Glădiță

O glădiță cumpărată astăzi dintr-o pepinieră, etichetată 'Sunburst', 'Skyline' sau 'Shademaster', nu este Gleditsia triacanthos sălbatică. Este o selecție fără spini, în mare parte fără fructe, a formei botanice f. inermis, propagată prin altoire special pentru a scăpa de cele două trăsături care făceau specia o problemă: spinii de pe trunchi și păstăile grele. Ceea ce primește de fapt un cumpărător este un arbore de umbră cu creștere rapidă, cu foliole mici, asemănătoare ferigii, care filtrează lumina soarelui într-o umbră difuză și, potrivit Missouri Botanical Garden, sunt prea mici pentru a fi strânse cu grebla când cad toamna. Această combinație, umbră ușoară, curățenie fără efort și toleranță la solul urban dur, este exact motivul pentru care specia a fost plantată atât de mult de-a lungul străzilor și parcărilor, și motivul pentru care câțiva dăunători s-au acumulat de atunci pe ea, în schimb.

Spini sălbatici și păstăi lungi, sau un arbore curat de aliniament

Plantele din specia tip poartă spini groși, solitari sau ramificați în trei, de până la aproximativ 7,6 cm, pe trunchi și pe ramurile inferioare, iar RHS consemnează spini de până la 15 cm la unele exemplare, suficient de duri pentru a perfora o anvelopă de tractor. Florile sunt discrete, dar sunt urmate de păstăi plate, răsucite, maro-violaceu-închis, de până la 45 cm lungime, pline cu o pulpă dulce și lipicioasă, care dă copacului numele său popular și care persistă până iarna, înainte să murdărească solul de dedesubt. Missouri Botanical Garden notează că plantele din specia tip sunt rareori vândute astăzi în comerț exact din acest motiv: spinii și litiera de păstăi sunt considerate probleme semnificative. Aproape tot ce se vinde astăzi drept glădiță descinde din f. inermis, un soi natural fără spini, multiplicat pentru prima dată prin altoire, nu o specie separată.

Origine și aria nativă

Plants of the World Online (Kew) dă ca arie nativă centru-vestul și estul SUA până în Mexic, în nord-vestul statelor Nuevo Leon și Tamaulipas. Missouri Botanical Garden restrânge aceasta la centrul și estul Americii de Nord, din Pennsylvania până în Iowa, spre sud până în Georgia și Texas, iar NC State Extension notează că soiul fără spini apare sălbatic și în regiunile de podiș, munte și coastă ale statului Carolina de Nord. Această arie nativă acoperă deja ierni continentale și veri fierbinți și umede, ceea ce explică o mare parte din adaptabilitatea pe care se bazează grădinarii din alte zone.

Alegerea unui soi: Sunburst, Skyline și Shademaster

'Sunburst' debutează cu o creștere nouă galben-aurie, care se înverzește pe parcursul verii, deține distincția RHS Award of Garden Merit din 1993 și se află în comerț din 1957. Baza de date de plante peisagistice a Oregon State University o clasifică rezistentă până la zona USDA 3 și semnalează că este vizibil mai predispusă decât soiurile cu frunze verzi la musca gal a păstăilor de glădiță și la cancerul Nectria în unele regiuni, un compromis pentru culoare. 'Skyline' (vândut și sub numele 'Skycole') crește într-o piramidă ordonată, fără spini și fără semințe, ajungând la 12 până la 13,7 m înălțime potrivit NC State Extension, și este alegerea implicită mai sigură acolo unde litiera de fructe nu poate fi tolerată deloc. 'Shademaster' capătă o formă în vas, verticală, simetrică, de până la aproximativ 12 m; baza de date Woody Plants a Cornell notează că este fără spini, dar produce totuși câteva păstăi, și îi evaluează toleranța la secetă drept superioară chiar și în cadrul acestei specii deja tolerante la secetă.

