Ficus Benjamina

Un Ficus Benjamina care își pierde o treime din frunze în săptămâna de după ce îl aduci acasă se comportă normal, nu moare. Ficus benjamina reacționează la aproape orice schimbare de lumină, temperatură sau curent de aer, lepădând frunzele crescute în condițiile vechi și înlocuindu-le cu unele noi, potrivite locului nou, ceea ce este cel mai frecvent motiv pentru care oamenii renunță la această plantă. Frunzele înguste, lucioase, cu vârf picurător, și ramurile ușor plângătoare provin de la un pom mare, veșnic verde, originar din Asia tropicală și subtropicală și nordul Australiei, vândut aproape peste tot ca plantă de apartament compactă, adesea cu trunchiul împletit. Așază-l într-un loc luminos și stabil, udă-l doar după ce se usucă stratul de la suprafață și ține-l departe de pisici și câini, fiindcă ASPCA listează specia ca toxică pentru ambele.

De ce pierde frunze după fiecare mutare

Declanșatorul este rareori un singur lucru dramatic: o plantă adusă acasă dintr-un magazin cald într-o mașină rece, așezată lângă o ușă de la intrare cu curent, rotită spre o altă fereastră sau mutată dintr-o seră de pepinieră într-un living mai întunecat, toate acestea sunt citite de plantă ca o schimbare care merită o reacție. În una-două săptămâni, frunzele formate sub vechiul nivel de lumină se îngălbenesc ușor la baza tulpinii și cad, uneori câte zeci deodată, în timp ce vârfurile de creștere continuă să scoată frunziș nou. Fiecare frunză nouă se desface palidă și ușor răsucită, apoi se aplatizează și se închide la culoare, devenind verde lucios pe deplin în una-două săptămâni, pe măsură ce se maturizează. Distincția care contează: căderea provocată de șoc lasă să cadă frunze care încă arată verzi și sănătoase, în timp ce căderea dintr-o problemă reală de udare lasă mai întâi frunze îngălbenite, ofilite sau uscate. Odată ce planta a stat în același loc o lună sau două, creșterea nouă se stabilizează și căderea se oprește de la sine.

Lumina și amplasarea

Lumina puternică, indirectă, aproape de o fereastră orientată spre est sau sud, menține creșterea densă și scurtează episodul de cădere a frunzelor după o mutare. Planta tolerează și câteva ore de soare direct de dimineață, dar orele de soare puternic de după-amiază, neatenuat, prin geam, arde vârfurile frunzelor, lăsând pete palide, ca de hârtie, așa că merită adăugată o perdea transparentă între plantă și o fereastră orientată spre sud sau vest, vara. Prea puțină lumină produce problema opusă: tulpini rare, alungite, cu frunze răsfirate și o subțiere lentă, dar constantă, a coroanei, mai ales la formele panașate, care au nevoie de mai multă lumină decât cele verzi uniform ca să-și păstreze modelul. Alege un loc în care poate rămâne definitiv. Rotirea ghiveciului cu un sfert de tură la câteva săptămâni menține o creștere uniformă, dar mutarea repetată dintr-o cameră în alta reia de fiecare dată ciclul de cădere a frunzelor.

Udarea fără să declanșezi și mai multă cădere de frunze

Udă atunci când primii doi-trei centimetri de substrat s-au uscat, verificând cu degetul, nu după calendar, apoi udă din belșug ghiveciul și lasă excesul să se scurgă, fără să stea în farfurioară. Ambele extreme provoacă căderea frunzelor: udarea excesivă cronică îngălbenește și înmoaie frunzele înainte să cadă și, în cele din urmă, putrezește rădăcinile, în timp ce lăsarea plantei să se usuce complet răsucește și înmoaie frunzele la vârfuri, apoi acestea cad uscate și fragile. Redu frecvența iarna, când lumina mai slabă încetinește creșterea și substratul rămâne umed mai mult timp între udări. Un Ficus Benjamina care își revine după o mutare recentă pierde deja frunze din motive fără legătură cu udarea, așa că rezistă tentației de a compensa cu apă în plus tocmai în acel moment.

'Danielle', 'Starlight' și trunchiurile împletite

'Danielle' are frunze uniforme, verde-închis, lucioase, și este de obicei vândut ca cel mai iertător soi pentru o cameră întunecată, fiindcă își păstrează frunzișul la lumină slabă mai bine decât formele panașate. 'Starlight' și 'Variegata' au frunze marmorate în crem spre alb, în jurul unui centru verde neregulat, un aspect spectaculos care are nevoie de o lumină considerabil mai puternică pentru a nu reveni la o creștere mai simplă, verde, pe măsura succesiunii de frunze noi. Trunchiurile împletite sunt formate din trei-cinci tulpini tinere, încă flexibile, plantate împreună și împletite cât timp sunt maleabile; în următorii doi-trei ani, tulpinile se îngroașă și fuzionează acolo unde se ating, producând ceea ce arată ca un singur trunchi sculptat. Verifică împletitura pe toată lungimea ei înainte de cumpărare: dacă una dintre tulpinile originale a murit, împletitura arată de obicei un gol permanent sau o umflătură inegală, în loc să crească uniform.

