Ciclamen

Un ciclamen adus de la florărie deja înflorit nu este o plantă de apartament obișnuită, ci o cultură de seră căreia i se cere să își încheie spectacolul undeva răcoros, nu pe un raft deasupra caloriferului sau pe un pervaz cu încălzire centrală. Frunzele sale argintii, în formă de inimă, cresc dintr-un tubercul turtit care stă pe jumătate expus la suprafața substratului, iar acel tubercul putrezește în câteva zile dacă apa se adună în jurul lui, exact ceea ce face obiceiul obișnuit de udat cu stropitoarea. Ținut la cald, florile se ofilesc în câteva săptămâni; ținut aproape de 10-16°C, aceeași plantă poate continua să deschidă muguri noi din toamnă până în primăvară. Ceea ce pare a fi moartea plantei la sfârșitul primăverii, frunze îngălbenite și întreaga plantă prăbușindu-se, este de fapt o odihnă de vară programată, de care tuberculul are nevoie, nu un eșec al celui care o îngrijește.

O cameră răcoroasă, nu un pervaz călduț

Clemson Cooperative Extension recomandă temperaturi de zi de 15-18°C și nopți în jur de 10°C ca ideale în timp ce planta înflorește, avertizând că, odată ce camera depășește 21°C, mugurii florali pur și simplu nu se mai deschid. RHS indică o temperatură minimă de iarnă de 13-16°C pentru această specie, ceea ce stabilește pragul minim, nu maximul: o cameră liberă neîncălzită, un hol răcoros sau un pervaz aflat departe de calorifer funcționează toate, în timp ce o sufragerie ținută la 20°C sau mai mult, pentru confortul locatarilor, nu funcționează. Acesta este cel mai mare motiv pentru care un ciclamen cumpărat din magazin dezamăgește în mai puțin de o lună: este crescut la temperatura potrivită pentru oamenii din cameră, nu pentru plantă.

Udarea de jos, niciodată direct pe tubercul

Sfatul Clemson este să uzi întotdeauna pe marginea ghiveciului sau să așezi ghiveciul într-o farfurioară cu apă, astfel încât apa să fie absorbită de jos, evitând complet udarea coroanei tuberculului. Apa rămasă în adâncitura de unde ies pețiolii frunzelor, sau turnată direct peste vârful tuberculului, pătrunde în țesut și declanșează o putrezire moale pe care nicio îngrijire ulterioară nu o poate inversa. În practică, asta înseamnă să verifici suprafața substratului și să uzi doar când a început să se usuce, apoi fie torni apă ușor pe marginea ghiveciului, fie lași ghiveciul într-un centimetru și jumătate de apă timp de zece-cincisprezece minute înainte de a scurge restul.

Lumină puternică, ferită de soarele direct

RHS recomandă lumină puternică filtrată, cu umiditate moderată și protecție față de curenți de aer și aer fierbinte, uscat, genul de poziție găsită puțin mai în spate față de o fereastră orientată spre est sau nord, nu pe un pervaz orientat spre sud, în plin soare de amiază. Soarele direct prin geam încălzește rapid frunzele și substratul, ceea ce agravează problema de temperatură de mai sus și usucă suprafața mai repede decât poate ține pasul sistemul radicular superficial, în timp ce prea puțină lumină produce pețioli întinși, palizi, și mai puține flori.

Îndepărtarea florilor ofilite și a frunzelor îngălbenite prin răsucire

Ciclamenii se curăță de flori manual, nu cu foarfeca: prinde tulpina florii cât mai aproape de tubercul posibil și răsucește-o ușor în timp ce tragi, astfel încât întreaga tulpină se desprinde curat din punctul ei de creștere de pe coroană. Tăierea cu o lamă lasă un ciot care poate putrezi și poate lăsa boala să pătrundă în tubercul, exact punctul de intrare pe care planta nu și-l poate permite. Aceeași mișcare de răsucire și tragere elimină și frunzele îngălbenite, iar făcând asta prompt, în loc să lași florile ofilite și frunzișul muribund să se adune pe coroană, aceasta rămâne deschisă la aer și reduce sensibil problemele fungice descrise mai jos.

