Iarbă de gheață cu frunze-inimă

Vândută aproape peste tot ca Aptenia cordifolia, această suculentă rapidă, care formează covor, este acum clasificată drept Mesembryanthemum cordifolium, iar oricare dintre nume indică aceeași plantă: tulpini târâtoare, căptușite cu frunze mici, lucioase, în formă de inimă, care înrădăcinează oriunde ating solul, acoperite din primăvară până vara cu flori mărunte, magenta spre roz-purpuriu, ca niște margarete, care se deschid doar la soare. Dă-i soare direct, un amestec granulos, cu drenaj rapid, și udă-o doar după ce solul s-a uscat, iar o singură plantă de start se va revărsa peste marginea ghiveciului sau se va țese într-un acoperitor solid de sol într-un singur sezon. Singurul lucru pe care nu îl iartă este solul rece și ud pe timpul iernii, care putrezește tulpinile cărnoase de la bază cu mult înainte ca înghețul în sine să facă vreo pagubă.

O iubitoare de soare din Africa de Sud, reclasificată din Aptenia înapoi în Mesembryanthemum

GBIF Backbone Taxonomy listează numele acceptat drept Mesembryanthemum cordifolium L.f., cu Aptenia cordifolia (L.fil.) Schwantes consemnat drept sinonim, alături de nume mai vechi precum Litocarpus cordifolius și Mesembryanthemum tetrasepalum. În practică, aproape fiecare etichetă de pepinieră, plic de semințe și carte de grădinărit folosește încă Aptenia, așa că e de așteptat să vezi ambele nume unul lângă altul ani de zile de acum înainte; se referă la aceeași plantă. Plants of the World Online (Kew) indică drept areal nativ provincia Capul de Est până în KwaZulu-Natal, în Africa de Sud, unde crește ca o suculentă joasă, întinsă, pe teren deranjat și ars de soare, aproape de condițiile care o fac să prospere pe un balcon fierbinte sau un taluz uscat aproape oriunde altundeva.

Specia verde simplă sau forma variegată

Specia tip poartă frunze mici, cărnoase, în formă de inimă, verde-lucios simplu, pe tulpini târâtoare. 'Variegata', forma cel mai des vândută în centrele de grădinărit, poartă aceeași frunză în formă de inimă, cu marginea crem spre albă, verdele fiind limitat la centru; contrastul este cel mai accentuat pe tulpinile care primesc cel mai mult soare direct, iar creșterea împinsă la umbră revine adesea mai verde și mai puțin variegată. Ambele forme înfloresc la fel și au nevoie de aceeași îngrijire, așa că alegerea se face în funcție de dacă un covor verde-închis uniform sau un frunziș bicolor se potrivește locului.

Lumina și amplasarea

Este o plantă de soare direct afară, cel mai bine pe un taluz orientat spre est sau sud, marginea unei rocării sau vârful unui zid, cu puțin adăpost față de cel mai rece vânt, poziția pe care RHS o recomandă pentru rezistența ei clasificată H2. În interior sau într-o seră vrea cea mai luminoasă fereastră disponibilă, ideal cu câteva ore de soare direct; în lumină puternică, filtrată, în loc de soarele aspru de amiază, tot crește, dar înflorește mai puțin, iar forma variegată pierde din marginea crem. Prea puțină lumină se vede în tulpini alungite, subțiri, cu frunze palide, distanțate, în loc de covorul strâns, îndesat, pe care planta îl formează la soare puternic.

Udarea și toleranța la secetă

Udă doar după ce partea de sus a substratului s-a uscat, apoi udă-o bine și lasă-o să se scurgă complet; plantele deja instalate în sol au nevoie de puțină apă suplimentară, în afară de ploaie, în majoritatea climatelor. University of Florida IFAS Extension îi acordă o toleranță mare la secetă și o toleranță bună la salinitate, motiv pentru care apare atât de des în grădini de coastă și rocării care primesc doar udare ocazională. Același ghid de extensie agricolă este la fel de tranșant în privința greșelii opuse: udarea excesivă provoacă putrezirea rădăcinilor, urmată de creștere slabă, îngălbenire (cloroză) și, în final, moartea plantei, așa că, la dubiu, mai așteaptă câteva zile înainte să uzi din nou, mai ales într-un container fără găuri de drenaj generoase.

