Frasin alb

Un frasin alb tânăr, vândut astăzi sub numele de Autumn Purple sau alt soi denumit, este o clonă altoită, aleasă pentru că este mascul și nu va lăsa niciodată litiera grea de semințe aripate pe care o produce un copac femelă, și pentru că se colorează constant maroniu-închis până la violet-închis în fiecare octombrie. Lăsat să crească, devine cel mai mare dintre frasinii nativi, putând ajunge la 18 până la 37 de metri, cu o coroană aproape la fel de largă. Chiar acea popularitate, zeci de ani de folosire ca arbore de umbră și de aliniament stradal în estul Americii de Nord, este acum problema: gândacul smarald al frasinului, găsit prima dată lângă Detroit în 2002, a ucis de atunci frasini pe cea mai mare parte a acelui teritoriu, iar o pepinieră de astăzi este mai degrabă gata să descurajeze un cumpărător de la a-l planta decât să i-l vândă.

Origine și aria nativă

Fraxinus americana se încadrează în familia măslinului, Oleaceae, ordinul Lamiales, potrivit taxonomiei de referință GBIF, alături de liliac și lemn-câinesc, nu de fagii sau arțarii lângă care este de obicei plantat. Plants of the World Online îi dă ca arie nativă estul Canadei până în centrul și estul Statelor Unite, întinzându-se din estul statului Minnesota, sudul provinciei Ontario, Quebec și Nova Scoția, spre sud până în Texas și nordul Floridei. Literatura botanică mai veche încadrează uneori specia sub Calycomelia sau Aplilia, nume care apar ocazional în liste de plante și fișe de erbar din secolul al XIX-lea, dar pe care GBIF le tratează acum drept sinonime ale unui singur nume acceptat.

Dimensiune, formă și până unde ajung rădăcinile

Datele serviciului de extensie al North Carolina State University situează un frasin alb matur la 18 până la 37 m înălțime, cu o anvergură de 15 până la 23 m, cu o creștere rapidă și rezistență din zona USDA 3a până la 9b, tolerând minime de iarnă de până la aproximativ minus 40 de grade Celsius la capătul cel mai rece al arealului său. Un copac tânăr este îngust piramidal; pe la vârsta mijlocie, coroana se rotunjește, iar ramurile inferioare se ridică, ceea ce explică parțial de ce se citește ca arbore de umbră, nu ca exemplar pentru o grădină mică. Oferă-i aceeași distanță față de fundații, canalizări și alei pavate pe care i-ai da oricărui alt arbore mare de umbră de dimensiune finală similară, pentru că sistemul radicular se extinde mult dincolo de marginea coroanei, cu mult înainte ca aceasta să o facă.

Scoarța, frunzele și soiul Autumn Purple

Scoarța matură este plutoasă și adânc brăzdată, descrisă de Kew ca formând un model uniform, în formă de romb, de creste și șanțuri, o textură care, văzută de aproape, pare aproape împletită, și este unul dintre cele mai sigure moduri de a identifica un frasin alb odată ce frunzele de diagnostic nu mai sunt la îndemână. Acele frunze sunt compuse, imparipenate, purtând de obicei șapte foliole, ocazional cinci sau nouă, fiecare lungă de 7 până la 13 cm, verde-închis pe partea de sus și vizibil palidă până la albicioasă pe dedesubt, cu frunza întreagă măsurând 20 până la 30 cm. Aproape orice frasin alb vândut astăzi într-o pepinieră este o clonă masculă denumită, nu un puiet din sămânță: Autumn Purple, cel mai răspândit, este fără semințe și a fost selecționat special pentru frunzișul care se colorează constant maroniu-închis până la violet-închis toamna, în loc de galbenul neuniform al unui puiet întâmplător.

De ce a devenit frasinul lemnul pentru bâte de baseball

Lemnul de frasin alb este dur, greu și remarcabil de rezistent la șoc, calități pe care chiar descrierea Kew le creditează pentru folosirea sa îndelungată la cozi de unelte, mobilă, lemn de foc și, cel mai cunoscut, bâte de baseball. Fibra dreaptă și strânsă și capacitatea lemnului de a absorbi impacturi repetate și bruște fără să se sfarme sunt exact ce are nevoie o bâtă, iar pentru cea mai mare parte a istoriei acestui sport, frasinul a fost alegerea implicită, în fața bâtelor din arțar care între timp au devenit mai răspândite. Aceeași densitate este și motivul pentru care un frasin mort sau muribund lăsat în picioare nu este un copac de ignorat: odată ce gândacul smarald al frasinului a golit lemnul exterior al trunchiului, ramurile și crengile întregi pot ceda fără prea mult avertisment.

