Dovleac moscat

Dovleacul moscat are nevoie de un sezon lung și călduros mai mult decât aproape orice altă legumă de grădină, 80 până la 120 de zile de la sămânță până la un fruct care merită păstrat, potrivit University of Georgia Extension, și cea mai mare parte a verii petrecută ca o viță întinsă înainte ca prima floare să se deschidă măcar. Dacă greșești momentul, semănând într-un sol încă rece sau rămânând fără sezon înainte ca uscarea să se termine, nu mai există cale de salvare pe la jumătate. Ceea ce face ca Cucurbita moschata să merite așteptarea este că trece nepăsător pe lângă dăunătorul care distruge majoritatea verilor ei, Cucurbita pepo, viespea găuritoare a tulpinii de dovleac, iar un fruct bine uscat se păstrează într-o cămară răcoroasă mult în iarnă. Odată stabilită, cere puțin: soare direct, spațiu pentru a se întinde sau un spalier pe care să se cațere, și apă direcționată la rădăcini, nu pe frunze.

Alegerea unui soi: Waltham și familia Moschata

'Waltham' este soiul cel mai des găsit la vânzare, o selecție cu polenizare liberă, obținută pentru a avea un gât mai drept și mai uniform decât vechile soiuri moschata tradiționale, și rămâne standardul prin care grădinile experimentale măsoară hibrizii mai noi de dovleac moscat. Este unul dintre numeroasele soiuri grupate sub Cucurbita moschata, o specie pe care Missouri Botanical Garden o descrie drept o anuală târâtoare, de tip viță, monoică, ceea ce înseamnă că fiecare plantă poartă flori mascule și femele separate, în loc să aibă nevoie de două plante pentru a fructifica. Alte tipuri moschata, cultivate pentru umplutura de plăcinte sau hrană pentru animale, printre care calabaza și dovleacul Dickinson, au aceleași toleranțe la boli și dăunători descrise mai jos, chiar dacă nu seamănă deloc cu un dovleac moscat la exterior.

Semănatul în interior pentru un sezon cald lung

Sămânța încolțește greu în sol rece: Clemson Cooperative Extension stabilește temperatura minimă a solului la 16°C, măsurată la 10 cm adâncime, iar Missouri Botanical Garden dă aproximativ 18°C, cam în perioada ultimului îngheț de primăvară, ca momentul în care sămânța poate fi pusă direct în sol, afară. Într-o grădină cu sezon scurt, asta lasă prea puțin timp pentru a atinge cele 80 până la 120 de zile de creștere înainte de toamnă, motiv pentru care majoritatea cultivatorilor pornesc sămânța în interior, în ghivece individuale, cu două până la trei săptămâni înainte de data ultimului îngheț, în loc s-o semene direct. Cucurbitaceele nu suportă perturbarea rădăcinilor, așa că seamănă în ghivece de 8 până la 10 cm, nu într-o tavă, și mută plantele afară doar după ce solul s-a încălzit și riscul de îngheț a trecut; un răsad afectat de un val de frig târziu stagnează și boicotează creșterea, în loc să continue să crească.

Distanța de plantare și dirijarea viței deasupra solului

Lăsată să se târască pe sol, o viță de dovleac moscat are nevoie de spațiul descris deopotrivă de Clemson și de Missouri Botanical Garden: movile la 90 până la 150 cm distanță una de alta, cu 180 până la 240 cm între rânduri, deoarece o singură plantă sănătoasă se poate întinde pe 3 până la 4,6 m până la sfârșitul sezonului. Acolo unde nu este disponibil atât de mult teren, dirijarea viței principale în sus, pe un gard solid, un panou pentru vite sau un spalier în formă de A, reduce drastic suprafața ocupată și ridică fructul deasupra solului umed, unde este predispus la putrezire și la daune provocate de melci. Un fruct greu, care crește pe un spalier, are nevoie de un suport suplimentar, un ciorap vechi sau o bucată de plasă legată de spalier, deoarece tulpina singură nu poate întotdeauna susține greutatea pe măsură ce dovleacul se umflă.

Polenizarea manuală a florilor femele

Dovleacul moscat poartă flori mascule și femele separate pe aceeași plantă, iar doar o albină care mută polenul între cele două formează fructul. O floare femelă este ușor de identificat chiar înainte de a se deschide, datorită fructului în miniatură deja umflat în spatele petalelor, în timp ce o floare mascul stă pe o tulpină simplă, neumflată. Într-o grădină cu puțini polenizatori, sau într-o perioadă răcoroasă și umedă, când albinele zboară mai puțin, culegerea unei flori mascule proaspăt deschise, îndepărtarea petalelor pentru a expune anterele acoperite de polen și frecarea lor direct de centrul unei flori femele deschise face aceeași treabă, manual; ambele sexe se deschid doar pentru o dimineață, așa că polenizarea trebuie să aibă loc înainte ca florile să se închidă, pe la amiază. O floare polenizată cu succes se închide normal în acea seară, iar fructul din spatele ei continuă să se umfle, în timp ce una ratată se îngălbenește și cade în câteva zile.

