Afin american

Vaccinium corymbosum nu va prospera într-un sol de grădină obișnuit, indiferent cât de bine este udat sau hrănit: întreaga plantă, de la rădăcinile ei fibroase, superficiale, până la ciupercile din sol de care depinde, este construită în jurul unui interval îngust de pH acid pe care majoritatea lutului de grădină nu îl oferă. Un singur arbust este autofertil și tot va rodi, dar asocierea lui cu un al doilea soi produce fructe mai multe și mai mari, așa că alegerea unei plante partenere contează aproape la fel de mult ca groapa de plantare. Un afin american proaspăt cumpărat are nevoie ca stratul sau containerul său permanent să fie decis încă din primul sezon, întrucât corectarea chimiei solului în jurul unui arbust deja stabilit este mult mai greu decât pregătirea lui în avans. Rezolvă corect solul acid și al doilea soi de la început, iar restul, tăierea, mulcirea, plasa anti-păsări, rămân mai ales întreținere.

Solul acid nu este negociabil

Afinul american aparține familiei ericaceelor, Ericaceae, și, ca și restul acestei familii, are nevoie de un pH al solului de aproximativ 4,5 până la 5,5 pentru a absorbi corect fierul și alte substanțe nutritive, potrivit University of Maryland Extension. Sub acest interval, aluminiul și manganul devin toxice pentru rădăcini; peste el, în jur de pH 6 și mai mult, aceleași substanțe nutritive se blochează în forme pe care rădăcinile nu le mai pot accesa deloc. Acolo unde solul de grădină este neutru sau alcalin, încorporează sulf pulverizat sau elementar în strat, ideal cu aproximativ șase luni înainte de plantare, ca pH-ul să aibă timp să se schimbe; evită sulfatul de aluminiu, întrucât afinii sunt sensibili la excesul de aluminiu, și nu lăsa niciodată varul, compostul de ciuperci sau cenușa de lemn în apropierea zonei radiculare. În sol greu sau prost drenat, plantează pe o movilă ridicată, în loc să lupți simultan cu un pH greșit și cu rădăcini ude.

Două soiuri, fructe mai mari

Afinii sunt autofertili, dar University of Maryland Extension este clar în privința faptului că două sau mai multe soiuri plantate împreună produc fructe mai multe și mai mari decât un singur arbust, întrucât polenizarea încrucișată leagă o recoltă mai bogată. 'Bluecrop' este soiul standard, de sezon mijlociu, din grupul afinilor americani nordici, pe care majoritatea pepinierelor îl au în stoc, fiabil și cu recoltă bogată odată stabilit. 'Duke' înflorește și se coace devreme, pe un arbust drept, care rămâne ușor de acoperit cu plasă și de ținut ordonat. 'Patriot' este de asemenea timpuriu și remarcabil de rezistent la frig, și tolerează un sol mai greu, mai umed, mai bine decât majoritatea tipurilor de afin american, ceea ce îl face un al doilea arbust util acolo unde drenajul nu este perfect. Plantarea oricăror două dintre acestea împreună, în loc de trei exemplare din același soi, este ceea ce chiar influențează recolta.

Plantarea în pământ sau în ghiveci

În pământ, sapă o groapă largă de plantare, umplută cu solul acid, amendat cu sulf, descris mai sus, și așază arbuștii la aproximativ 1,2 până la 1,5 m distanță, astfel încât coroanele mature să nu se înghesuie una pe alta odată ce ajung la înălțimea lor finală de 1,8 până la 3,7 m și o răspândire aproape egală. Într-un container, folosește un substrat ericaceu fără turbă, amestecat cu un volum egal de nisip grosier sau pietriș fin, într-un ghiveci de cel puțin 30 cm diametru la început; substratul multifuncțional obișnuit este aproape neutru și va anula, într-un sezon, solul acid de care au nevoie rădăcinile. Plantele de pepinieră cu rădăcina liberă sau în ghiveci pot fi plantate din toamnă până la începutul primăverii, cât timp sunt în repaus vegetativ.

