Plumbago albastru

Cumperi un Plumbago auriculata pentru un ghiveci sau un zid însorit pentru ciorchinii de flori albastru-cer, asemănătoare flocsului, care îl acoperă din a doua parte a primăverii până toamna, uneori aproape tot anul, acolo unde iernile rămân fără îngheț. Nu este o plantă agățătoare în sensul propriu: lăsat liber, se cațără dezordonat și își arcuiește tulpinile noi și lungi într-un sezon, sprijinindu-se pe orice crește în preajmă, în loc să se răsucească sau să se prindă singur, motiv pentru care grădinarii leagă tulpinile de sârmă sau spalier, în loc să se bazeze pe planta însăși ca să se prindă. Dă-i soare direct și o tăiere severă în fiecare sfârșit de iarnă și repetă spectacolul constant, ani la rând; dă-i umbră sau tăieri constante vara și devine plină de frunze, dar cu puține flori.

Un arbust cățărător din sudul Africii

Plants of the World Online indică drept areal nativ al lui Plumbago auriculata zona din Mozambic până în Africa de Sud, unde crește ca un arbust întins la marginea pădurilor și în tufărișurile subtropicale, folosindu-și tulpinile lungi și arcuite ca să se sprijine pe vegetația din jur. Clasificarea acceptată de GBIF plasează specia în familia Plumbaginaceae, sub genul Plumbago; numele mai vechi, Plumbago capensis, încă tipărit pe unele etichete, este un sinonim pentru aceeași plantă, nu o plantă diferită. Legat de un zid, un gard sau o pergolă, se comportă ca o plantă agățătoare lejeră; lăsat fără sprijin într-un strat, formează un arbust rotunjit, arcuit, de la înălțimea genunchiului până la a taliei.

Specia și soiul 'Alba'

Specia tip poartă flori albastru-cer pal, cu cinci petale subțiri care se desfac dintr-un tub zvelt, adunate în ciorchini rotunzi și denși la vârful tulpinilor. 'Alba' este forma cu flori albe, vândută pe scară largă, identică altfel în port și îngrijire; unele pepiniere oferă ocazional și o selecție cu albastru mai intens, vândută pur și simplu ca o formă îmbunătățită. Nu există o diferență reală de rezistență sau vigoare între culori, așa că alegerea se face în funcție de nuanța care se potrivește zidului sau ghiveciului în care va crește.

Soarele direct nu este negociabil

Toate sursele serioase despre această plantă cad de acord asupra unui lucru: are nevoie de soare direct în cea mai mare parte a zilei ca să înflorească bine. RHS indică soarele direct ca cerință de expunere, iar grădinarii din climatele calde raportează că aceeași plantă devine plină de frunze și reticentă la înflorire de îndată ce stă la semiumbră mai mult de câteva ore pe zi. Un zid sau un gard orientat spre sud, vest sau est, care prinde soare cea mai mare parte a zilei, este locul potrivit afară; sub sticlă sau în interior, cea mai luminoasă fereastră sau o margine de seră aflată în lumină deplină este minimul necesar pentru orice floare.

Udarea și solul

Plumbago vrea un teren bine drenat; nisipul, lutul sau chiar solul calcaros îi convin, potrivit RHS, și nu este pretențios în privința pH-ului solului. Udă regulat un exemplar proaspăt plantat pe tot parcursul primului sezon, cât timp rădăcinile se instalează, apoi redu treptat: o plantă deja instalată tolerează perioade reale de secetă și nu înflorește mai slab din cauza unei secete ușoare între udări. Rădăcinile îmbibate cu apă, nu lipsa apei, sunt cauza cea mai frecventă a pierderii unei plante, mai ales într-un container fără drenaj suficient.

Dirijarea tulpinilor și tăierea severă la sfârșitul iernii

Florile se formează pe lăstarii noi, așa că RHS încadrează plumbago în grupa de tăiere 12: se taie sever la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, înainte să înceapă creșterea noului sezon, îndepărtând o treime până la jumătate din tulpinile anului trecut și scurtând restul la un schelet de muguri. Tot acum se leagă lăstarii noi de zid sau spalier, pentru că planta nu are un mijloc natural propriu de a se cățăra. O tundere ușoară după primul val de flori, la începutul verii, poate ordona forma și încuraja un al doilea val de înflorire, dar tăierile severe toamna merită evitate: forțează o creștere nouă, fragedă, care nu are timp să se lignifice înainte de vremea rece și doar slăbește planta.

Iernarea fără îngheț

RHS clasifică Plumbago auriculata H2, ceea ce înseamnă că tolerează condiții răcoroase, dar este afectată de îndată ce temperaturile coboară aproape de îngheț, și trebuie adusă sub sticlă sau în interior pentru iarnă oriunde în afara grădinilor cele mai blânde, fără îngheț. Acolo unde este cultivată afară tot anul, aproximativ zonele de rezistență USDA 9-11, un îngheț puternic taie creșterea de deasupra solului până la bază, dar rădăcinile supraviețuiesc de obicei și lăstăresc din nou primăvara. Pentru o plantă în ghiveci adusă în interior, taie-o sever înainte de mutare, ține-o într-un loc luminos și răcoros, cum ar fi o seră neîncălzită sau o verandă, și udă doar atât cât să nu se usuce complet substratul; udarea abundentă în această perioadă aproape uscată, de repaus, favorizează putrezirea, nu creșterea. Reia udarea și fertilizarea normală de îndată ce apar lăstari noi, iar planta se întoarce afară după ultimul îngheț.

Caliciul lipicios care călătorește pe blană

Fiecare floare stă într-un caliciu nervurat, păros, care devine lipicios-glandular pe jumătatea superioară după ce floarea se ofilește, iar această lipicioșenie nu este întâmplătoare: astfel capsula cu semințe se agață de blana sau hainele care trec și se răspândește departe de planta-mamă. Oricine a trecut pe lângă un plumbago înflorit, ofilit, și a găsit caliciile maro, ca de hârtie, lipite de o mânecă sau o șosetă, a simțit acest mecanism pe propria piele; se scutură ușor, dar merită știut înainte de a lucra cu haine bune lângă o plantație netunsă.

Dăunători: musculița albă în seră, tripsul afară

Cultivat într-o seră, plumbago poate face musculiță albă de seră, care prosperă în același aer cald și stătut pe care îl place și planta; RHS recomandă introducerea viespii parazite Encarsia formosa sau atârnarea capcanelor lipicioase galbene înainte de a recurge la un insecticid cu spectru larg. Afară, problemele mai frecvente sunt tripsul de ardei, care răsucește și oprește din creștere frunzișul nou, alături de cocenii lânoși sau păianjenul roșu, ocazional, dintre care niciunul nu amenință de obicei sănătatea pe termen lung a unei plante deja instalate. Specia nu are boli majore cunoscute, iar presiunea dăunătorilor scade în general de îndată ce planta crește viguros la soare direct, în loc să se chinuie la umbră sau în sol ud.

Toxicitatea și animalele de companie

Plumbago auriculata nu apare pe listele ASPCA de plante toxice sau netoxice, deci siguranța sa pentru pisici, câini sau cai este neevaluată, nu confirmată în niciun sens. Tratează o plantă neevaluată cu aceeași prudență ca pe una ușor suspectă: nu lăsa animalele de companie să o roadă în mod repetat și consultă un veterinar dacă un animal mănâncă o cantitate importantă.