșiatice sau arămii la unele soiuri, devin verzi și lucioase (sau, la formele cu frunziș purpuriu, roșu-vișiniu închis) pe parcursul verii, apoi cad după un modest spectacol galben de toamnă. Este un arbore rapid și îngăduitor cât timp rădăcinile sunt tinere, dar unul pretențios și neiertător odată ajuns la maturitate, așa că majoritatea deciziilor care contează se iau în primii doi ani de la plantare.

Origine și areal natural

Plants of the World Online indică arealul natural al speciei Cercis canadensis ca fiind sud-estul Canadei până în nord-estul și centrul-estul Mexicului, iar epitetul canadensis face trimitere în mod specific la insula Pelee din sudul provinciei Ontario, marginea nordică a zonei unde crește sălbatic. În acest areal este un arbore de subarboret al pădurilor deschise, tufișurilor, marginilor de pădure, poienilor calcaroase și malurilor stâncoase ale pâraielor, ceea ce explică de ce tolerează o gamă largă de lumină și de sol, dar tot preferă marginea copacilor înalți în locul terenului deschis. Numele genului Cercis vine din grecescul kerkis, suveica țesătorului, o referire la forma păstăilor turtite care urmează florilor. În sălbăticie rareori formează populații pure și dese; te poți aștepta să-l vezi răzlețit ca arbore de subarboret sau de margine printre stejari, hicori și alte foioase.

Cauliflorie și spectacolul floral de primăvară

Trăsătura definitorie a arborelui lui Iuda este cauliflorie: flori mici, în formă de mazăre, de circa 1,3 cm, grupate câte patru până la zece pe nod, se deschid direct din mugurii de pe lemnul de doi ani și mai vechi, uneori chiar de pe trunchiul principal, nu doar la vârfurile lăstarilor noi. Înflorirea are loc din martie până în mai, în funcție de latitudine, întotdeauna înaintea frunzelor, așa că timp de câteva săptămâni întreaga siluetă a copacului pare o pâclă roz-magenta pe scoarța cenușie, golașă. Florile lasă loc unor păstăi turtite, asemănătoare fasolei, lungi de 5-10 cm, care încep verzi, se coc maro spre sfârșitul verii și adesea rămân pe ramuri până iarna, dacă nu le mănâncă nimeni mai devreme. Florile sunt o sursă timpurie și sigură de nectar pentru colibri la întoarcerea spre nord, iar păstăile și mugurii hrănesc păsările cântătoare, așa că arborele își merită locul chiar și în afara sezonului de înflorire.

Alegerea unui soi

Specia sălbatică are frunze verzi simple și flori roz-magenta, dar majoritatea arborilor lui Iuda vânduți în pepiniere sunt soiuri altoite pe portaltoi din sămânță, pentru că formele cu nume nu ies identice din sămânță. 'Forest Pansy' este cea mai răspândită formă cu frunziș purpuriu: lăstarii noi se deschid roșu-purpuriu lucios, se maturizează spre roșu-vișiniu și adesea pălesc spre verde la umbră sau spre sfârșitul verii, iar planta vrea soare deplin spre semiumbră, cu puțin adăpost față de soarele de după-amiază acolo unde verile sunt fierbinți. 'Merlot' păstrează o culoare similară de roșu-vin a frunzelor, dar cu o toleranță mai bună la căldură decât formele purpurii mai vechi, 'Hearts of Gold' se deschide galben-auriu primăvara, iar 'Ruby Falls' îmbină frunzișul purpuriu cu un port pletos, compact; forma alba înflorește alb curat în loc de roz-magenta specific speciei. Acolo unde contează o populație care se însămânțează singură și rămâne identică speciei, e mai bine să alegi arbori din specia sălbatică, nu un soi altoit, pentru că puieții proveniți dintr-o formă cu nume nu vor semăna cu planta-mamă.

Amplasare și plantare

Arborele lui Iuda nu suportă bine transplantarea odată instalat: își formează devreme o rădăcină pivotantă adâncă și nu suportă ca rădăcinile să-i fie deranjate sau tăiate, așa că un pui de la pepinieră se descurcă cel mai bine plantat mic și apoi lăsat în pace, nu mutat din nou mai târziu. Oferă-i un sol umed, bine drenat și, unde este posibil, cumpără de la un furnizor care crește puieți din sămânță culeasă local, pentru că populațiile de arbore al lui Iuda variază ca rezistență la frig pe tot arealul lor natural întins, iar un pui crescut din sămânță sudică poate avea dificultăți cu câteva zone mai la nord. Pentru că, la maturitate, coroana ajunge în cele din urmă la 7,5-10,5 m lățime, ține-l bine departe de casă, terase, alei și straturi înguste; un pui tânăr în ghiveci mic nu dă niciun indiciu despre cât spațiu va cere în cele din urmă. Este de asemenea unul dintre puținii arbori ornamentali care tolerează creșterea în apropierea nucului negru, care otrăvește multe alte specii prin juglona din zona rădăcinilor, ceea ce îl face o alegere utilă pentru un loc pe care majoritatea arborilor cu flori l-ar refuza.

