Gladiolă

Gladiolus gandavensis este hibridul de grădină înalt, cu flori în formă de pâlnie, vândut în fiecare primăvară sub numele de gladiolă sau crin-sabie, și este încrucișarea fondatoare din spatele miilor de soiuri de gladiolă cu flori mari, cultivate astăzi. Există doar în cultură: obținut în Belgia în 1837, dintr-o încrucișare a unor specii sud-africane, nu are nicio populație sălbatică proprie. Cultivată dintr-un corm, nu dintr-un bulb adevărat, un singur corm trimite în sus o singură tijă înaltă, care își deschide primele flori de la bază și urcă treptat pe parcursul a una-două săptămâni, apoi se usucă înapoi într-un corm uscat, care trebuie scos din pământ înainte de înghețul puternic, în majoritatea grădinilor. Acest ghid acoperă eșalonarea plantărilor pentru un sezon lung de flori tăiate, menținerea tijelor grele, aplecate spre vârf, în poziție verticală, problemele de tripși și putrezire a cormilor specifice acestei specii, precum și scoaterea, uscarea și depozitarea cormilor și a cormeilor lor peste iarnă.

Un hibrid din Gent, fără origine sălbatică

Încrucișarea a fost obținută în 1837 de H. Bedinghaus, grădinar al ducelui de Aremberg la Enghien, și introdusă în comerț în 1841 de pepinieristul din Gent Louis van Houtte, al cărui nume îl poartă și astăzi hibridul. Epitetul gandavensis vine de la Gandavum, numele latin al orașului Gent. GBIF înregistrează numele acceptat ca Gladiolus x gandavensis Van Houtte, cu Gladiolus glandavensis Van Houtte și două forme ale Gladiolus x sulphureus de Graaf listate ca sinonime. Van Houtte însuși a descris parentajul ca fiind Gladiolus cardinalis încrucișat cu Gladiolus natalensis (numit pe atunci psittacinus), deși alte surse atribuie încrucișarea lui Gladiolus natalensis cu Gladiolus oppositiflorus; ambii părinți candidați sunt nativi din sudul Africii. Fiindcă este un hibrid de origine horticolă, nu o specie culeasă din natură, fișa proprie a Missouri Botanical Garden îi listează aria natală pur și simplu ca "origine horticolă", iar cataloagele mai vechi de pepinieră au clasificat uneori aceeași linie de hibrizi cu flori mari sub numele horticol mai larg Gladiolus x hortulanus, nu specific gandavensis.

Plantare eșalonată pentru un sezon lung de flori tăiate

Un singur corm produce o singură tijă principală, care rămâne înflorită aproximativ una până la două săptămâni, așa că o singură dată de plantare oferă un scurt val de înflorire, nu un sezon întreg. Cultivatorii care vor flori tăiate timp de luni, nu săptămâni, plantează un nou lot de cormi la fiecare două săptămâni, începând odată ce solul s-a încălzit primăvara și continuând până la începutul verii, astfel încât loturile mai târzii sunt încă în mugur atunci când cele mai timpurii se termină. Fiecare lot are nevoie de aproximativ opt până la zece săptămâni de la plantare până la prima floare deschisă, ceea ce înseamnă că un lot plantat primăvara înflorește până la mijlocul verii, în timp ce un lot plantat la începutul verii încă înflorește când sezonul se apropie de toamnă.

Adâncimea de plantare, distanțarea și susținerea cu araci

Missouri Botanical Garden recomandă plantarea cormilor la o adâncime de aproximativ 10 cm și distanțarea lor la 10 până la 15 cm, așezați în grupuri de cel puțin cinci până la șapte, nu ca plante izolate, pentru un efect mai plin. RHS oferă o adâncime similară pentru hibrizii cu flori mari, aproximativ cât înălțimea a trei cormi puși unul peste altul, mai adânc pentru cormii mari și mai puțin adânc pentru cei mici, și recomandă un loc însorit, deschis, ferit de vânt puternic. Plantarea adâncă oferă cormului în dezvoltare și rădăcinilor o ancorare mai bună, dar o tijă înaltă, grea în vârf, într-un strat expus, poate totuși să cadă la vânt sau ploaie, așa că tulpinile mai înalte sunt de obicei legate de un araci la intervale, pe măsură ce cresc, folosind o legătură moale, poziționată astfel încât să nu străpungă cormul de dedesubt.