Amplasament, soare și sol

Oferă-i soare direct. Missouri Botanical Garden o listează rezistentă în zonele 3 până la 8, cu o preferință de pH al solului de la neutru la alcalin, aproximativ 6,0 până la 8,0, iar NC State Extension confirmă că tolerează argilă, lut și nisip, RHS adăugând calcarul la această listă. Ce deosebește specia de majoritatea arborilor de aliniament este amploarea abuzului pe care îl trece cu vederea: NC State Extension documentează toleranță la compactare, soluri sărace, secetă, inundații, căldură, poluare urbană a aerului, sare de drum și chiar toxicitatea juglonei care ucide multe specii plantate lângă nucul negru. Este evaluată și ca rezistentă la căprioare. Acesta este profilul care a făcut din ea alegerea implicită pentru insulele de parcare și fâșiile înguste de stradă unde un stejar sau un arțar s-ar chinui.

Dăunători și boli care au urmat boomul

Plantarea acelorași câteva clone altoite pe un număr uriaș de străzi și parcele a concentrat un fond genetic îngust pe o suprafață largă, iar câțiva dăunători s-au mutat să îl exploateze. Ploșnița glădiței iernează sub formă de ouă ascunse chiar sub scoarța lăstarilor de doi și trei ani, eclozând când pornesc mugurii primăvara; înțepăturile ei de hrănire ucid celulele din jurul fiecărei mușcături, lăsând foliolele noi pipernicite, răsucite și clorotice, iar în anii cu atac puternic, întreg valul de creștere de primăvară poate fi vizibil întârziat. Omida-de-mătase a mimozei leagă foliolele între ele cu mătase și le scheletizează din interior, începând de obicei în coroana exterioară la mijlocul verii și îmbrunând vârfuri de ramuri întregi până în august, într-un an rău. Cancerul, consemnat ca cancer Thyronectria pe glădițele fără spini de către Virginia Cooperative Extension și ca cancer Nectria pe 'Sunburst' de către Oregon State University, inelează ramurile și poate ucide direct un copac altfel sănătos, nu doar să îl desfigureze. Lista mai amplă a NC State Extension adaugă cariile lemnoase, musca gal a păstăilor de glădiță, cicadele de frunze, minerii de frunze și acarienii, plus pata frunzelor, făinarea, rugina și măturile de vrăjitoare, ca probleme recurente, dar în general nefatale.

Statutul invaziv în afara Americii de Nord

În afara ariei sale native, glădița nu a rămas peste tot o plantă ornamentală cuminte. Este o buruiană de mediu declarată în Queensland și New South Wales, unde formează desișuri dense, spinoase, de-a lungul cursurilor de apă, care blochează accesul animalelor și al oamenilor și sufocă vegetația nativă, fiind restricționată în consecință prin legea de biosecuritate a statului Queensland. În Europa a fost plantată multă vreme fără prea multe comentarii, dar CABI Compendium documentează populații naturalizate în părți din centrul și sudul Europei, iar în 2019 cercetătorii au consemnat prima populație clar invazivă din Peninsula Iberică, răspândită pe aproape 2 km de-a lungul unui râu din sud-vestul Spaniei, cu puieți, plante tinere și adulți fructiferi care formează desișuri spinoase. Verifică ghidurile locale înainte să o plantezi lângă un curs de apă sau o margine de teren sălbatic, chiar dacă centrele de grădinărit o vând liber.

Toxicitate și greșeli frecvente

ASPCA listează glădița drept netoxică pentru câini, pisici și cai, așa că planta în sine nu este pericolul; spinii de pe orice puiet sau lăstar de rădăcină care nu aparține formei inermis sunt. Cea mai frecventă greșeală este cumpărarea glădiței celei mai ieftine disponibile local, fără a verifica dacă este o selecție cu adevărat fără spini și cu fructe puține, precum 'Skyline', pentru că materialul crescut din sămânță și unele plantații mai vechi pot reveni spre spini și păstăi grele. A doua este plantarea unui soi auriu precum 'Sunburst' într-o regiune cu presiune cunoscută de cancer sau muscă gal, fără să întrebi mai întâi o pepinieră despre istoricul local. A treia este ignorarea simptomelor timpurii de cancer, o singură ramură ofilită într-o coroană altfel sănătoasă, pentru că până când uscarea devine evidentă, infecția este de obicei deja instalată în țesutul vascular, iar eliminarea întregului copac devine rezultatul realist.