Mușețel

Mușețelul (Matricaria chamomilla) este ruda anuală a margaretei din spatele majorității ceaiurilor de mușețel, crescută din sămânță, nu cumpărată gata de la seră, și care își încheie ciclul într-un singur sezon. Răsare repede, înflorește până la începutul verii și continuă să scoată flori mici, albe cu galben, până toamna, dacă florile sunt culese, nu lăsate să facă sămânță. Alte două plante sunt confundate mereu cu el: mușețelul roman, o perenă joasă cu o floare asemănătoare, și romanița, o buruiană urât mirositoare care seamănă destul de bine de la distanță ca să înșele o privire grăbită. A nimeri identificarea corectă contează înainte ca oricare dintre ele să ajungă într-o ceașcă.

De unde vine și cum crește

Plants of the World Online listează Matricaria chamomilla ca originar din Macaronezia, Africa de Nord și Eurasia temperată până în Indochina; NC State Extension rezumă acea arie mai simplu, ca Europa, India și China. Oriunde ar fi pornit, s-a naturalizat ca plantă de marginea drumului și de câmp mult dincolo de acea arie, și crește la fel într-un strat de grădină: o buruiană anuală erectă, tufoasă, de 33 până la 76 cm înălțime, cu frunze ca de ferigă, penate, tăiate în segmente subțiri, liniare, de 7 până la 15 cm lungime. NC State Extension îi evaluează ritmul de creștere drept rapid și întreținerea drept redusă, ceea ce se potrivește cu felul în care se comportă în practică: de la sămânță la înflorire deplină într-un singur sezon de creștere, aproape fără nicio îngrijire odată instalată. Specia a fost vândută și studiată și sub două nume mai vechi, Matricaria recutita și Chamomilla recutita; toate trei denumesc aceeași plantă, așa că pliculețele de semințe și cărțile de referință care folosesc oricare nume descriu ce crește aici.

Semănatul și îngrijirea timpurie

Seamănă direct în loc să transplantezi, acolo unde e posibil: mușețelul formează un sistem radicular superficial, fibros, care nu suportă bine deranjul odată ce a avut timp să se întindă. Centrul de Cercetare Agricolă de Vest al Universității de Stat din Montana, care a testat cultura pentru producția comercială de ceai și ulei, plantează sămânța la mică adâncime la începutul primăverii și notează că răsadurile tolerează un îngheț ușor, așa că un start timpuriu nu este riscul pe care l-ar fi cu o anuală sensibilă. Programul Master Gardener al UC ANR din comitatul Santa Clara recomandă semănatul odată ce temperatura solului trece constant de circa 13°C, în soare deplin spre umbră parțială și un sol ușor alcalin, plantele mature întinzându-se la doar 30 până la 36 cm lățime. Parcelele de test ale Universității din Montana au constatat și că această cultură preferă condiții de creștere mai răcoroase și are nevoie de irigare mai ales în perioada de instalare; UC ANR notează separat că, odată instalate, plantele au nevoi reduse de apă, așa că cea mai mare parte a udării vine devreme, nu spre sfârșitul sezonului.

Mușețel sau mușețel roman

NC State Extension semnalează Matricaria chamomilla ca o plantă „adesea confundată cu” Chamaemelum nobile, perena joasă, care formează covor, vândută drept mușețel roman, iar confuzia este de înțeles, pentru că ambele poartă flori mici, albe, cu centru galben, asemănătoare margaretei, cu un miros puternic de măr. Portul de creștere este un indiciu: mușețelul stă drept, până la înălțimea genunchiului, și se retrage complet la sfârșitul sezonului, în timp ce mușețelul roman rămâne jos și reapare din aceeași coroană anul următor. Testul mai sigur nu depinde deloc de port. Notele de cercetare ale Universității din Montana și mai multe referințe universitare sunt de acord că receptaculul central al florii este gol la mușețel și plin la mușețelul roman; taie o floare pe din două ca să verifici, și testează mai multe flori, nu doar una, pentru că ocazional o floare de mușețel iese plină de la sine.