Solul, plantarea în ghiveci și fertilizarea

Un amestec nisipos sau lutos, care se scurge în câteva secunde de la udare, i se potrivește cel mai bine; un compost standard pentru cactuși sau suculente, sau un amestec obișnuit de ghiveci cu perlit sau nisip aspru în plus, funcționează amândouă bine. Tolerează fără probleme sol de la acid până la ușor alcalin, așa că drenajul este factorul limitativ mult mai des decât pH-ul. Pentru că se extinde lateral, nu înrădăcinează adânc, un ghiveci larg și puțin adânc sau un coș suspendat valorifică mai bine portul ei decât unul înalt. Fertilizează ușor, de două-trei ori pe parcursul primăverii și verii, cu un îngrășământ lichid sărac în azot, apoi oprește-te; fertilizarea abundentă forțează o creștere fragedă, care înflorește mai puțin și putrezește mai ușor.

Iernarea: sensibilitatea la îngheț și butași ușori

RHS clasifică specia H2, rezistentă doar până la aproximativ 1-5°C, așa că oriunde iernile coboară sub asta trebuie adusă sub sticlă sau în interior înainte de primul îngheț; un singur îngheț puternic înnegrește și prăbușește tulpinile. Acolo unde este cultivată afară tot anul, în zonele USDA 10a-11b, potrivit aceluiași ghid IFAS Extension, nu are nevoie deloc de protecție de iarnă. În grădinile mai reci, strategia cea mai simplă nu este să ții tot covorul în viață peste iarnă, ci să iei un lot de butași la sfârșitul verii, să-i înrădăcinezi în interior, pe un pervaz luminos, și să o iei de la capăt primăvara următoare, cu plante proaspete și viguroase, în loc de un supraviețuitor jerpelit.

Înmulțirea din butași de tulpină

Aproape orice segment de tulpină înrădăcinează singur, oriunde un nod cu frunză atinge un sol umed, bine drenat, exact modul în care această plantă se răspândește atât de repede pe teren deschis. Un butaș de 5-8 cm, cu frunzele de jos îndepărtate și capătul tăiat lăsat să se cicatrizeze o zi înainte să intre într-un amestec granulos, arată de obicei rădăcini în una-două săptămâni, dacă este ținut ușor umed. Mai mulți butași plantați împreună umplu un coș suspendat mult mai repede decât așteptarea ca o singură plantă să se ramifice, și este cel mai simplu mod de a păstra o tulpină variegată preferată peste iarnă, în interior.

Greșeli comune, răspândirea invazivă și siguranța animalelor

Cel mai frecvent eșec nu este boala, ci drenajul: o farfurie lăsată plină sub un ghiveci, sau un sol greu care rămâne ud pe durata unui val de frig, putrezește tulpinile de la bază mult mai des decât orice dăunător. Acolo unde clima îi permite să supraviețuiască afară tot anul, inclusiv în părți din California de coastă și zona Mediteranei, butașii și fragmentele de tulpină aruncate înrădăcinează ușor pe teren deranjat, așa că resturile de tăiere din acele regiuni sunt mai bine puse la compost decât aruncate peste un gard, pe teren sălbatic. În privința siguranței animalelor, nici Aptenia cordifolia, nici Mesembryanthemum cordifolium nu au o intrare dedicată în baza de date ASPCA de plante toxice și netoxice; o listare ASPCA citată uneori pentru „iarbă de gheață” numește de fapt un gen diferit, Lampranthus, așa că tratează acea intrare ca fiind fără legătură cu această specie, nu ca o garanție de siguranță.