Bananier

Un bananier 'Dwarf Cavendish' cumpărat ca plantă frunzoasă la ghiveci nu va rodi în vara următoare, iar afară supraviețuiește doar acolo unde gerul nu ajunge niciodată la sol; acest singur fapt determină toate celelalte decizii de mai jos. Cu plin soare sau cea mai luminoasă fereastră disponibilă, udare abundentă și frecventă în sezonul de creștere și fertilizare lunară, această formă compactă de Musa acuminata ajunge la aproximativ 1,5 până la 2,5 m și poate înflori în doar doi-trei ani, la căldură și lumină puternice. Trunchiul nu este lemn adevărat, ci o coloană strânsă de teci foliare răsucite, un pseudotulpină, motiv pentru care un ger puternic sau o singură furtună violentă poate doborî toată partea superioară într-o singură noapte. Restul acestui ghid tratează păstrarea frunzelor intacte, hrănirea plantei suficient cât să rodească efectiv și trecerea unui exemplar de interior blocat prin iarnă fără să-l pierzi.

Alegerea și pornirea unui 'Dwarf Cavendish'

'Dwarf Cavendish' este un soi de Musa acuminata, bananierul sălbatic originar din Asia tropicală și subtropicală; aproape toate bananele de desert fără semințe vândute astăzi, inclusiv acest soi, descind din selecții ale acestei specii și ale rudei ei, Musa balbisiana. Pepinierele îl vând fie ca pseudotulpină mică, la ghiveci, cu două sau trei frunze, fie ca o bucată de rizom golașă, curățată; varianta la ghiveci se stabilește mai repede și sare peste săptămânile de așteptare a primului lăstar dintr-un rizom gol. Verifică dacă eticheta scrie chiar 'Dwarf Cavendish', nu doar „bananier", pentru că unele Musa ornamentale, crescute din sămânță, vândute în marile magazine, au semințe negre, tari, în toată pulpa fructului și nicio pulpă comestibilă demnă de mâncat.

Lumina și amplasarea, la interior și afară

Afară, într-o grădină fără îngheț, plinul soare pentru cea mai mare parte a zilei construiește cea mai robustă pseudotulpină și cele mai late frunze; umbra parțială menține planta în viață, dar îi încetinește creșterea și îndepărtează și mai mult șansa de a rodi. La interior, folosește cel mai luminos loc din casă, ideal o fereastră orientată spre sud, cu câteva ore de soare direct, și așteaptă o creștere vizibil mai lentă și mai verticală decât primește o plantă de afară; un bananier ținut la lumina obișnuită de cameră supraviețuiește ani de zile fără să ajungă vreodată la aspectul din poza pepinierei. Rotește planta de interior, la ghiveci, cu un sfert de tură la fiecare săptămână sau două, pentru că frunzele uriașe se apleacă puternic spre geam, iar întreaga pseudotulpină se va apleca odată cu ele dacă e lăsată în voia ei.

Udarea și hrănirea unei plante flămânde

Sistemul radicular al bananierului este superficial și fibros, iar suprafața uriașă a frunzelor pierde apă rapid, așa că un sol care se usucă complet blochează creșterea și îngălbenește marginile frunzelor în câteva zile; ține primii câțiva centimetri de sol constant reavăni pe parcursul primăverii și verii, reducând udarea doar când creșterea încetinește pe vreme răcoroasă. Este una dintre cele mai flămânde plante pe care un grădinar amator le poate hrăni: o fertilizare lunară cu îngrășământ lichid echilibrat, bogat în azot și potasiu, în perioada de creștere activă, este mai degrabă un minim decât un plafon generos, iar plantele la ghiveci în special epuizează substanțele nutritive din substrat în câteva săptămâni. O plantă care produce frunze noi mici, palide, care se desfac lent, în ciuda udării regulate, este aproape întotdeauna subfertilizată, nu subudată.

Solul și plantarea la ghiveci

Un sol bogat, bine drenat, cu materie organică constantă i se potrivește cel mai bine; solul greu, îmbibat cu apă, putrezește rizomul la fel de repede cum îl pipernicește lipsa de hrană, așa că straturile înălțate sau gropile de plantare amendate funcționează mai bine decât argila densă, luată direct din pământ. La ghiveci, pornește un lăstar mic într-un vas doar puțin mai mare decât rădăcina lui și mărește treptat pe măsură ce crește, pentru că un volum mare de sol neînrădăcinat în jurul unei plante mici tinde să rămână umed și acru; un 'Dwarf Cavendish' matur se simte bine într-un ghiveci de 40 până la 60 de litri. Reîmprospătează stratul de sus al substratului anual, pentru că planta este atât de flămândă încât un sol epuizat limitează creșterea cu mult înainte ca ghiveciul însuși să pară strâmt.

