Albizia

O albizia (Albizia julibrissin) cumpărată ca puiet tânăr sau în ghiveci de cinci galoane crește repede: așteaptă-te la o creștere nouă, viguroasă, în fiecare sezon, cu frunze fin divizate, asemănătoare ferigii, care se desfac verde-pal primăvara, iar primele flori roz, mătăsoase, apar în câțiva ani la o plantă crescută din butaș sau soi altoit. Ajunge la maturitate ca un copac larg, cu coroana plată, în formă de umbrelă, înalt de 6-12 m, cu o răspândire la fel de largă sau mai largă, potrivit NC State Extension, așa că amplaseaz-o unde coroana ei finală nu va înghesui casa, terasa sau linia electrică. Durata medie de viață este de circa 30 de ani, scurtă pentru un copac de această dimensiune, iar cele două mari riscuri pe termen lung, o boală vasculară letală numită ofilirea mimozei și o tendință puternică de a se autoînsămânța într-o populație invazivă în climate calde, merită înțelese înainte s-o plantezi.

Origine și areal natural

Plants of the World Online (Kew) indică arealul natural al speciei Albizia julibrissin ca fiind estul Transcaucaziei până în Japonia, o bandă largă care trece prin nordul Iranului și Himalaya, până în centrul și sudul Japoniei și Chinei; NC State Extension rezumă aceeași distribuție ca fiind sudul Asiei, din Iran până în Japonia. Acest areal natural traversează deja ierni continentale și veri subtropicale umede, ceea ce explică parțial de ce specia se adaptează atât de ușor la o gamă largă de climate nord-americane și, în afara arealului natural, scapă din cultură la fel de ușor.

Dimensiune, ritm de creștere și înflorire

Creșterea este rapidă: NC State Extension o notează ca specie cu creștere rapidă, ajungând la 6-12 m înălțime, cu o răspândire de 6-15 m, sfârșind mai lată decât înaltă la un exemplar mai vechi, cu coroana plată, în formă de umbrelă. Frunzele compuse, bipenate, sunt asemănătoare ferigii, iar copacul înflorește pe lemn nou din vara timpurie până în vara târzie, deschizând ciorchini de stamine mătăsoase, filiforme, roz, care dau copacului numele de albizia și obiceiul de a atrage colibri. O mare parte din acea durată medie de viață de 30 de ani este petrecută într-o creștere timpurie rapidă, nu într-un lemn lent și dens, ceea ce explică parțial de ce se rup ramurile în furtuni.

Rezistență și îngrijire de iarnă

Specia este rezistentă în zonele USDA 6a-9b, potrivit NC State Extension. Un îngheț aspru poate ucide creșterea de deasupra unei plante tinere sau aflate la limita zonei, până la rădăcină, iar aceasta apoi lăstărește din nou din rădăcină primăvara, resetând-o efectiv la un arbust mare pentru un sezon. Soiurile ornamentale cu frunziș purpuriu, create pentru grădini mai mici, sunt mai puțin rezistente la frig decât specia sălbatică: RHS notează 'Summer Chocolate' la H4, rezistentă doar până la circa -10 până la -5°C, și recomandă un loc adăpostit, însorit, orientat spre sud sau vest, pentru că vătămarea frunzișului și uscarea tulpinilor sunt frecvente în ierni aspre, în afara celor mai blânde regiuni.

Alegerea unui soi: 'Summer Chocolate' și soiuri rezistente la ofilire

Specia sălbatică are frunziș verde, simplu, asemănător ferigii, și cea mai rapidă creștere. 'Summer Chocolate' este selecția cu frunziș purpuriu-bronz, larg vândută, cu frunzișul descris de RHS ca asemănător ferigii și roz-bronz până la purpuriu, ajungând la 4-8 m înălțime, cu o răspândire de 2,5-4 m, și purtând distincția RHS Award of Garden Merit; este de obicei cultivată într-un container mare sau o bordură adăpostită, nu ca exemplar de dimensiune completă, atât din cauza rezistenței mai scăzute, cât și pentru că grădinarii vor culoarea la nivelul ochilor. O preocupare separată, mai practică decât culoarea frunzelor, este ofilirea mimozei: doar trei soiuri, 'Charlotte', 'Tryon' și 'Union', arată rezistență, și chiar și acestea nu sunt constant sigure sau larg disponibile în comerțul de pepiniere, așa că a cumpăra un soi rezistent nu garantează protecția împotriva bolii.