Excluderea romaniței

O a treia plantă este confundată cu amândouă: Anthemis cotula, numită în mod obișnuit romaniță urât mirositoare, care produce o floare foarte asemănătoare la înfățișare, pe o plantă la fel de penată, și nu poate fi întotdeauna deosebită de mușețel doar din priviri. Diferența stă în nas. Zdrobește câteva frunze: mușețelul eliberează mirosul dulce, de măr, pentru care este cultivat, în timp ce romanița degajă un miros ascuțit, neplăcut, din glandele de pe frunziș. Acest test olfactiv contează cel mai mult înainte de recoltare, pentru că nimeni nu vrea o sosie urât mirositoare pusă din greșeală la infuzat într-un ceainic, iar seva romaniței este și ea mai predispusă să irite pielea la contact decât cea a mușețelului.

Culegerea și uscarea florilor

Culege capetele florale odată ce razele albe s-au întins sau au început să se plieze ușor spre discul galben, dimineața, după ce roua s-a uscat și înainte ca arșița zilei să înceapă să volatilizeze uleiurile care poartă mirosul. Testele Universității din Montana au constatat că adunatul manual, doar al florilor, nu tăierea tulpinilor întregi, a produs cea mai bună recoltă de calitate pentru ceai, aproape 1.680 kg de flori la hectar în parcelele lor, în timp ce tăierea tulpinilor mai jos aducea mai mult material vegetal, de calitate mai slabă. La scara unei grădini, principiul este același: ia floarea, lasă tulpina în picioare. Culesul la fiecare două-trei zile, pe toată perioada de înflorire, ține planta să scoată muguri noi, în loc s-o lași să facă sămânță. Usucă florile cu grijă; notele Universității din Montana semnalează că o uscare proastă decolorează florile, așa că întinde-le într-un singur strat pe o plasă sau o tavă, ferite de soare direct, cu circulație bună a aerului, și lasă-le până când razele devin ca hârtia și foșnesc, în loc să se îndoaie. O cameră caldă, uscată, umbrită funcționează mai bine decât un pervaz însorit, care decolorează discurile și alungă exact uleiurile pe care recoltarea trebuia să le păstreze.

Autoînsămânțarea și plantele spontane

Lăsate netăiate, capetele florale ofilite fac ușor sămânță, iar UC ANR listează autoînsămânțarea printre obiceiurile plantei în grădină. Un strat care înflorește și face sămânță măcar o dată tinde să scoată plante spontane primăvara următoare, fără nicio resemănare deliberată, adesea mai devreme și mai des decât ar reuși o semănare proaspătă. Asta e convenabil pentru un grădinar care vrea un petic permanent de mușețel, fără replantare anuală, și incomod pentru cel care nu vrea: sămânța e fină și călătorește prin vânt, apă și pe încălțăminte, așa că plante spontane apar în straturile și potecile din apropiere. Îndepărtarea florilor ofilite înainte să se usuce și să se scuture este singura metodă sigură de a ține un petic în limitele unde a fost semănat.

Alergia la ambrozie și sensibilitatea pielii

Mușețelul face parte din familia Asteraceae, alături de ambrozie, iar NC State Extension listează mușețelul ca având caracteristici toxice de severitate scăzută: contactul cu florile sau frunzele poate provoca iritație a pielii sau umflarea gurii la persoanele sensibile la această familie, cu desacetilmatricarina identificată drept principiul toxic implicat. Oricine are o alergie cunoscută la ambrozie ar trebui să manipuleze planta proaspătă cu mănuși, în loc să presupună că ceaiul uscat este automat inofensiv, și să testeze o cantitate mică înainte de a prepara o ceașcă întreagă. NC State Extension nu semnalează nicio presiune majoră de dăunători sau boli asupra plantei, dincolo de acest risc de sensibilitate, ceea ce explică parțial de ce rămâne ușor de întreținut de la semănat până la ultima recoltă a sezonului. Merită notat și că mușețelul nu apare cu numele lui în baza de date de plante toxice și netoxice a ASPCA, care acoperă mușețelul roman (Anthemis nobilis) sub mai multe nume populare, dar nu are o intrare separată pentru această specie.