Bujor de grădină

Paeonia officinalis, bujorul de grădină sau bujorul comun, este floarea roșu-magenta intens, adesea complet dublă, văzută în grădinile europene de la țară cu mult înainte ca specia chinezească Paeonia lactiflora să devină floarea tăiată mai răspândită pe piață. Este o plantă perenă erbacee din familia Paeoniaceae, originară din centrul-estul și sudul Europei, care se retrage complet la sol în fiecare toamnă și reîncolțește dintr-o coroană lemnoasă în fiecare primăvară. Așteaptă-te la un singur val de flori mari, ușor parfumate, de la sfârșitul primăverii până la începutul verii, care durează aproximativ două săptămâni, urmat de un sezon întreg de frunziș lucios, adânc crestat, care își păstrează forma până la îngheț. Odată ce alegi corect locul și adâncimea de plantare, o singură tufă continuă să înflorească decenii la rând, fără să fie nevoie vreodată să fie mutată.

Unde plantezi bujorul de grădină

Oferă-i soare direct spre semiumbră: înflorirea este cea mai puternică la soare direct cea mai mare parte a zilei, deși puțină umbră după-amiaza este tolerată în climate calde. Alege un loc adăpostit, ferit de vânt puternic, pentru că florile grele, adesea duble, se răstoarnă ușor odată îmbibate de ploaie. Solul ar trebui să fie fertil și bogat în humus, umed, dar bine drenat; bujorul de grădină tolerează sol calcaros, argilos, lutos și nisipos și un interval larg de pH, de la acid la alcalin, dar nu se va simți bine într-un teren care rămâne ud toată iarna. O plantă tânără își atinge înălțimea și anvergura de maturitate, de 50-100 cm, în doi până la cinci ani, și este rezistentă la ierni la fel de aspre ca zona USDA 3, având nevoie de acel repaus rece pentru a înflori bine în primăvara următoare.

Cum obții adâncimea corectă de plantare

Plantarea prea adâncă este cel mai frecvent motiv pentru care un bujor de grădină nu înflorește niciodată. Mugurii roz sau roșii, numiți ochi, din vârful coroanei, ar trebui să ajungă la cel mult 2,5 cm sub suprafața solului; mai adânc de atât, planta își direcționează energia spre rădăcini și frunziș, nu spre muguri florali. Plantează sau divizează toamna, cât coroana este în repaus, întinzând rădăcinile într-o groapă largă și puțin adâncă, nu una îngustă și adâncă. Dacă o tufă deja instalată, care odinioară înflorea bine, a încetat treptat să mai înflorească, iar aglomerarea nu este cauza, ridic-o toamna și verifică adâncimea: replantată mai la suprafață, cu ochii abia acoperiți, aduce adesea florile înapoi în câteva sezoane.

Udarea și hrănirea de-a lungul sezonului

Bujorii proaspăt plantați se instalează încet și au nevoie de umiditate constantă în prima lor primăvară, cât timp rădăcinile adânci și cărnoase încă se dezvoltă, iar mugurii florali se umflă. Udă atunci când primii câțiva centimetri de sol se usucă, nu după un program fix, și continuă să uzi pe parcursul oricărei perioade secetoase care coincide cu dezvoltarea mugurilor, pentru că seceta în această etapă este o cauză frecventă a mugurilor care se formează, dar nu se deschid niciodată. Odată instalat, bujorul de grădină face față unor perioade scurte de secetă datorită rădăcinilor sale de rezervă, adânci, dar tot înflorește mai bine cu umiditate constantă decât lăsat de capul lui. Hrănește ușor la începutul primăverii cu un îngrășământ echilibrat sau un strat de compost întins în jurul coroanei, nu lipit de ea; azotul în exces produce o creștere moale, suculentă, care se răstoarnă și favorizează bolile.

