Hosta albastră

Hosta sieboldiana este cea albastră, planta-mamă din spatele aproape oricărei hosta cu nuanță pudrată de albastru vândută sub nume precum 'Elegans' sau 'Frances Williams'. Culoarea nu este un pigment, ci un strat cerat care acoperă fiecare frunză groasă și adânc încrețită, iar înțelegerea acestui lucru este cheia pentru a o crește bine: umbra păstrează stratul, în timp ce soarele puternic și ploaia abundentă îl uzează treptat. Frunzele sunt mari, rotunjite și boțite, suficient de groase încât să reziste mai bine la roaderea melcilor decât frunzișul subțire al altor hosta, deși nu sunt deloc imune la acesta. Florile aproape albe se deschid pe tulpini scurte la începutul verii, ridicându-se abia deasupra tufei de frunze, ceea ce îi surprinde pe grădinarii obișnuiți cu spicele mai înalte ale altor specii de hosta. Oferă-i sol umed, bogat în humus, la semiumbră până la umbră deplină, și se va așeza într-o tufă densă, cu creștere lentă și aspect arhitectural, care cu ușurință va supraviețui bordurii în care a fost plantată.

Albastrul este ceară, nu pigment

Suprafața brumată, gri-albăstruie, a unei frunze de sieboldiana este un strat de ceară epicuticulară, același tip de brumă întâlnit pe prune și struguri, care acoperă un țesut foliar de fapt verde dedesubt. Missouri Botanical Garden descrie frunzișul ca gros, încrețit și ușor concav, frunzele noi apărând adesea albastru-fumuriu primăvara. Acest strat de ceară este fragil: soarele puternic de după-amiază îl degradează, iar ploile abundente și repetate îl spală fizic, ambele efecte estompând frunza spre un verde simplu pe măsură ce trece sezonul. O tufă care în mai arăta argintiu-albăstruie poate fi complet verde până în august într-un loc cu prea multă lumină sau cu udare prea abundentă de deasupra, fără ca planta să aibă vreo problemă reală.

'Elegans' și 'Frances Williams' sunt cele două soiuri responsabile pentru cea mai mare parte a popularității acestei specii, ambele selecționate pentru frunze deosebit de groase și deosebit de albastre; 'Frances Williams' adaugă o margine neregulată auriu-verzuie și, spre deosebire de specia simplă și de 'Elegans', este în general rezistentă la virusul X al hostei.

Lumina și amplasarea

Cultiv-o la semiumbră până la umbră deplină, ideal la umbră ușoară cu puțin soare blând de dimineață, nu la umbră deasă și uscată sub un coronament des. Missouri Botanical Garden recomandă ca standard un sol obișnuit, cu umiditate medie și bine drenat, la semiumbră până la umbră deplină, iar notele de cultură RHS cer adăpost față de vântul rece și uscat, care poate arde marginile late ale frunzelor chiar și atunci când lumina în sine nu este problema. O bordură orientată spre nord sau est, sau partea umbrită a unui zid ori a unui gard viu, păstrează stratul de ceară intact mai mult timp în timpul sezonului decât un strat de plante expus soarelui de după-amiază.

Solul, udarea și fertilizarea

Aceasta nu este o plantă care tolerează uscarea solului. Încorporează compost sau gunoi de grajd bine descompus în groapa de plantare, apoi menține un strat de mulci peste zona rădăcinilor pentru a păstra umiditatea și a modera temperatura solului pe timpul verii. O tufă mare de sieboldiana, cu coronamentul ei larg de frunze, extrage mai multă apă din aceeași bucată de sol decât o hosta mai mică plantată alături, așa că plantațiile mature tot trebuie urmărite într-o perioadă secetoasă, nu lăsate să se descurce singure. Fertilizeaz-o o dată, la începutul primăverii, cu un îngrășământ echilibrat, cu eliberare lentă, chiar când apar lăstarii noi; o tufă aflată într-un sol rezonabil are nevoie de puțin altceva pe parcursul restului anului.