Soare, sol și udare

Soarele deplin dă cea mai bogată înflorire și, la soiurile cu frunziș purpuriu, cea mai intensă culoare, dar arborele lui Iuda este cu adevărat tolerant la umbră ca specie de subarboret și înflorește decent și la semiumbră, doar cu un spectacol mai subțire. Crește pe soluri acide, neutre și alcaline, în argilă, sol lutos sau nisip, cu condiția ca drenajul să fie rezonabil; ceea ce nu iartă este solul îmbibat cu apă, ținut umed timp îndelungat, ceea ce se vede prin edem pe frunze și stresează rădăcinile. Udă plantele noi regulat în primii unul-doi ani de vegetație, cât timp rădăcina pivotantă se instalează; un arbore matur, plantat direct în pământ, rareori mai are nevoie de udare suplimentară în afara secetei reale, deși perioadele lungi de secetă tind totuși să se manifeste mai târziu prin mai multe probleme de boală, nu prin ofilire evidentă.

Tăiere și gestionarea cancerului bacterian

Taie pentru a stabili un singur lăstar principal sau câteva ramuri principale bine distanțate cât timp arborele este tânăr, pentru că lemnul este doar moderat de rezistent, iar furcile înguste, în formă de V, se despică mai ușor pe măsură ce arborele îmbătrânește. Boala principală de urmărit este cancerul Botryosphaeria, care sugrumă ramurile și provoacă uscare împrăștiată, frunziș rărit și scoarță scufundată, crăpată; nu există fungicid care să controleze sigur această boală odată instalată, așa că singura gestionare reală este îndepărtarea lemnului infectat cu 15-20 cm sub cancerul vizibil și dezinfectarea uneltelor de tăiat cu alcool sanitar între tăieturi, pentru a evita răspândirea ciupercii. Pentru că Botryosphaeria atacă preferențial arborii stresați, cea mai bună prevenire este evitarea stresului de secetă, a rănilor mecanice și a drenajului slab de la bun început, nu tratamentele cu fungicide. Taie iarna, cât timp arborele este în repaus vegetativ și marginile cancerului sunt cel mai ușor de văzut pe lemnul golaș.

Dăunători și alte probleme

Pe lângă cancerul bacterian, arborele lui Iuda poate face antracnoză, ofilire verticiliană, pete pe frunze, făinare și, în sol umed, putregai de lemn, deși un arbore sănătos pe un teren bine drenat trece de obicei ușor peste ele. Cicadele, cicadele-cornute, larvele care rulează frunzele, păduchii țestoși, omizile, gândacii japonezi și diverși dăunători xilofagi se hrănesc din el la un moment dat în sezon, fără să facă rău serios unui arbore instalat; urmărește mai atent dăunătorii xilofagi la un arbore deja stresat de secetă sau de o transplantare recentă, pentru că preferă lemnul slăbit. Ciocănitorile-cu-burta-galbenă vor găuri rânduri ordonate de orificii în scoarța unor arbori, ceea ce este mai degrabă estetic decât periculos, cu excepția cazului în care se întâmplă în fiecare an pe același trunchi. Evită folosirea erbicidului glifosat lângă zona rădăcinilor sau pe buruienile din apropiere atunci când vântul ar putea purta stropii pe frunze, pentru că arborele lui Iuda este vizibil sensibil la vătămarea prin glifosat, care se manifestă prin lăstari noi răsuciți și pitici în sezonul următor.

Greșeli frecvente

Cea mai frecventă greșeală este să cumperi un arbore tânăr al lui Iuda, să decizi un an sau doi mai târziu că este în locul greșit și să-l scoți din pământ ca să-l muți; un arbore trecut de primul sezon adesea nu-și mai revine după ce i-a fost tăiată rădăcina pivotantă a doua oară. A doua este să plantezi prea aproape de o terasă, alee sau fundație, pornind de la ideea că un arbore vândut în ghiveci mic va rămâne mic, ca apoi să ajungi să tai drastic în fiecare an împotriva unei lățimi de 7,5-10,5 m care era inevitabilă de la bun început. A treia este să tratezi cancerul Botryosphaeria ca pe o problemă de stropit: să apelezi la fungicid în loc să tai lemnul infectat și să rezolvi stresul de secetă sau problema de drenaj care a permis ciupercii să pătrundă irosește un sezon în timp ce cancerul continuă să se răspândească.