Îndepărtarea florilor ofilite, susținerea și tăierea de toamnă

Taie florile ofilite de îndată ce petalele cad, retezând tulpina chiar deasupra primei frunze puternice, astfel încât planta să canalizeze energia spre coroană, nu spre formarea păstăilor cu semințe. Formele pline, cu flori duble, au nevoie mai ales de susținere înainte, nu după ce apare nevoia: pune un inel pentru bujori sau araci din crengi în jurul lăstarilor tineri pe măsură ce apar primăvara, cu mult înainte de înflorire, pentru că tulpinile care s-au răsturnat deja rareori mai stau drepte odată legate. Când frunzișul se îngălbenește și se prăbușește după primele înghețuri puternice de toamnă, taie întreaga plantă până la nivelul solului și îndepărtează resturile din strat, în loc să le compostezi, pentru că frunzișul vechi poate purta spori fungici până în primăvara următoare.

Divizarea unei tufe deja instalate

Bujorul de grădină trăiește mult și nu suportă deranjul, așa că lasă o tufă sănătoasă nedivizată ani la rând, în loc să o împarți după un program fix. Divide doar toamna și doar atunci când o tufă a devenit aglomerată, iar înflorirea a scăzut, sau când planta trebuie mutată într-o poziție nouă. Ridică întreaga coroană, spală solul astfel încât ochii să fie vizibili, și taie-o în secțiuni cu un cuțit curat și ascuțit, asigurându-te că fiecare diviziune păstrează între trei și cinci ochi și o parte echitabilă de rădăcină. Replantează imediat la adâncimea puțin adâncă descrisă mai sus; o diviziune proaspătă are nevoie de obicei de doi până la trei ani ca să revină la o înflorire completă. Înmulțirea din sămânță este posibilă, dar și mai lentă, iar răsadurile nu moștenesc fidel trăsăturile unui soi cu flori duble, cu nume.

Dăunători, boli și mitul furnicilor

Furnicile care mișună pe mugurii neînfloriți de bujor reprezintă unul dintre cele mai persistente mituri din grădinărit: sunt acolo pentru nectarul dulce produs de muguri, nu pentru a dăuna plantei, și nu este nevoie să le stropești sau să le ștergi înainte de a aduce florile tăiate în casă, doar scutură ușor tulpinile. Adevăratele probleme de urmărit sunt fungice, nu legate de insecte: făinarea acoperă frunzele cu o peliculă albă spre finalul sezonului, mai degrabă o problemă estetică, ce se ameliorează cu o circulație mai bună a aerului în jurul tufei, iar putregaiul sudic poate putrezi tulpinile la nivelul solului în vreme caldă și umedă. Două insecte de reținut sunt cărăbușul de primăvară al trandafirului, care roade găuri în frunzișul tânăr și în florile deschise, și o larvă neidentificată care perforează mugurii, tunelând în mugurii neînfloriți și împiedicându-i complet să se deschidă; culesul și distrugerea mugurilor afectați este cea mai sigură metodă de control pentru amândouă.

• Făinare: peliculă albă pe frunze, mai gravă în aer stătut și umed
• Putregai sudic: putrezirea tulpinilor la nivelul solului în condiții calde și umede
• Cărăbușul de primăvară al trandafirului: găuri roase în frunze și flori
• Larvă care perforează mugurii: mugurii nu reușesc să se deschidă

Toxicitate și siguranța amplasării

Bujorul de grădină este listat de ASPCA ca toxic pentru pisici, câini și cai; principiul toxic este paeonolul, iar roaderea florilor, frunzelor sau rădăcinilor poate provoca vărsături, diaree și letargie. Ține plantele nou plantate departe de accesul unui câine care roade frunzișul din curiozitate, și amplasează tufele departe de gardurile pășunilor, unde un cal ar putea ajunge să pască din ele. Epitetul speciei, officinalis, marchează o istorie îndelungată în care rădăcina era folosită în preparate din plante medicinale tradiționale în trecut, un fapt istoric, nu un motiv pentru a considera vreo parte a plantei sigură de consumat astăzi.