Udarea la bază și gestionarea făinării

Clemson recomandă umezirea solului până la 15 cm adâncime la fiecare udare, aplicată la baza plantei, nu pe deasupra, deoarece frunzișul lăsat umed peste noapte este ceea ce permite instalarea făinării. University of Georgia Extension descrie boala ca un strat alb, pulverulent, pe suprafața superioară a frunzelor, care se răspândește prin plantație pe vreme umedă și poate slăbi vița suficient de mult încât să încetinească coacerea fructelor încă în creștere. Un furtun poros, sau un ghiveci îngropat lângă rădăcini și umplut la fiecare udare, ajunge la rădăcini fără a uda frunzele; Missouri Botanical Garden clasifică necesarul general de apă al plantei drept mediu, ceea ce înseamnă că solul trebuie să rămână uniform umed, fără să devină îmbibat cu apă.

De ce rezistă moschata la viespea găuritoare a tulpinii

Viespea găuritoare a tulpinii de dovleac, o larvă albă care sapă un tunel în baza tulpinii și poate prăbuși o plantă întreagă în câteva zile, este unul dintre puținii dăunători de grădină care lasă în general Cucurbita moschata în pace. Ohio State University Extension notează că fluturele adult depune rareori ouă pe dovleacul moscat și pe tipurile moschata înrudite, iar larvele care totuși eclozează pe acesta, de regulă, nu supraviețuiesc, astfel încât o plantație de dovleac moscat nu are, în general, deloc nevoie de tratamente specifice împotriva viespii sau de înfășurarea tulpinii. Acesta este un avantaj real față de dovlecelul Cucurbita pepo, grupul care include dovlecelul verde și majoritatea dovleceilor de vară, unde același serviciu de extensie notează că viespea provoacă cele mai severe daune dintre toți dăunătorii dovleceilor; un grădinar care și-a pierdut o cultură de dovlecel din cauza viespii poate planta dovleac moscat în același strat cu mult mai puține griji.

Citirea tulpinii pentru a stabili momentul recoltării

Culoarea cojii, luată singură, este un ghid slab pentru maturitate; University of California Cooperative Extension indică tulpina, în punctul unde se întâlnește cu fructul, care își pierde culoarea verde și dezvoltă dungi maro, uscate, lemnoase, pe măsură ce fructul termină de maturat, o schimbare pe care grădinarii o numesc lemnificarea tulpinii. Odată instalată această lemnificare, coaja în sine ar trebui să reziste la o încercare de a fi înfundată cu unghia, trecând, potrivit Clemson, de la un luciu strălucitor, juvenil, la o suprafață mai mată și mai uscată. Taie fructul, nu-l smulge, lăsând câțiva centimetri de tulpină atașați, deoarece un dovleac care își pierde tulpina în timpul manipulării se cicatrizează prost și putrezește la depozitare mult mai repede decât unul recoltat intact. O prognoză de îngheț puternic este motiv suficient pentru a aduce în casă tot ce a rămas pe viță, lemnificat sau nu, deoarece fructul în sine are puțină toleranță la îngheț, chiar dacă coaja matură pare rezistentă.

Uscarea și păstrarea pe timpul iernii

Dovleacul proaspăt cules nu este gata pentru cămară. University of California Cooperative Extension recomandă uscarea timp de 7 până la 14 zile, la 27 până la 29°C, cu o bună circulație a aerului, ceea ce întărește și mai mult coaja, cicatrizează micile zgârieturi de la recoltare și concentrează zaharurile, ceea ce face ca dovleacul uscat astfel să aibă un gust vizibil mai dulce decât unul mâncat direct de pe viță; Clemson dă o perioadă similară, de aproximativ 10 zile, la 27-29°C și 75-80% umiditate. După uscare, mută fructele într-un loc mai răcoros și uscat, ideal la 10 până la 16°C, așezate într-un singur strat, nu în grămadă; păstrat astfel, un dovleac moscat bine uscat se ține două până la trei luni, uneori mai mult, potrivit University of California Cooperative Extension. Verifică fructele depozitate la câteva săptămâni și folosește-le primele pe cele cu o zonă moale sau umedă pe coajă, deoarece un dovleac care se degradează poate favoriza aceeași degradare la tot ce atinge.