Smochin

Un smochin tânăr, într-un ghiveci de pepinieră, arată neimpresionant, câteva frunze lobate și poate două-trei muguri verzi mici la vârfurile lăstarilor. Acei muguri contează mai mult decât frunzele. Ficus carica este neobișnuit printre pomii fructiferi prin faptul că un spațiu generos și nelimitat pentru rădăcini produce un pom stufos, care rodește târziu și slab, în timp ce o plantă ținută deliberat cu rădăcinile „înfometate”, limitată într-o groapă căptușită cu plăci de pavaj sau pur și simplu lăsată într-un ghiveci, își canalizează energia spre coacerea fructelor în loc să crească lemn. Înțelege din timp acest compromis și restul cultivării smochinului, alegerea unui soi, dirijarea lui pe un perete și trecerea cu bine peste iarnă, cade la locul lui.

Alegerea unui soi: Brown Turkey și Violette de Bordeaux

Numele acceptat de GBIF pentru această specie este simplu Ficus carica L., cu Fig, Edible Fig și Common Fig înregistrate ca nume vernaculare în engleză; referințe mai vechi îl listează și ca Ficus vulgaris sau Ficus carica var. caprificus, nume folosite cândva pentru formele sălbatice și cultivate ale aceluiași pom. Printre soiurile de grădină, Brown Turkey este unul dintre cele mai răspândite, apreciat ca un producător de încredere, ușor de întreținut, cu fructe dulci și coajă brună. Violette de Bordeaux este un soi francez mai mic, cu fructe violet-negricioase și pulpă roz spre roșu; RHS îl clasează H4, rezistent în cea mai mare parte a Marii Britanii și tolerant până la aproximativ -10 până la -5°C, considerat mai rezistent decât multe alte soiuri, iar el rodește de tânăr atunci când este dirijat în evantai pe un perete cald sau ținut cu rădăcinile limitate într-un ghiveci.

Limitarea rădăcinilor pentru fructe, nu pentru frunze

Metoda clasică pentru a forța un smochin să intre în „modul de rodire” este să sapi o groapă de aproximativ 60 cm adâncime și lățime și să căptușești pereții cu plăci de pavaj așezate pe muchie, formând o margine de circa 2,5 cm deasupra nivelului solului, ca rădăcinile să nu poată urca peste ea. Umple groapa cu pământ și plantează smochinul în acest spațiu limitat. RHS recomandă să verifici din când în când în jurul plăcilor, ca să tai orice rădăcină scăpată, apoi să astupi eventualele goluri, pentru că o singură rădăcină ajunsă în teren deschis anulează rostul întregului efort. Un ghiveci mare face aceeași treabă, cu mult mai puțin săpat: pornește o plantă tânără într-un ghiveci de circa 30 cm cu compost pe bază de lut, fără turbă, transplanteaz-o într-un ghiveci puțin mai mare la fiecare doi ani, iar odată ce ajunge la o dimensiune ușor de gestionat, oprește-te din transplantat și, în schimb, scoate pomul o dată la unu-doi ani ca să-i tunzi rădăcinile și să-i reînnoiești substratul.

Dirijarea în evantai pe un perete cald

În afara celor mai blânde grădini, un smochin crescut liber, ca pom independent, rareori coace o recoltă notabilă. RHS recomandă dirijarea lui în evantai pe un perete sau un gard orientat spre sud sau vest, ferit de vânt, unde căldura reflectată ajută lemnul să se coacă și fructele să capete culoare. Fixează sârme orizontale pe perete, la aproximativ 30 cm distanță una de alta, și leagă lăstarii noi pe măsură ce cresc, răsfirându-i uniform în loc să-i lași să se încrucișeze. Combinată cu limitarea rădăcinilor, dirijarea pe perete este ceea ce permite unui smochin să înceapă să rodească în câțiva ani, în loc să aibă nevoie de un deceniu ca să se stabilizeze.

Recolta breba și recolta principală: ce se coace de fapt

Un smochin poartă două valuri distincte de fructe. Prima recoltă se dezvoltă din smochine embrionare, de mărimea unui bob de mazăre, care s-au format la vârfurile lăstarilor spre sfârșitul verii trecute și au iernat pe lemn; cu o primăvară rezonabilă, acestea se umflă și se coc primele. A doua recoltă, cea principală, se formează mai târziu, pe lăstarii noi din sezonul curent, iar în climate mai reci rareori are timp să se coacă înainte de venirea frigului de toamnă. Acest al doilea val este de unde vine cea mai mare parte a dezamăgirii: până la mijlocul toamnei, orice smochină încă tare și verde nu se va mai coace și nu va supraviețui util iernii, așa că RHS recomandă îndepărtarea fiecărei smochine mai mari decât un bob de mazăre în acel moment. Lăsat pe loc, pomul risipește energie pe fructe care nu duc nicăieri; îndepărtat, îi crește atât energia, cât și rezistența la iarnă. Ceea ce lași deliberat pe loc sunt smochinele embrionare, de mărimea unui bob de mazăre, de la vârfurile lăstarilor, fiindcă acestea sunt prima recoltă a anului următor, iar în zonele reci beneficiază de aceeași înfășurare cu paie sau materiale textile folosită pentru a proteja lemnul pe timpul iernii.

