Platan american

Un platan american (Platanus occidentalis) se anunță înainte să-i afli numele: scoarță pestriță, care se cojește de la maro-roșcat la alb strălucitor sus, în coroană, și frunze late cât o farfurie, pe un trunchi care poate ajunge, în timp, să eclipseze orice altceva de pe proprietate. Se numără printre cei mai mari pomi nativi din estul Americii de Nord, capabil de o coroană de 23-30 m în câteva decenii, și cere în schimb exact două lucruri: spațiu real și o primăvară care să nu fie repetat rece și umedă cât timp se desfac frunzele noi. Dacă ambele condiții sunt îndeplinite, pomul îl va supraviețui probabil pe cel care l-a plantat, uneori cu mult peste un secol.

Cum recunoști un platan american

Frunzele sunt mari, cu trei până la cinci lobi, late de 10-23 cm, cu margini dințate grosier și o textură aproape ca hârtia abrazivă pe partea de sus. Creșterea nouă din primăvară apare palidă și acoperită cu un puf fin care se șterge în câteva săptămâni, apoi se întărește într-un verde mediu spre închis, care rezistă până la o cădere simplă, galben-maronie, toamna. Scoarța spune povestea cel mai repede: pe trunchiul de jos rămâne maro-roșcată și solzoasă, dar mai sus se exfoliază în plăci neregulate, dezvăluind scoarța interioară netedă, alb-cremoasă, un model suficient de unic printre pomii din est încât e de obicei primul lucru observat. Bilele solitare de semințe, cu codiță lungă, late de circa 2,5 cm, sunt un alt indiciu: platanul londonez, înrudit îndeaproape, Platanus x hispanica, poartă bilele în perechi, cel mai rapid mod de a le deosebi de la distanță.

Alegerea locului: acest pom are nevoie de spațiu real

Plants of the World Online listează arealul nativ ca fiind sud-estul Canadei, coborând prin centrul și estul Statelor Unite, mai ales de-a lungul malurilor de râu, luncilor inundabile și terenurilor joase unde solul rămâne constant umed. În cultură vrea același lucru: un loc cu peste 18 m liberi în fiecare direcție, pentru că un pom matur ajunge la 23-30 m înălțime, cu o anvergură egală, și poate depăși 46 m în cele mai bune condiții. Rădăcinile sunt la fel de ambițioase ca și coroana și vor găsi și vor ridica un trotuar, o alee sau o fundație plantate prea aproape. Aliniamentele stradale și loturile rezidențiale mici nu i se potrivesc, de obicei; o pajiște mare, un parc sau un loc lângă un pârâu sau un iaz, unde pomul poate ajuta și la stabilizarea malului, i se potrivesc.

Lumină, sol și apă

Oferă-i soare direct sau, cel mult, umbră ușoară; șase ore sau mai mult de lumină directă pe zi menține creșterea densă, nu firavă. Textura solului contează puțin, platanul se adaptează la argilă, sol lutos sau nisip și la soluri bogate în materie organică, și nu este pretențios în privința pH-ului, tolerând orice, de la acid până la alcalin, peste 8,0. Singura caracteristică a solului la care ține este umiditatea: crește cel mai repede pe teren adânc, constant umed, și tolerează inundațiile ocazionale mai bine decât majoritatea pomilor de umbră, în timp ce exemplarele deja instalate suportă și seceta destul de bine, odată ce sistemul radicular s-a dezvoltat. Udă un pom nou plantat, abundent, o dată pe săptămână, în primele două sezoane de vegetație, apoi lasă ploaia să preia rolul, cu excepția perioadelor secetoase prelungite; creșterea ajunge la 0,6 m sau mai mult pe an în condiții decente, printre cele mai rapide dintre pomii de umbră nativi de talie mare.

Scoarța exfoliantă, explicată

Proprietarii noi de platani se îngrijorează adesea că scoarța care se cojește semnalează o boală, dar este pur și simplu o creștere prea rapidă pentru ea. Stratul exterior de scoarță este rigid și nu se poate întinde, așa că, pe măsură ce trunchiul se îngroașă, se crapă și se desprinde în plăci plate, în loc să se extindă lin, așa cum face scoarța unui fag sau a unui arțar. Ce rămâne în urmă, palid și aproape alb ca osul pe alocuri, este scoarța interioară mai tânără, care încă nu s-a expus vremii și nu s-a închis la culoare. Modelul este cel mai dramatic pe trunchiul de sus și pe ramurile mari, unde creșterea este cea mai rapidă, iar scoarța cea mai subțire, și devine o trăsătură definitorie a siluetei de iarnă a pomului, odată ce frunzele au căzut.

Antracnoza și alte probleme

Antracnoza platanului este durerea de cap recurentă a acestei specii. Programele de extensie universitară descriu izbucnirile ca fiind cele mai severe atunci când temperatura medie rămâne sub circa 13°C timp de două săptămâni după desfacerea frunzelor, condiții obișnuite într-o primăvară rece și umedă; ciuperca omoară frunzele tinere pe măsură ce apar, înnegrindu-le și răsucindu-le de-a lungul nervurilor principale, și poate defolia un pom de jos în sus, lăsând totuși un inel de frunziș sănătos chiar în vârf. Un pom care arată pe jumătate mort în mai, din cauza antracnozei, aproape întotdeauna scoate un al doilea val de frunze până la mijlocul verii și supraviețuiește episodului. Alte probleme de urmărit includ cancerul scoarței, arsura bacteriană a frunzelor, făinarea și pătarea frunzelor, plus o listă de dăunători:

• Afide și ploșnițe de dantelă ale platanului
• Insecte cu scut și găuritori
• Gândacul de frunze al platanului și gândacul japonez
• Acarieni, în vreme caldă și uscată

Căprioarele îl lasă în general în pace, lucru care nu se poate spune despre majoritatea pomilor de umbră tineri.

Bile de nasture: fructe, semințe și înmulțire

Numele popular, bilă de nasture, vine de la ciorchinii pufoși, sferici, de semințe, care atârnă solitari pe codițe lungi, late de 1,25-2,5 cm, coapte din verde în maro până toamna, și persistă pe pom mult în iarnă. În interiorul fiecărei bile sunt sute de achene mici, cu smoc de peri, strânse în jurul unui miez central; pe măsură ce bila se degradează și se desface, din finalul iernii până la începutul primăverii, vântul, și, acolo unde o bilă cade în apă, curentul, poartă semințele spre teren gol și umed, exact condițiile de care specia are nevoie pentru a încolți. Înmulțirea în cultură se face prin sămânță, culeasă după ce bilele s-au uscat și au început să se destrame; butașii nu sunt o soluție practică la această specie, așa cum sunt la sălcii sau plopi.

Valoarea pentru faună și siguranța pentru animale de companie

Capitulele cu semințe hrănesc o gamă de păsări cântătoare iarna, printre care cinteza purpurie, junco, sticletele american și pițigoiul carolinian, iar veverițele și alte mamifere mici lucrează și ele prin bilele căzute. ASPCA include Platanus occidentalis printre plantele netoxice pentru pisici, câini și cai, așa că un animal de companie curios care mestecă o frunză sau o crenguță căzută nu ridică o problemă de intoxicație, deși resturile grosiere de frunze și căderea abundentă de fructe tot merită strânse înainte să înăbușe o pajiște. Din punct de vedere istoric, mărimea trunchiului l-a făcut util și el: primii coloniști și comunitățile indigene din arealul său nativ scobeau trunchiuri de platan pentru canoe, iar seva poate fi recoltată la începutul primăverii, cam ca la arțar, deși dă mult mai puțin zahăr.