Răchitan

Un spic înalt de flori roz-magenta într-o bordură, la marginea unui iaz sau într-un șanț de la marginea drumului, în miezul verii, este aproape sigur răchitan, Lythrum salicaria, o perenă de zonă umedă originară din Eurasia și nordul Africii. În aria sa natală este o plantă nectariferă prețuită pentru albine și o perenă de bordură impresionantă pentru terenul umed. În America de Nord aceeași plantă a scăpat de sub cultură cu mai bine de un secol în urmă și este acum o buruiană nocivă reglementată pe majoritatea continentului, așa că, înainte să o plantezi, verifică dacă este măcar legală acolo unde locuiești.

Ce este răchitanul

Lythrum salicaria aparține familiei răchitanului, Lythraceae, din ordinul Myrtales (Taxonomia de bază GBIF). Plants of the World Online listează aria sa natală ca fiind Eurasia temperată, nord-vestul Africii, Etiopia și Australia. O tufă matură trimite mai multe tulpini rigide, verticale, de 1 până la 1,5 m înălțime într-o grădină obișnuită, și de până la aproximativ 1,8 m acolo unde s-a naturalizat în zonele umede din America de Nord (RHS; NC State Extension), îmbrăcate în frunze înguste, asemănătoare celor de salcie, și încununate, din miezul verii, cu spice dense de flori mici, roz-violacee, cu centru galben. Sub pământ formează o rădăcină lemnoasă, robustă, cu un pivot puternic și stoloni răspânditori, unul dintre motivele pentru care se instalează atât de ușor în afara ariei sale natale.

Este legală cultivarea lui?

Verifică reglementările locale înainte să plantezi răchitan, deoarece în afara Eurasiei sale native nu mai este tratat ca o perenă obișnuită de grădină. Se află pe lista Regulilor privind buruienile nocive din Missouri, unde cultivarea sau vânzarea lui sunt interzise, iar plantele deja instalate trebuie controlate (Missouri Botanical Garden), iar NC State Extension confirmă că este ilegal de vândut în Carolina de Nord și în multe alte state din SUA, fiind trecut pe lista de buruieni nocive a statului. Acolo unde rămâne legal de plantat, Missouri Botanical Garden recomandă alegerea unui soi steril, care nu face semințe, în locul speciei sălbatice, și ținerea lui bine departe de pâraie, iazuri sau margini de zone umede naturale, deoarece o colonie scăpată de sub control se răspândește atât prin stoloni subterani, cât și prin semințe purtate de vânt (NC State Extension).

Amplasament, sol și umiditate

Răchitanul vrea soare direct, cel puțin 6 ore de lumină directă pe zi, și sol care rămâne constant umed până la ud (RHS; NC State Extension). Missouri Botanical Garden îl plasează în soluri cu umiditate medie până la ud, la soare direct până la umbră ușoară, și notează că plantele sunt cele mai invazive exact acolo unde solul este cel mai ud, așa că marginea mlăștinoasă a unui iaz sau punctul cel mai jos al unei grădini de ploaie i se potrivesc mai bine decât o bordură uscată obișnuită. RHS listează argila și lutul ca tipurile de sol preferate, tolerante la pH acid, neutru sau alcalin, și mulțumite de un drenaj slab, condiții care ar putrezi rădăcinile majorității perenelor de bordură. Un amplasament care se usucă timp de săptămâni întregi vara îi va opri creșterea și va scurta perioada de înflorire.

Udarea

Deoarece este fundamental o plantă de mlaștină, obiectivul udării este opusul celui pentru majoritatea perenelor de grădină: menține zona rădăcinilor constant umedă, în loc să o lași să se usuce între udări. Într-o bordură fără teren natural umed, udă abundent de două sau trei ori pe săptămână în sezonul de creștere, mai des pe vreme caldă, și mulcește pentru a încetini evaporarea. Plantele cultivate în ghiveci se descurcă cel mai bine ținute într-o farfurie completată constant cu apă, imitând marginile de iaz unde crește specia în sălbăticie. Într-o grădină de mlaștină sau la marginea unui iaz cu un nivel freatic natural ridicat, udarea suplimentară este rareori necesară odată ce tufa este instalată.

Înflorirea și îndepărtarea florilor ofilite pentru a preveni răspândirea

Spicele florale se deschid de la începutul lui iulie până în septembrie, roz-violacee și late de aproximativ 2 cm, înghesuite pe spice terminale înalte (RHS). Fiecare floare lăsată să facă semințe poate contribui la miile de semințe minuscule pe care o singură plantă matură le produce într-un sezon, răspândite de vânt, apă și noroi pe labele animalelor (NC State Extension), motivul principal pentru care specia a călătorit atât de departe dincolo de grădini. Îndepărtează spicele ofilite imediat ce florile se veștejesc, tăind până la un nod de frunză sănătos, în loc să aștepți ca întreaga plantă să termine înflorirea. Missouri Botanical Garden recomandă tunderea întregii tufe la nivelul solului după înflorire sau odată ce frunzișul arată zdrențuit din cauza dăunătorilor; tăiată în miezul verii, dă din nou lăstari în aproximativ două săptămâni și poate produce un al doilea val, mai ușor, de flori toamna.

Înmulțire

Divizarea este metoda de folosit dacă cultivi un soi numit, steril, și vrei mai multe plante fără să te bazezi pe semințe. Scoate și împarte o tufă instalată primăvara, când începe noua creștere, replantând porțiuni cu mai mulți lăstari și o parte din rădăcină atașată. Butașii de tulpină luați din lăstari neînfloriți la începutul verii se înrădăcinează și ei ușor în compost umed (NC State Extension). Înmulțirea din sămânță este simplă, aproape prea simplă, motiv pentru care este descurajată acolo unde specia este reglementată: răsadurile variază în vigoare, iar un singur răsad rătăcit, fertil, este exact modul în care planta scapă de pe terenul cultivat.

Dăunători și boli

Răchitanul este remarcabil de lipsit de probleme în ceea ce privește dăunătorii și bolile. RHS listează melcii și melcii de grădină ca principala amenințare pentru lăstarii tineri primăvara, și în rest descrie specia ca fiind în general lipsită de boli. Aceeași vigoare, o plantă care nu se lasă afectată de dăunători, prosperă în teren ud și se autosemânță liber, este exact motivul pentru care are nevoie de reținerea descrisă mai sus: îndepărtarea regulată a florilor ofilite și, în multe regiuni, evitarea completă a speciei sălbatice.

Greșeli frecvente

Cea mai frecventă greșeală este să lași o plantă să înflorească și să facă semințe necontrolat lângă un iaz, un pârâu sau un șanț. O zonă umedă vecină nu are nevoie de întreaga ta bordură pentru a scăpa de sub control, un pumn de semințe viabile purtate în aval este suficient pentru a începe o colonie nouă (NC State Extension). A doua greșeală este plantarea speciei sălbatice invazive în locul unui soi steril, acolo unde există alternative: sfatul Missouri Botanical Garden de a alege selecții sterile există tocmai pentru că soiurile numite pot încă să se polenizeze încrucișat cu plantele sălbatice și să producă semințe fertile. A treia greșeală merge în sens invers, tratând un soi legal, bine-crescut, ca și cum nu ar avea nevoie deloc de îngrijire. Sărirea peste tunderea din miezul verii pentru că planta pare rezistentă duce la o tufă mai lemnoasă, cu mai puține flori și, oriunde este legal de cultivat, la o cantitate mai mare de semințe decât e necesar.