Udare, hrănire și mulcire cu scoarță de pin

Apa de la robinet este de obicei alcalină, mai ales în zonele cu apă dură, iar udarea repetată cu ea ridică treptat pH-ul substratului din container, chiar și atunci când amestecul a fost corect de la început; apa de ploaie colectată într-un butoi este alegerea implicită mai sigură pentru orice afin în ghiveci. În pământ, menține zona radiculară superficială constant umedă, în loc să o lași să oscileze între îmbibată și uscată, întrucât rădăcinile afinului sunt fine și fibroase și nu suportă niciuna dintre extreme. Mulcește în fiecare primăvară cu un strat de 5 până la 7 cm de scoarță de pin, rumeguș maturat sau ace de pin, toate recomandate de University of Maryland Extension, întrucât suprimă buruienile, rețin umezeala și ajută treptat la menținerea acidității de care au nevoie rădăcinile. Hrănește cu un îngrășământ ericaceu, nu unul universal, care de obicei conține agenți de tamponare pe bază de var, care lucrează împotriva plantei.

Ore de frig și repaus vegetativ de iarnă

Soiurile de afin american nordic, inclusiv 'Duke', au nevoie de o perioadă substanțială de frig de iarnă, aproximativ 800 până la 1.000 de ore sub circa 7 grade C, pentru a-și încheia corect repausul vegetativ și a înflori la timp în primăvara următoare; ghidurile de extensie universitară indică acest interval pentru grup. Prea puțin frig de iarnă duce la o înflorire neuniformă, întârziată, și la o recoltă inegală, motiv pentru care soiurile de afin american nordic, obținute pentru această cerință de repaus vegetativ, au performanțe slabe în climate cu ierni blânde, în timp ce soiurile de afin american sudic, obținute pentru o cerință de frig mai mică, există special pentru a acoperi acest gol. Grădinarii aflați în zonele USDA 3a până la 8b ale speciei primesc de obicei suficient frig de iarnă fără să mai trebuiască să se gândească la asta.

Tăierea din anul trei

Lasă un arbust tânăr netăiat în primii doi ani și începe abia din anul trei, tăind cât timp planta este încă în repaus vegetativ, la sfârșitul lui februarie sau în martie, când mugurii de fruct, grași și rotunjiți, sunt ușor de deosebit de mugurii de frunză, mai înguști, potrivit recomandărilor RHS. Începe prin a îndepărta orice lemn mort, bolnav sau care se încrucișează, apoi taie aproximativ un sfert din cele mai vechi, mai puțin productive ramuri, groase și gri pal, spre deosebire de maro-roșcatul lemnului mai tânăr, de doi până la trei ani, care poartă cei mai mulți muguri de fruct. Omiterea acestei rărituri nu împiedică un arbust să rodească, dar lasă centrul să se umple cu lemn vechi, neproductiv, în detrimentul lăstarilor tineri care chiar dau o recoltă bună.

Păsări, frunze îngălbenite și culoare de toamnă

Odată ce fructele încep să se coloreze, plasa este aproape esențială, întrucât păsările despoaie repede un arbust în curs de coacere; ridică o plasă refolosită sau fără plastic deasupra coroanei, pe araci sau stâlpi, și fixeaz-o întinsă la sol, astfel încât nimic să nu rămână prins dedesubt, urmând sfatul RHS. Dacă frunzele devin verde pal spre galben, în timp ce nervurile rămân verzi, solul a devenit prea alcalin, de obicei peste pH 6, iar soluția este mai mult sulf și trecerea la apă de ploaie, nu mai mult îngrășământ, întrucât planta nu duce lipsă de substanțe nutritive, ci este incapabilă să absoarbă fierul deja prezent. Toamna, frunzișul sănătos devine roșu și violaceu înainte să cadă, un spectacol care face parte din farmecul plantei chiar și în afara sezonului de rod. Vaccinium corymbosum nu apare pe listele ASPCA de plante toxice sau netoxice, așa că statutul său pentru pisici, câini și cai este oficial nedeterminat, nu confirmat sigur; fructele coapte în sine sunt, bineînțeles, o cultură alimentară larg consumată de oameni.