Gândacul smarald al frasinului: recunoașterea unei infestări

Cele mai clare semne din teren, preluate din descrierea dăunătorului de către Iowa State University Extension, sunt găurile de ieșire în formă de D, late de aproximativ 3 mm, pe unde gândacii adulți și-au făcut loc afară prin scoarță, galeriile de hrănire în formă de S vizibile dacă o porțiune de scoarță se crapă sau este desprinsă, și activitatea sporită a ciocănitorilor, cu ciupituri și găurele mici pe măsură ce păsările sapă după larve dedesubt. Ofilirea coroanei începe de obicei în vârf și la marginile exterioare ale coroanei și progresează spre interior, majoritatea copacilor declinând pe parcursul a doi până la patru ani, deși intervalul poate fi de la doar un an până la cinci. Odată ce rărirea depășește aproximativ jumătate din coroană, sau o treime din ramuri sunt moarte, șansele de reușită ale tratamentului scad brusc, așa că un insecticid sistemic, aplicat prin injecție în trunchi, udare a solului sau pulverizare la bază la mijlocul primăverii și repetat la fiecare unu până la doi ani pentru tot restul vieții copacului, este o decizie de luat cât timp un copac valoros arată încă în mare parte sănătos, nu după ce a decăzut vizibil. Nu transporta niciodată lemn de foc între zone: răspândirea insectei pe teritorii noi a urmat constant oamenii care transportă buști și lemn de foc infestate de frasin, mai degrabă decât raza de zbor limitată a gândacului însuși.

Îngălbenirea frasinului: o a doua amenințare, mai discretă

Îngălbenirea frasinului, provocată de un organism limitat la floem numit Candidatus Phytoplasma fraxini și răspândit de la un copac la altul de cicade, afectează cel mai frecvent frasinul alb și frasinul verde, potrivit North Carolina State University Extension. Copacii infectați prezintă o creștere pipernicită și frunze mai mici, mai subțiri, și dezvoltă uneori mături de vrăjitoare, smocuri dese de lăstăriș mărunt, jos pe trunchi sau de-a lungul ramurilor principale. Nu există tratament curativ odată ce un copac este infectat, și pentru că simptomele pot rămâne discrete ani de zile înainte ca un copac să decadă vizibil, eliminarea cazurilor confirmate este principalul mod în care cultivatorii îi încetinesc răspândirea către frasinii vecini.

De ce pepinierele nu mai recomandă plantarea lui

Chiar fișa de extensie a North Carolina State University pentru această specie afirmă acum clar că nu mai sunt recomandate plantările noi, o poziție reluată de serviciile de extensie din tot fostul areal al frasinului: cu gândacul smarald deja stabilit aproape peste tot unde copacul crește bine, un frasin nou plantat are o șansă reală să aibă nevoie de tratament insecticid pe viață sau de eliminare cu mult înainte să ajungă la o dimensiune utilă. Silvicultorii și arboriștii tind să îndrume plantările noi de arbori de umbră spre specii pe care gândacul nu le atacă, stejarii, sâmbovina, glădița și soiurile de ulm rezistente la boli fiind printre înlocuitorii sugerați frecvent, alese pentru același obicei de creștere deschis și tolerant care a făcut frasinul popular încă de la început. Un frasin existent, sănătos și bine amplasat, merită de obicei păstrat și protejat; plantările noi sunt cele pe care ghidurile de extensie le descurajează acum.

Toxicitate pentru animalele de companie

Frasinul alb nu apare deloc pe listele ASPCA de plante toxice sau netoxice pentru pisici, câini sau cai, spre deosebire de neînrudita Aralia spinosa, numită uneori tot frasin spinos, pe care ASPCA chiar o listează drept toxică. Această absență nu este o certificare formală de siguranță, dar nu există niciun principiu toxic documentat în frunzișul, scoarța sau semințele de Fraxinus americana, și nicio evidență ASPCA nu o tratează drept o plantă de ținut departe de animalele de companie.