Odihna de vară și cum se repornește tuberculul

După ce înflorirea se termină, frunzele se îngălbenesc și cad, planta urmându-și ritmul natural de vară uscată, iar majoritatea celor care o cresc acasă interpretează greșit asta drept sfârșitul plantei, nu o pauză a ei. Dacă tuberculul este păstrat, redu udarea pe măsură ce frunzele se usucă, apoi ține-l aproape uscat, într-un loc răcoros și umbrit, timp de aproximativ șase-opt săptămâni pe timpul verii, cu doar atâta umezeală cât să împiedice uscarea completă a tuberculului. Creșterea nouă reîncepe de la sine spre sfârșitul verii, pe măsură ce temperaturile scad; acesta este semnalul să muți ghiveciul înapoi într-un loc luminos și răcoros, să reiei treptat udarea de jos și să adaugi un strat proaspăt de substrat sau să repichezi în compost lutos, fără turbă, cu vârful tuberculului rămânând deasupra suprafeței, nu îngropat.

De ce majoritatea ciclamenilor ajung la compost

Ghidul de extensie Clemson este direct în privința asta: păstrarea unui ciclamen de florărie peste odihna lui de vară și determinarea lui să înflorească din nou este posibilă, dar cu adevărat migăloasă, pentru că depinde de menținerea unei ferestre înguste de temperatură și udare timp de luni întregi, fără nicio plantă vizibilă după care să urmărești progresul, motiv pentru care majoritatea grădinarilor aruncă tuberculul odată ce florile au dispărut, în loc să riște spațiul unui pervaz pe el. Un ghiveci ieftin de florărie este ușor de tratat ca de unică folosință exact din acest motiv; o plantă cu nume sau moștenită merită de obicei încercarea, pentru că un tubercul odihnit care supraviețuiește verii tinde să înflorească mai abundent în al doilea și al treilea an decât a făcut-o ca plantă tânără.

Viermele-alb (vierme de pivniță) și mucegaiul cenușiu

RHS listează Cyclamen persicum ca fiind vulnerabil la vierme-alb (larve de gărgăriță) în containere și la mucegaiul cenușiu al ciclamenului printre bolile sale. Larvele de gărgăriță trăiesc în substrat și se hrănesc cu rădăcinile și baza tuberculului pe parcursul toamnei și iernii, iar pentru că dauna este subterană, primul semn este adesea o plantă care se ofilește și se prăbușește brusc, fără niciun avertisment deasupra solului; verificarea substratului pentru larve palide, în formă de C, la repicare, și culegerea gărgărițelor adulte, întunecate și fără aripi, noaptea, sunt principalele apărări non-chimice. Mucegaiul cenușiu, cauzat de ciuperca Botrytis cinerea, apare ca un strat cenușiu, pufos pe țesutul deteriorat sau muribund, mai ales acolo unde florile ofilite și frunzele îngălbenite au fost lăsate umede pe coroană, și se răspândește cel mai repede în aer stătut și umed. Îndepărtarea promptă a materialului mort prin răsucire, ca mai sus, plus puțin spațiu în jurul ghiveciului pentru circulația aerului, ajută mult mai mult la prevenirea lui decât orice tratament de pulverizare.

Toxic pentru pisici, câini și cai

ASPCA listează ciclamenul ca toxic pentru câini, pisici și cai, indicând saponinele terpenoide drept principiul toxic și descriind salivația, vărsăturile și diareea ca semne clinice tipice. Toxina este concentrată în tubercul, nu în frunze sau flori, așa că ASPCA notează că o ingestie substanțială de țesut tuberculic, un câine care sapă și mestecă tuberculul, nu o pisică ce ronțăie o frunză, poate provoca anomalii de ritm cardiac, convulsii și, în cazuri severe, moarte. Un ghiveci ținut departe de accesul unui câine care sapă sau al unei pisici care mestecă, nu presupus sigur doar pentru că frunzișul vizibil pare inofensiv, este concluzia practică.