Tăierea la sfârșitul iernii, și un cuvânt despre sevă

Taie un smochin dirijat în evantai la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, înainte de reluarea creșterii. Scurtează aproximativ o treime din lăstarii tineri din anul precedent, la un ciot de circa 2,5 cm, ca să forțezi creșterea de înlocuire, elimină lăstarii care au crescut direct spre perete fără smochine mici pe ei, și taie drastic lemnul bătrân, gol, la ciot de 5-8 cm, ca să-l reînnoiești. Poartă mănuși și acoperă-ți brațele goale în timpul acestei operațiuni: fiecare tăietură eliberează seva albă, lăptoasă a pomului, care conține furanocumarine ce sensibilizează pielea la lumina soarelui. Rămasă pe piele expusă apoi la soare, produce fitofotodermatită, o arsură întârziată, cu bășici, uneori cu pigmentare urâtă, documentată la grădinarii care au manipulat crengi de smochin cu mâinile goale. Spală imediat orice stropi, fără să aștepți să vezi dacă apare o reacție. Pentru animale de companie, baza de date de plante a ASPCA nu are o fișă specifică pentru Ficus carica; pagina ei intitulată simplu Fig descrie de fapt un cu totul alt ficus, Ficus benjamina. Tratează seva smochinului comun ca pe un pericol pentru pielea oamenilor, nu ca pe o otravă confirmată pentru animale, și continuă totuși, din prudență obișnuită, să ții animalele departe de tulpinile tăiate sau de frunzele căzute.

Udarea în ghivece și fertilizarea

Un smochin în ghiveci are un volum mic de substrat care lucrează din greu la soarele verii, așa că verifică-l zilnic pe vreme caldă și uscată și udă suficient cât să rămână constant umed. RHS este la fel de clar în privința ghivecelor care nu trebuie niciodată lăsate în farfurioară cu apă, mai ales iarna, când rădăcinile îmbibate sunt un risc mai mare decât cele uscate. Clemson Cooperative Extension notează că smochinul pur și simplu își pierde frunzele dacă se usucă prea tare, un semnal vizibil și reversibil, nu unul fatal, deși un pom care își pierde frunzele repetat pe parcursul unei veri uscate nu va coace bine fructele în acel an. Pentru că scopul limitării rădăcinilor este să limiteze vigoarea, fertilizează ușor: un smochin în ghiveci sau în groapă, fertilizat abundent și constant, va crește bucuros lemn nou în detrimentul fructelor pentru care i-au fost limitate rădăcinile.

Protecția de iarnă și rezistența la frig

NC State Extension încadrează Ficus carica în zonele de rezistență USDA 7a-10b în aer liber, iar soiurile denumite variază în acest interval: RHS clasează Violette de Bordeaux H4, rezistent în cea mai mare parte a Marii Britanii, până la aproximativ -10°C. Acolo unde iernile sunt mai reci decât rezistența unui soi, soluția practică pentru un pom în ghiveci este mutarea lui într-o seră, un șopron sau o verandă neîncălzită, din toamnă până după ultimul îngheț de primăvară. Un smochin dirijat pe perete, care nu poate fi mutat, este în schimb învelit în jurul ramurilor cu un strat gros de paie sau ferigă odată ce își pierde frunzele, ținut la locul lui cu plasă sau material textil, și dezvelit treptat odată ce încetează îngheţurile. Fructele mici, de mărimea unui bob de mazăre, care vor deveni prima recoltă a anului viitor, sunt cea mai sensibilă la ger parte a întregii plante, exact ceea ce protejează această învelitoare.

Rugina smochinului și viespile

Rugina smochinului apare ca pete mici, unghiulare, galben-verzui pe partea superioară a frunzei, care se extind și devin galbene spre portocaliu sau maro pe parcursul sezonului, cu pustule fungice minuscule pe partea inferioară. University of Arkansas Cooperative Extension notează că frunzele puternic infectate mor și cad devreme, iar un pom desfrunzit astfel poate scoate frunziș de înlocuire prea târziu ca să se maturizeze înainte de îngheț, ceea ce îl face mai vulnerabil la frigul din acea iarnă. Două stropiri cu un fungicid pe bază de cupru, una când primele frunze de primăvară ajung la dimensiune completă și a doua la trei-patru săptămâni după aceea, reprezintă fereastra de control standard. NC State Extension listează rugina printre bolile înregistrate la această specie, alături de mălură și petele foliare. Viespile, în schimb, sunt o problemă de recoltat, nu de cultivat: fructele care crapă sau stau agățate prea mult timp le atrag, așa că recoltarea smochinelor imediat ce se înmoaie și se lasă în jos reduce neplăcerea. Soiurile de smochin de grădină sunt de asemenea partenocarpice, formând fructe fără polenizare, așa că nimic din toate acestea nu depinde de viespea specializată care polenizează smochinele sălbatice și comerciale în alte zone.