Amplasare, soare și sol

Oferă-i soare deplin pentru cea mai bogată înflorire, deși NC State Extension notează că tolerează și semiumbra, de două-șase ore de soare direct. Nu este pretențioasă în privința solului: argilă, lut sau nisip, cu un pH optim între 6,0 și 8,0, dar cu toleranță de la acid la alcalin, și face față atât unui drenaj bun, cât și unui teren periodic umed. Odată instalată, este vizibil tolerantă la secetă și căldură, având nevoie de udare suplimentară mai ales în primul sezon sau două. Pentru că lemnul este slab, iar coroana se extinde larg, amplaseaz-o bine departe de casă, terase, alei și linii electrice, unde foliolele căzute, florile ofilite și păstăile lungi ar cere altfel curățare constantă.

Ofilirea mimozei și alte probleme

Boala pentru care trebuie să te pregătești înainte de plantare este ofilirea Fusarium, sau ofilirea mimozei, cauzată de Fusarium oxysporum f. sp. perniciosum, un agent patogen pentru care speciile de Albizia sunt singura gazdă cunoscută, potrivit Virginia Cooperative Extension. Infecția timpurie apare ca dungi maronii sub scoarță, ușor de trecut cu vederea; simptomul care dă de gol este una sau mai multe ramuri cu frunze îngălbenite, pipernicite, ofilite, de la începutul până la mijlocul verii, urmate de căderea prematură a frunzelor, crăparea scoarței și uneori o secreție gumoasă sau spumoasă, pe măsură ce țesutul vascular blocat încetează să mai transporte seva. Virginia Cooperative Extension o numește pe șleau o boală letală pentru care nu există tratamente, instalată din New York spre sud de-a lungul coastei de est, plus Louisiana, Arkansas și California; odată ce un copac arată aceste simptome, planifică să-l scoți și să-l înlocuiești, nu să-l tratezi. Molia mimozei este cealaltă problemă recurentă, țesând foliolele împreună și scheletizând frunzișul vara, de obicei desfigurând, nu ucigând, un copac instalat; NC State Extension mai listează și acarienii, cochenila cotton cushion și un gândac perforator ca dăunători ocazionali, plus putregaiul de rădăcină Armillaria. Lemnul însuși este punctul slab structural: creșterea rapidă produce ramuri fragile, predispuse să se despice la vânt sau gheață, așa că verifică un copac mai vechi după furtuni pentru ramuri atârnânde sau crăpate.

Păstăi: autoînsămânțare și toxicitate pentru animalele de fermă

Fiecare floare poate forma o păstaie plată, asemănătoare fasolei, care se coace maro până toamna și eliberează sămânță din belșug. NC State Extension clasifică Albizia julibrissin ca invazivă în Carolina de Nord, notând că păstăile se răspândesc ușor prin vânt, apă și animale și că specia se extinde de-a lungul malurilor de râuri și altor zone naturale din sud-estul Statelor Unite. Adună și aruncă păstăile căzute înainte de iarnă dacă nu vrei puieți spontani primăvara următoare, și așteaptă-te să faci asta în fiecare an la un copac matur. ASPCA nu listează Albizia julibrissin, mimoza sau albizia în baza sa de date de plante toxice pentru pisici, câini sau cai, așa că tratează această tăcere ca neverificată, nu ca o garanție de siguranță: NC State Extension documentează separat că semințele conțin o neurotoxină toxică pentru animalele de fermă și câini dacă sunt ingerate, așa că animalele care pasc și câinii care mestecă păstăile căzute trebuie ținuți departe de ele.

Greșeli frecvente

Cea mai frecventă greșeală este să plantezi o albizia la un sezon sau două de casă, terasă sau alee, ca apoi să trăiești cu resturile de flori, foliolele și păstăile lungi care continuă să cadă pe tot parcursul verii și toamnei, pe lângă ruperea eventuală a ramurilor. A doua este să ignori riscul de ofilire: să cumperi orice albizia este disponibilă local, în loc să ceri unei pepiniere specific 'Charlotte', 'Tryon' sau 'Union' într-o regiune unde ofilirea Fusarium este deja instalată, și apoi să pierzi copacul în câțiva ani de creștere altfel sănătoasă. A treia este să lași păstăile să se adune sub coroană, unde sunt la îndemâna animalelor de companie sau de fermă și unde sămânța lor garantează o recoltă de puieți primăvara următoare; adunarea păstăilor în fiecare toamnă rezolvă ambele probleme deodată.