Măcriș târâtor

Dacă frunze mici, asemănătoare trifoiului, și floricele galbene au apărut într-o plantă la ghiveci, la marginea gazonului sau într-o crăpătură a pavajului, este aproape sigur Oxalis corniculata, măcrișul târâtor. Nu a fost plantat: a ajuns ca sămânță purtată de vânt sau de stropi de apă, iar o singură plantă rareori rămâne singură mult timp. Dacă rămâne sau nu depinde de ce vrei de la ea, pentru că forma verde obișnuită este o buruiană persistentă, în timp ce o rudă cu frunze bronz a aceleiași specii este vândută intenționat ca plantă de grădină.

Cum îl deosebești de trifoi și de trifoiul violet

Fiecare frunză este alcătuită din trei foliole, ceea ce invită la confuzie cu trifoiul alb, dar forma îl dă de gol. Foliolele măcrișului sunt în formă de inimă, cu o crestătură distinctă la vârf, pliindu-se de-a lungul acelei crestături ca o inimă răsturnată puțin adâncă, în timp ce foliolele trifoiului sunt ovale, rotunjite, adesea cu o dungă palidă în formă de V pe care măcrișul nu o are niciodată. Frunzele se închid și noaptea, și în cea mai fierbinte parte a zilei, o mișcare pe care trifoiul nu o face. Florile lămuresc identificarea: măcrișul produce flori mici, galbene, cu cinci petale, urmate de păstăi subțiri, drepte, cilindrice, trăsături pe care adevăratul trifoi nu le are niciodată. Este ușor de confundat și cu trifoiul violet (Oxalis triangularis), o specie înrudită, dar distinctă, cu frunze mai mari, violet-închis, și flori roz sau albe, vândută intenționat ca plantă de interior, nu smulsă ca buruiană.

De unde vine și de ce crește aproape oriunde

Specia este nativă din Subcontinentul Indian, extinzându-se spre est până în Japonia și Filipine, și s-a naturalizat de atunci în majoritatea regiunilor temperate și subtropicale ale lumii, inclusiv în mare parte din Statele Unite și Regatul Unit, unde este tratată ca buruiană de gazon și bordură. Este rezistentă în zonele USDA 4-8, tolerând frigul iernii suficient de bine pentru a persista ca perenă joasă în majoritatea grădinilor temperate, retrăgându-se doar scurt în cele mai geroase săptămâni, înainte de a-și relua creșterea. Această arie nativă largă, în climate foarte diferite, explică de ce atât de puține condiții o opresc odată instalată.

Lumină, sol și udarea de care are cu adevărat nevoie

Aceasta nu este o plantă care are nevoie de atenție pentru a prospera, ceea ce reprezintă exact problema pentru oricine încearcă să scape de ea. Crește cu aceeași ușurință în soare direct și în umbră totală și nu este pretențioasă la sol, înrădăcinând cu plăcere în nisip, lut, argilă sau calcar, pe o gamă de pH de la moderat acid la moderat alcalin. Tolerează atât solul constant umed, cât și solul care se usucă între udări, iar odată ce o colonie este instalată, nu are nevoie deloc de udare suplimentară, folosind orice umiditate ajunge deja la suprafața stratului sau gazonului din jur.

Cum lansează păstăile de semințe următoarea generație

Păstăile drepte, cilindrice, de semințe sunt motivul pentru care o singură plantă neobservată devine o colonie într-un singur sezon de vegetație. Când sunt coapte, păstăile au suficientă tensiune internă încât cea mai ușoară atingere, o mână care plivește prin apropiere, o mânecă ce atinge planta, chiar și o picătură de ploaie, declanșează o deschidere explozivă, aruncând semințele în afară. Extensia NC State înregistrează o rază de dispersie de până la aproximativ 5 metri de la planta-mamă. Pentru că planta se răspândește și vegetativ, prin tulpini joase, întinse, care înrădăcinează oriunde un nod atinge solul, o zonă se extinde din două direcții deodată: semințe aruncate în afară și tulpini care se târăsc pe pământ.

Eliminarea din gazoane, straturi și plante la ghiveci

Smulgerea frunzișului vizibil rareori funcționează de una singură, deoarece orice porțiune de tulpină rămasă în contact cu solul, sau orice fragment din rădăcina pivotantă fină rămas în urmă, reapare. Săparea cu furculița de mână sau un extractor îngust pentru rădăcini pivotante, folosit aproape de coroană pentru a ridica întreaga rădăcină, este metoda sigură pentru plantele izolate, ideal înainte de formarea păstăilor. În containere, unde rădăcinile unei plante de interior infestate sunt încâlcite cu propriul sistem radicular al măcrișului, cea mai sigură abordare este să scoți planta din ghiveci, să desfaci cu mâna rădăcinile intrusului și să o repici în sol proaspăt, mai degrabă decât să riști să lași fragmente de rădăcină în amestecul vechi. În gazoane, îndesirea gazonului prin însămânțare suplimentară și hrănire regulată închide petele goale de care are nevoie măcrișul pentru a se instala, întrucât rareori concurează bine împotriva unei ierburi dense și sănătoase. Erbicidele obișnuite de uz casnic au un efect limitat asupra lui; îndepărtarea manuală constantă, înainte de formarea semințelor, face mai mult într-un sezon decât un singur tratament chimic.

Cultivarea intenționată a formei cu frunze violet

Oxalis corniculata var. atropurpurea, vândută sub nume precum „Atropurpurea” sau „Rubra”, poartă aceleași foliole în formă de inimă și flori galbene, dar într-un bronz-violet închis, nu verde, și este listată de RHS ca plantă de grădină în drept propriu. Cultivată într-un container sau ca bordură, unde întinderea ei poate fi urmărită, oferă aceeași toleranță ușoară la soare, umbră și udare neregulată ca forma verde, fără anonimatul care lasă specia să cucerească un strat neobservată. Pentru că formează semințe la fel de ușor ca forma verde, îndepărtarea florilor ofilite înainte de formarea păstăilor împiedică o zonă plantată intenționat să se însămânțeze în aleile de pietriș sau pe gazonul vecin.

Toxicitatea pentru animale și oameni

Fiecare parte a plantei conține acid oxalic solubil, același compus găsit în frunzele de spanac și de rubarbă, iar extensia NC State îl listează ca având potențial toxic atât pentru oameni cât și pentru animale, cu efecte serioase în general limitate la cantități mari, ingerate. În cantități mici, cum ar fi atunci când o pisică sau un câine ronțăie câteva frunze în trecere, rezultatul obișnuit este o ușoară iritație digestivă, nu ceva sever; problemele se agravează doar la un consum susținut sau în volum mare, ceea ce poate afecta nivelurile de calciu. Specia nu apare momentan pe listele ASPCA de plante toxice sau netoxice sub numele propriu, așa că tratează asta ca pe o precauție generală legată de acidul oxalic, nu ca pe o evaluare confirmată de ASPCA, și ține copiii mici și animalele de companie departe de a trata o zonă ornamentală violet ca pe o gustare.