Dipladenia

Planta vândută cu flori roz sau roșii, în formă de trâmbiță, sub o etichetă cu 'Dipladenia' sau 'Mandevilla', este foarte adesea Mandevilla sanderi sau unul dintre soiurile ei create, o plantă cățărătoare, lemnoasă, răsucitoare, originară din Brazilia, din familia Apocynaceae. Centrele de grădinărit folosesc 'Dipladenia' pentru formele mai stufoase, cu ramificare proprie, create pentru coșuri suspendate și ghivece mici, și 'Mandevilla' pentru formele mai înalte, cățărătoare, vândute cu propriul spalier, dar botanic acestea sunt denumiri comerciale pentru port, nu specii diferite. Într-o grădină temperată trăiește ca plantă de container, petrecând de la sfârșitul primăverii până la începutul toamnei pe o terasă însorită și venind la interior înainte de primul îngheț; unde iernile rămân fără îngheț, crește ca plantă cățărătoare permanentă pe un zid sau o pergolă. Dă-i lumină suficient de puternică și substrat niciodată îmbibat cu apă, și va înflori în valuri repetate luni de zile.

Dipladenia sau Mandevilla: o singură plantă, două denumiri comerciale

Confuzia are rădăcini vechi: William Botting Hemsley a descris această plantă drept Dipladenia sanderi în 1896, iar botanistul Robert Woodson a mutat-o în genul Mandevilla în 1933, unde taxonomia actuală GBIF o păstrează ca Mandevilla sanderi (Hemsl.) Woodson, cu Dipladenia sanderi ca sinonim. Cultivatorii nu au renunțat complet la numele vechi, așa că o etichetă 'Dipladenia' într-un centru de grădinărit indică aproape întotdeauna un soi compact, cu ramificare proprie, de Mandevilla sanderi, creat să rămână stufos fără suport, în timp ce o etichetă 'Mandevilla' indică o formă cățărătoare viguroasă, vândută cu propriul spalier sau cerc. Plants of the World Online (Kew) plasează aria natală a speciei în Brazilia, în statul Rio de Janeiro, ceea ce explică de ce vrea căldură, lumină puternică și un semnal real, răcoros și uscat, iarna, nu un declin lent temperat.

Lumina și amplasarea

Soarele deplin îi convine cel mai bine, șase ore sau mai mult de lumină directă pentru cea mai bogată înflorire; în climate calde de interior, oferă-i puțină ușurare de la soarele cel mai intens, de la începutul după-amiezii, care poate arde frunzele unei plante ce în același timp scoate flori. O terasă orientată spre sud sau vest, o balustradă de balcon sau un loc lângă un zid cald sunt toate amplasamente bune afară, odată ce a trecut ultimul îngheț. La interior, chiar și un pervaz luminos rareori egalează soarele de afară, așa că tratează lumina de interior din timpul iernii ca lumină de întreținere, nu de înflorire; așteaptă-te la mai puține flori, sau la deloc, până când planta revine afară.

Udarea: lasă mai întâi partea de sus a substratului să se usuce

Verifică primii doi-trei centimetri de substrat cu degetul înainte de udare, și udă doar după ce acel strat s-a uscat, apoi udă din abundență, până când apa curge prin orificiile de drenaj. Mandevilla sanderi tolerează mult mai bine o udare ratată decât rădăcinile ude permanent: o farfurie lăsată cu apă stătută, sau un substrat care nu se usucă niciodată la suprafață, putrezește rădăcinile fine în câteva săptămâni, iar frunzele inferioare care se îngălbenesc și cad, în ciuda luminii puternice, sunt semnul obișnuit de avertizare. Pe căldura verii, un ghiveci pe o terasă însorită poate avea nevoie de apă la fiecare două-trei zile; aceeași plantă la interior, iarna, cu creșterea încetinită aproape complet, poate rămâne fără udare timp de două săptămâni.

