Trifoi violet

Foliolele triunghiulare, roșu-închis spre violet, care se pliază la lăsarea serii și se redeschid odată cu lumina dimineții sunt primul lucru pe care majoritatea oamenilor îl observă la un trifoi violet. Această mișcare de pliere, numită nictinastie, este normală și are loc zilnic, nu e un semn de stres. Planta crește dintr-un bulb-tubercul mic, solzos, nu dintr-un sistem radicular adevărat, motiv pentru care moare periodic până la nimic și pare abandonată în ghiveci înainte să reia creșterea singură, câteva săptămâni mai târziu. Înțelegerea acestui ciclu, nu lupta cu el, este esența menținerii sănătoase a acestei plante.

Trifoi violet sau trifoi adevărat? Identificarea Oxalis triangularis

În ciuda numelor populare de trifoi fals și trifoi violet, această plantă nu are nicio legătură cu trifoiul adevărat, din genul Trifolium. Cele trei foliole sunt triunghiulare, cu vârf ascuțit, nu rotunjite ca la trifoi, și se pliază de-a lungul nervurii centrale noaptea, la umbră deasă, sau când planta este stresată de căldură sau secetă, apoi se redeschid odată cu revenirea luminii. Flori mici, în formă de pâlnie, roz-pal până la albe, se ridică pe tulpini subțiri, fără frunze, la aproximativ aceeași înălțime cu frunzișul. Plantele vândute sub vechea denumire Oxalis regnellii, precum și soiurile verde-pal, etichetate uneori Oxalis triangularis subsp. papilionacea, sunt aceeași specie potrivit clasificării actuale; numele științific acceptat este Oxalis triangularis A.St.-Hil.

Origine și habitat natural

Specia este originară din America de Sud, cu un areal documentat care merge din Peru prin Brazilia până în nordul Argentinei, potrivit Plants of the World Online (Kew). În natură crește ca geofit tuberos, în habitat tropical cu sezon uscat, depozitând energie în bulbul-tubercul subteran în timpul sezonului secetos și scoțând frunziș nou odată ce revin ploile. Acest tipar de avânt și repaus din clima natală este exact ceea ce apare în cultură ca repausul plantei.

Lumină și amplasare

Un loc cu lumină indirectă puternică și una-două ore de soare direct dimineața sau seara produce cea mai intensă culoare a frunzelor și cele mai multe flori; extensia Universității de Stat din Carolina de Nord o listează ca potrivită pentru soare plin până la semiumbră. Prea puțină lumină nu omoară planta, dar foliolele rămân pliate mai multă vreme din zi, iar creșterea nouă capătă un violet mai stins, mai verzui. Un pervaz orientat spre est sau vest, în interior, sau un balcon ferit, în exterior, în climate blânde, funcționează amândouă bine.

Udare

Udă atunci când primii 2,5 cm din amestecul de ghiveci s-au uscat, apoi lasă apa să se scurgă complet, nu ține ghiveciul cu apă în farfurioară. Bulbul-tubercul putrezește repede în sol care rămâne ud, cea mai frecventă cauză de pierdere a acestei plante. În perioada de creștere activă, asta înseamnă de obicei udare la fiecare șapte până la zece zile; odată ce frunzișul începe să moară pentru repaus, redu drastic udarea și lasă amestecul aproape uscat, până apar frunze noi.

Sol și replantare

I se potrivește un amestec standard de ghiveci, lutos, cu drenaj bun, iar RHS notează că specia tolerează fără probleme sol acid, neutru și alcalin, așa că un pH exact contează mult mai puțin decât drenajul. Replantează doar când ciorchinele de bulbi-tuberculi a umplut ghiveciul, ideal imediat după repaus, când apar lăstarii noi, folosind un ghiveci abia mai mare decât cel vechi; ghivecele supradimensionate rețin umiditate în exces în jurul bulbilor.

Perioada de repaus

Așteaptă-te ca frunzișul să se îngălbenească și să se prăbușească pentru câteva săptămâni, o dată sau de două ori pe an, cel mai adesea declanșat de căldura verii, o perioadă secetoasă sau pur și simplu scurtarea zilelor toamna. Nu e moarte, ci intrarea bulbului-tubercul în faza sa naturală de repaus. Oprește udarea, cu excepția unei pulverizări ușoare, ocazionale, pe suprafața solului, mută ghiveciul într-un loc răcoros, ferit de lumină directă, și rezistă tentației de a-l replanta sau arunca. Frunze noi apar de obicei de la sine, în patru până la opt săptămâni; odată ce creșterea reia, reia udarea normală și mută ghiveciul înapoi la lumină mai puternică.

Înmulțirea prin divizarea bulbilor-tuberculi

Cea mai simplă metodă este divizarea: scoate planta din ghiveci în timpul repausului sau chiar când începe creșterea nouă, iar masa de bulbi-tuberculi se va separa de obicei în mai mulți bulbi mai mici, solzoși, cu o tragere ușoară. Fiecare bucată cu un punct de creștere intact poate fi plantată separat, în amestec proaspăt, bine drenat, și ținută abia umedă până apar frunzele. RHS mai listează și înmulțirea din sămânță, deși divizarea e mai rapidă și păstrează culoarea frunzelor identică cu a plantei-mamă.

Dăunători, boli și greșeli frecvente

Extensia Universității de Stat din Carolina de Nord raportează că nu există probleme serioase cu insecte sau boli pentru această specie în interior, deși plantațiile de exterior pot dezvolta rugina oxalisului, o boală fungică ce apare ca mici pustule portocalii pe partea inferioară a frunzelor și trebuie tăiată și aruncată, nu compostată. Melcii, cu și fără cochilie, rod frunzișul de exterior. Căprioarele și iepurii, în general, lasă planta în pace. Cea mai frecventă greșeală este să tratezi un ghiveci în repaus, fără frunze, ca pe o plantă moartă și să-l arunci, urmată îndeaproape de menținerea solului constant ud, cel mai rapid mod de a putrezi bulbul-tubercul înainte să apuce vreodată să intre corect în repaus.

Toxicitate și siguranță pentru animale

Fiecare parte a plantei conține oxalați de calciu solubili, iar ASPCA listează speciile de Oxalis, inclusiv trifoiul violet, ca toxice pentru pisici, câini și cai. Ingestia provoacă de obicei salivare excesivă, iritație bucală și vărsături; ASPCA notează că leziunile renale sunt posibile, dar rare la pisici și câini, și că un cal care pășunează cantități mari e mai expus riscului de colici și dezechilibru de calciu. Ține ghiveciul departe de animalele de companie care rod plantele de interior, iar dacă un animal curios mușcă din ea, sună un veterinar sau linia ASPCA Animal Poison Control, în loc să intri în panică.