Tăierea și seva lăptoasă

Taie în sezonul de creștere ca să controlezi înălțimea, elimini ramurile care se încrucișează sau readuci coroana la formă după o perioadă de alungire, tăind chiar deasupra unui nod foliar, cu o lamă curată; planta tolerează tăieri destul de dure și lăstărește ușor din lemn mai vechi. Fiecare tăietură, și fiecare frunză ruptă în loc de tăiată, lasă să curgă o sevă lăptoasă lipicioasă, care pătează țesăturile și blaturile dacă este lăsată să se usuce. Această sevă merită luată în serios: este un iritant cutanat documentat, iar persoanele cu alergie naturală la latex de cauciuc pot reacționa la contact sau, mai rar, la particulele aeropurtate eliberate de un exemplar mare, o reacție încrucișată numită uneori sindromul latex-fruct. Șterge capetele tăiate cu o cârpă, poartă mănuși dacă tai planta des, și spală-te pe mâini după aceea, chiar dacă nu te consideri sensibil.

Păduchii țestoși și păduchii lânoși

Păduchii țestoși bruni apar ca niște umflături mici, imobile, în formă de cupolă, grupate de-a lungul tulpinilor și pe nervura centrală a dosului frunzelor, de obicei cu un reziduu lipicios de rouă de miere pe frunzele de dedesubt, pe care apoi crește o mucegăire neagră, funinginoasă. Păduchii lânoși formează ciorchini albi, pufoși, ascunși în axilele frunzelor și de-a lungul tulpinilor tinere, iar ambii dăunători prosperă pe un Ficus Benjamina ținut într-o cameră caldă, fără curent de aer. Păianjenii roșii sunt al treilea vizitator obișnuit, apărând ca o pânză fină și o aspră bronzare punctată a frunzelor, în aer uscat, cu încălzire centrală. Șterge frunzele periodic cu o cârpă umedă, ca să prinzi din timp infestările ușoare, apoi tratează coloniile vizibile cu săpun insecticid sau cu un tampon de vată înmuiat în alcool sanitar, specific pentru păduchii țestoși și cei lânoși, repetând pe parcursul mai multor săptămâni, fiindcă ouăle eclozează în valuri.

Cultivarea afară: dimensiune și rădăcini invazive în zonele tropicale

În climate fără îngheț, aproximativ zonele USDA 10-11, un Ficus Benjamina plantat direct în pământ încetează complet să mai fie o plantă de apartament și crește într-un pom substanțial, ajungând la 12-15 metri înălțime, cu o coroană de 7,5-9 metri, conform datelor extensiei Universității din Florida. Pomii maturi coboară rădăcini aeriene din ramuri, care prind rădăcină oriunde ating solul, îngroșându-se treptat în trunchiuri suplimentare și extinzându-se lateral cu mult dincolo de coroană. Acest sistem de rădăcini este documentat că sparge pavajul și pereții bazinelor, deformează terasele și pătrunde în canalizări și conducte de scurgere la plantațiile mai vechi, așa că un exemplar plantat în pământ are nevoie de o distanță reală față de fundații, alei și bazine, sau de un strat gros, adânc, căptușit cu o barieră pentru rădăcini. Cultivată în ghiveci, în schimb, aceeași specie rămâne la o dimensiune ușor de gestionat pe termen nelimitat și nu dezvoltă niciodată acest tip de extindere a rădăcinilor.

Toxic pentru pisici și câini

ASPCA listează Ficus Benjamina ca toxic pentru pisici, câini și cai, numind o enzimă proteolitică numită ficină și un compus numit ficusină printre principiile toxice, care provoacă deranj gastrointestinal și iritație a pielii sau a gurii la contact sau ingestie. O pisică sau un câine care mestecă o frunză salivează de obicei, vomită sau prezintă iritație în jurul gurii, mai degrabă decât ceva mai grav, dar reacția este suficient de neplăcută cât să merite evitată. Ține planta pe un suport sau un raft, departe de accesul întâmplător, mătură prompt frunzele căzute în timpul unui episod de cădere a frunzelor, și tratează seva cu aceeași prudență în jurul animalelor de companie ca și în jurul propriei tale pielii.