Fertilizarea pentru înflorire continuă

Fertilizează la fiecare două săptămâni pe tot parcursul sezonului de creștere, din primăvară până la începutul toamnei, cu un îngrășământ lichid echilibrat sau unul formulat pentru plante înfloritoare, diluat la doza de pe etichetă, nu mai concentrat, pentru că rădăcinile fine se ard ușor într-un ghiveci suprafertilizat. Oprește fertilizarea odată ce creșterea încetinește toamna și reia doar când creșterea nouă repornește primăvara; o plantă fertilizată în timpul repausului de iarnă produce o creștere moale, palidă, care atrage păduchii țestoși și cade imediat ce planta este mutată înapoi la lumină puternică.

Conducerea pe un spalier sau obelisc

Lăsate în voia lor, tulpinile cățărătoare se răsucesc în jurul a orice e suficient de subțire pentru a fi apucat, un baston de bambus, un obelisc, sârme întinse pe un zid, așa că oferă-i unei plante tinere suportul chiar la plantare, în loc să încerci să redirecționezi tulpini lungi mai târziu: o tulpină lignificată rezistă la răsucirea în sens opus și adesea se rupe dacă e forțată. Ghidează creșterea nouă spre suport cu mâna la câteva zile, cât timp încă e flexibilă; odată ce o tulpină s-a înfășurat pe un baston, rămâne acolo. Soiurile mai stufoase de 'Dipladenia' au nevoie de puțină conducere, ciupirea vârfurilor de creștere după un val de flori este de obicei suficientă pentru a le păstra pline, nu alungite.

Tăierea la începutul primăverii

Florile se formează pe creșterea nouă, așa că tăierea principală vine la începutul primăverii, înainte ca planta să repornească: taie tulpinile cu circa o treime, ca s-o menții în limitele suportului și pentru a forța ramificarea care poartă florile sezonului. O plantă care a petrecut iarna la interior și s-a întins spre o fereastră poate fi tăiată mai drastic în acest moment, fără să piardă înflorirea anului. Îndepărtarea florilor ofilite este opțională, ele cad curat de la sine, dar îndepărtarea din când în când a unei frunze îngălbenite ține vizibile problemele timpurii de dăunători.

Iernarea peste 10°C

Unde temperaturile de iarnă scad spre îngheț afară, adu ghiveciul la interior înainte de primul îngheț și ține-l peste 10°C, într-o cameră luminoasă; un loc răcoros și luminos i se potrivește mai bine decât un living cald și întunecos, care încurajează o creștere slabă, alungită, în loc de repaus. Redu drastic udarea, lăsând substratul să se usuce bine între udările ocazionale de care are nevoie o plantă în repaus, pentru că o plantă ținută la fel de umedă ca vara putrezește cel mai repede rădăcinile, la lumina slabă de iarnă. O anumită îngălbenire și cădere de frunze pe timpul iernii este normală chiar și în condiții bune; creșterea nouă reîncepe odată ce planta revine afară, la lumină puternică, iar o tăiere de primăvară o readuce în formă.

Dăunători, siguranța sevei și înmulțirea

Păduchii țestoși, acarienii, musculițele albe și afidele sunt problemele recurente, păduchii țestoși și acarienii mai ales pe plantele ținute uscate și prăfuite la interior pe timpul iernii; un jet puternic de apă pe partea de dedesubt a frunzelor, urmat de săpun insecticid, rezolvă infestările ușoare înainte să se înmulțească acolo unde frunza se întâlnește cu tulpina. Fiecare tulpină tăiată sau ruptă eliberează un latex alb-lăptos, tipic familiei Apocynaceae; extensia IFAS a University of Florida notează că această sevă poate irita pielea și poate fi toxică dacă e înghițită, așa că poartă mănuși la tăiere și clătește prompt orice contact. Mandevilla și Dipladenia nu apar în prezent în listele ASPCA de plante toxice sau netoxice, dar efectul iritant documentat al sevei este motiv suficient pentru a ține butașii și frunzele căzute departe de animale de companie și copii mici. Pentru înmulțire, ia un butaș de vârf de 10 până la 15 cm, sub un nod, la sfârșitul primăverii sau vara, lasă capătul tăiat să nu mai elibereze latex timp de câteva minute înainte de a-l înmuia în hormon de înrădăcinare, și înrădăcinează-l într-un amestec umed, cu drenaj rapid, la căldură și lumină indirectă puternică; rădăcinile noi se formează de obicei în trei până la patru săptămâni.