Florile de la începutul verii

Florile în formă de pâlnie, aproape albe, uneori ușor nuanțate liliachiu la bază, se deschid de la începutul până la mijlocul verii. Missouri Botanical Garden notează că tulpinile florale se ridică doar cam până la înălțimea tufei de frunze, așa că florile stau la nivelul frunzelor sau puțin deasupra lor, în loc să se înalțe peste ele așa cum o fac florile altor hosta. Grădinarii care cultivă această specie mai ales pentru frunziș tratează adesea înflorirea ca pe un eveniment minor; îndepărtarea tulpinilor florale ofilite ordonează tufa, dar nu este necesară pentru sănătatea plantei.

Melcii și limacșii

Melcii și limacșii sunt dăunătorul definitoriu al acestei specii, ca de altfel al întregului gen, dar frunzele groase și puternic texturate ale lui sieboldiana rezistă mai bine la roaderea ușoară decât frunzele subțiri ale unor specii precum Hosta plantaginea. Această rezistență este relativă, nu absolută: lăstarii noi de primăvară, încă moi înainte să se desfacă și aflați chiar deasupra solului umed, rămân vulnerabili, iar un an cu mulți melci poate perfora totuși și frunzele mature. Banda de cupru în jurul marginilor ghiveciului, o barieră din pietriș grosier sau coji de ou zdrobite în jurul coroanei, momeala cu fosfat feric împrăștiată la bază și un tur de seară cu lanterna pe vreme umedă sunt apărările obișnuite, fără chimicale; culesul manual al melcilor după lăsarea întunericului funcționează tocmai pentru că atunci ies aceștia la hrănit.

Căprioarele, nematodele și virusul X al hostei

Căprioarele consumă cu ușurință această hosta acolo unde au acces la o grădină, iar o singură vizită hotărâtă poate despuia o tufă peste noapte; împrejmuirea sau repelenții sunt răspunsul practic, întrucât sieboldiana nu oferă niciun mijloc natural de descurajare. Nematodele foliare provoacă dungi maronii, între nervuri, care se agravează pe parcursul sezonului; nu există tratament, iar frunzișul afectat trebuie tăiat și îndepărtat, nu compostat, pentru că nematodele persistă în frunzele căzute. Virusul X al hostei provoacă un model pătat, încrețit sau cu scurgeri de culoare și nici el nu are tratament; o plantă infectată trebuie scoasă din pământ și aruncată, nu păstrată pentru aspectul ei neobișnuit, deoarece se poate răspândi prin seva de pe uneltele de tăiat către alte hosta din apropiere. 'Frances Williams' este excepția printre soiurile comune, fiind în general raportată ca rezistentă la virus.

Divizarea primăvara

Divizează tufele deja formate la începutul primăverii, înainte ca lăstarii strâns răsuciți, numiți adesea muguri, să se desfacă în frunze întregi, pentru că atunci coroana este cel mai ușor de văzut și de tăiat curat. Scoate întreaga tufă și separă-o în porțiuni cu o cazma sau cu două furci de grădină folosite spate în spate, păstrând cel puțin un mugur viguros pe fiecare diviziune. Fiind o specie cu creștere lentă, care are nevoie de mai mulți ani pentru a atinge mărimea matură, o diviziune mică cere răbdare: așteaptă o plantă modestă în primul sezon sau doi, nu o copie instantanee a tufei-mamă.

Toxicitatea pentru pisici și câini

ASPCA listează hosta ca toxică pentru pisici, câini și cai, saponinele fiind principiul toxic; ingestia provoacă de obicei vărsături, diaree și letargie, nu ceva care pune viața în pericol în cantități mici, dar o plantă atât de gustoasă merită ținută departe de un câine sau o pisică curioasă care roade frunzișul. Între melci, căprioare și animalele de companie, sieboldiana este, pe scurt, o plantă pe care multe animale vor s-o mănânce, iar alegerea locului ținând cont de asta îți scutește atât frunzele, cât și o vizită la veterinar.