Soare puternic și sol fertil, bine drenat

Notele de cultură ale Missouri Botanical Garden cer un sol obișnuit, cu umiditate medie, bine drenat, la soare puternic, cu toleranță pentru puțină umbră parțială după-amiaza; planta se dezvoltă cel mai bine în sol ușor, bogat organic, bine drenat, și se descurcă bine în lut nisipos. Menține solul uniform umed pe toată perioada creșterii active, mai ales pe măsură ce se formează tija florală, întrucât un corm aflat în teren îmbibat cu apă, prost drenat, este mult mai predispus la putrezirea descrisă mai jos decât unul care pur și simplu se usucă între udări.

Tripșii, dăunătorul din spatele florilor pătate

Tripșii de gladiolă sunt dăunătorul cu care se confruntă cel mai des cultivatorii acestei specii, și sunt activi atât pe planta în creștere, cât și pe cormul depozitat. RHS descrie primele simptome ca pete albe pe frunze și flori, infestările mai grave provocând decolorare brună pe petale, muguri care nu se deschid corect și pete aspre, gri-brune, pe suprafața cormului însuși. North Carolina State Extension notează că o singură femelă poate depune 100 până la 200 de ouă pe parcursul unei vieți de cinci până la șase săptămâni, că o generație se încheie în două până la patru săptămâni, și că pot apărea nouă sau mai multe generații într-un singur an, motiv pentru care populațiile cresc rapid pe parcursul verii. Tripșii iernează ascunși pe cormii depozitați, iar RHS notează că pot continua să se înmulțească acolo atâta timp cât spațiul de depozitare rămâne peste aproximativ 10°C. Reducerea creșterii de la suprafață înainte ca cormul să fie complet uscat, la scoaterea din pământ, elimină o parte din populația care ar ierna, iar North Carolina State Extension descrie curățarea cormilor și înmuierea lor într-o soluție slabă de înălbitor, aproximativ 20 ml la 3,8 litri de apă, timp de trei ore, înainte de uscare și depozitare în cutii.

Putrezirea cormilor și alte boli de depozitare

Pe lângă tripși, Missouri Botanical Garden listează afidele și păianjenii roșii ca dăunători ocazionali, și putrezirea cormilor, virusul mozaic, mucegaiul cenușiu și rugina ca boli care pot apărea la acest hibrid. Cele mai multe dintre aceste pierderi se trag din felul în care au fost manevrați cormii la scoatere și în depozitare, nu din ceva ce se întâmplă în strat pe parcursul verii: orice corm care pare moale, decolorat sau deteriorat ar trebui aruncat, nu depozitat, întrucât putrezirea se răspândește de la un corm la vecinii lui, într-un recipient de depozitare închis. Acolo unde aceste boli au fost o problemă recurentă, pudrarea cormilor curățați și uscați cu un fungicid general de grădină, chiar înainte de depozitare, este precauția standard.

Scoaterea, uscarea și depozitarea cormilor și cormeilor

Procedura generală a Missouri Botanical Garden este să scoți cormii după ce frunzișul se îngălbenește și înainte de primul îngheț de toamnă semnificativ, să tai tulpinile și frunzele aproape de corm, să separi micii cormei formați la baza lui, să usuci cormii și cormeii într-un singur strat, pentru uscare completă, să arunci tot ce este bolnav sau deteriorat, și să depozitezi restul peste iarnă, într-un mediu uscat, într-un loc răcoros, ferit de îngheț. Missouri Botanical Garden clasează specia rezistentă în zonele USDA 5 până la 9 și notează că plantele pot fi lăsate în pământ peste iarnă, într-un loc protejat, cu un mulci de fân, paie sau crengi de conifere, dar adaugă că mulți cultivatori scot cormii în fiecare toamnă, indiferent de zonă, întrucât acest lucru tinde să dea o înflorire mai bună anul următor, comparativ cu cormii lăsați pe loc. Micii cormei, separați la scoatere, pot fi crescuți în propriul rând de pepinieră în primăvara următoare; au nevoie de aproximativ unul până la doi ani ca să ajungă la un corm suficient de mare pentru a înflori.

Toxică pentru pisici, câini și cai

ASPCA listează gladiola ca toxică pentru pisici, câini și cai. Principiul toxic nu a fost identificat, iar semnele clinice raportate în urma mestecării sau ingerării plantei includ salivație, vărsături, bale, letargie și diaree. ASPCA notează că cormul poartă cea mai mare concentrație a compusului toxic, ceea ce face din cormii depozitați sau proaspăt scoși din pământ partea cea mai riscantă a plantei pentru o pisică sau un câine curios, cu mult peste florile tăiate dintr-o vază, în casă.