Vântul și frunzele rupte

Acele frunze late, întregi, sunt mai degrabă decorative decât funcționale de îndată ce intervine vântul: țesutul se rupe de-a lungul nervurilor paralele la o adiere puternică, iar ceea ce pare a fi o pagubă de furtună după o săptămână cu vânt este de obicei doar uzura normală pe care orice frunză de bananier o acumulează pe măsură ce îmbătrânește. O singură frunză care se rupe în fâșii costă puțin planta, pentru că una nouă se formează deja în centru, dar un loc expus constant la rafale puternice ține întreaga coroană permanent zdrențuită și încetinește creșterea prin reducerea suprafeței foliare active a plantei. Plantarea la adăpost de un zid, un gard sau arbuști mai înalți, sau pur și simplu acceptarea faptului că frunzele de afară vor arăta zdrențuite spre sfârșitul verii chiar și la o plantă prosperă, evită tratarea unei probleme estetice ca pe o problemă de sănătate.

Lăstari și divizare

Un 'Dwarf Cavendish' sănătos scoate lăstari, numiți drajoni, de la baza rizomului odată ce s-a stabilit, iar aceștia sunt modul obișnuit de înmulțire al plantei, întrucât bananele Cavendish comerciale nu fac semințe viabile. Lasă un drajon să ajungă la aproximativ 30 cm înălțime, cu propriile frunze, înainte de a-l separa, apoi taie drept, în jos, între drajon și rizomul-mamă, cu o cazma sau un cuțit curat și ascuțit, păstrând cât mai multă rădăcină atașată drajonului. Un drajon separat, plantat într-un substrat proaspăt, reavăn, și ținut la cald și la umbră în prima săptămână sau două, își reia de obicei creșterea vizibilă în decurs de o lună; drajonii lăsați atașați la o tufă înghesuită concurează în schimb cu planta-mamă pentru apă și nutrienți și încetinesc întreaga plantație.

Înflorirea și rodirea, în mod realist

La căldură, lumină și hrănire bune, 'Dwarf Cavendish' poate înflori în doi-trei ani, scoțând un mugur greu, plecat, roșu-purpuriu, din centrul pseudotulpinii, care se deschide în etaje pentru a dezvălui rânduri de flori mici, femele, apoi flori mascule mai jos pe tulpină. La interior, sau oriunde există o iarnă adevărată, înflorirea este rară, iar rodirea și mai rară, pentru că planta are nevoie de căldură susținută și lumină puternică pe parcursul multor luni consecutive, fără nicio răcire reală; o plantă crescută mai ales ca frunziș de apartament ar trebui apreciată ca frunziș, nu așteptată să rodească pe un pervaz. Acolo unde chiar rodește afară, pseudotulpina care a înflorit nu va înflori din nou: după recoltare, taie-o la bază și lasă un drajon puternic să preia rolul de tulpină principală, ceea ce este ciclul de viață normal, nu un eșec.

Iernarea

Acolo unde iernile rămân peste aproximativ 10°C, 'Dwarf Cavendish' poate rămâne afară tot anul, cu puțin mai mult decât o udare redusă; oriunde e mai frig, trebuie adus la interior, sau tăiat drastic și mulcit gros, înainte de primul îngheț. O plantă la ghiveci mutată la interior pentru iarnă va pierde unele dintre cele mai mari frunze, marcate de frig, indiferent de îngrijire, ceea ce este o reînnoire normală a frunzișului, nu un declin, atât timp cât pseudotulpina în sine rămâne fermă, nu moale sau păstoasă la bază. Ține o plantă care iernează la cea mai puternică lumină disponibilă, udă doar cât să împiedici rădăcinile să se usuce complet și oprește fertilizarea până când noua creștere reapare vizibil primăvara; o bază de pseudotulpină păstoasă și urât mirositoare, în orice moment, înseamnă că rizomul a putrezit și acea porțiune nu-și va mai reveni.