Părul comun

Un păr comun (Pyrus communis) tânăr, plantat anul acesta, nu va avea nevoie de mult mai mult decât udare constantă și un loc însorit, adăpostit, dar deciziile care contează cel mai mult, pe ce portaltoi este altoit, dacă are un partener de polenizare în apropiere și cum este tăiat, se iau de obicei înainte ca pomul să ajungă măcar în pământ. Lăsat pe rădăcinile proprii, această specie crește într-un pom de pădure de 12-15 m, motiv pentru care aproape orice păr de grădină vândut astăzi este altoit pe un portaltoi de gutui, care îi menține o dimensiune ușor de gestionat. Așteaptă-te la înflorire la mijlocul primăverii, fructe din miezul verii până în toamnă, în funcție de soi, și, pe un pom bine amplasat, o primă recoltă adevărată în patru sau cinci ani.

Alegerea unui soi și a portaltoiului

Pyrus communis este specia din spatele aproape tuturor perelor de desert și de gătit cultivate în grădinile temperate, de la Comice și Bartlett până la Conference și Williams. Pomul în sine nu se cultivă niciodată pe propriile rădăcini; este altoit pe un portaltoi de gutui, ca dimensiunea finală să rămână previzibilă. Quince A este semi-viguros și produce un pom de 3-4,5 m înălțime, potrivit pentru un tufiș liber sau un espalier, plantat la 3,5-5,5 m distanță. Quince C este mai pitic, rămânând la 2,5-3 m, ideal pentru cordoane, espaliere mici și containere mari, plantat la 2,5-3,5 m distanță, și tinde să rodească prima dată puțin mai devreme decât un pom pe Quince A. Potrivește portaltoiul cu spațiul pe care îl ai cu adevărat, nu cu pomul pe care ți-l imaginezi peste cinci ani; un păr pe Quince A lăsat netăiat într-o grădină mică devine o problemă reală de întreținere.

Plantarea: locul și solul

Oferă părului cea mai însorită poziție disponibilă: vrea soare direct cea mai mare parte a zilei și boicotează la umbră mai mult de jumătate din ea. Solul trebuie să fie adânc, fertil și cu drenaj bun, dar care reține umezeala, ideal aproape neutru; atât solurile foarte acide, cât și cele puțin adânci de deasupra cretei îl frânează. Perii tolerează argila, lutul și solurile nisipoase mai ușor decât majoritatea pomilor fructiferi, atâta timp cât drenajul este adecvat, cu un interval de pH lucrabil de aproximativ 6,0-8,0. Evită un loc predispus la înghețuri târzii, pentru că înflorirea de la mijlocul primăverii a părului este mult mai expusă la valurile de frig decât mugurii de iarnă, și oferă pomului distanța cerută de portaltoiul său, pentru că o coroană înghesuită blochează lumina de care are nevoie părul ca să rodească bine.

Udarea și fertilizarea

Un păr proaspăt plantat are nevoie de o udare profundă, aproximativ o dată pe săptămână, în primele unul-două sezoane de vegetație, cât timp rădăcinile se instalează; după aceea pomul tolerează rezonabil perioadele scurte de secetă, mai ales în solurile argiloase și lutoase pentru care este potrivit. Momentul în care udarea contează cel mai mult este cât timp fructul se îngroașă, vara: menține-o constantă, pentru că o perioadă secetoasă urmată de ploaie abundentă sau de o udare bruscă și profundă poate crăpa cojile. Un mulci anual de compost sau gunoi de grajd bine fermentat, întins sub coroană, ținut departe de trunchi, hrănește pomul ușor și reține umezeala vara mai bine decât orice fertilizant lichid aplicat singur.

Polenizarea și legarea fructelor

Majoritatea soiurilor de pere sunt cel mult parțial autofertile, iar un singur pom izolat leagă de obicei o recoltă slabă, nesigură, chiar și atunci când înflorește bine. Missouri Botanical Garden recomandă plantarea a două sau mai multe soiuri, pentru o polenizare încrucișată de încredere, iar aceeași logică se aplică unui pom solitar crescut lângă părul unui vecin, la distanță de zbor a albinelor, cu condiția ca cele două să înflorească în perioade care se suprapun. Vremea rece, umedă sau vântoasă în fereastra îngustă de înflorire de la mijlocul primăverii ține insectele polenizatoare departe și este una dintre cele mai mari cauze ale unei recolte slabe de pere la un pom altfel sănătos.

Tăierea și dirijarea formei

Modul în care este tăiat un păr depinde în întregime de forma sa. Un pom liber sau tufă este tăiat structural iarna, cât timp e în repaus, îndepărtând lemnul mort, care se încrucișează sau înghesuit, ca să menții un centru deschis, care lasă lumina să intre. Formele restricționate, espaliere, cordoane și piramide, dirijate plat pe un perete sau pe sârmă, sunt diferite: sunt tăiate mai ales vara, odată ce treimea inferioară a lăstarilor noi din sezon s-a lemnificat, în general de la sfârșitul lui iulie pentru pere, ca să controlezi rebrotarea viguroasă și să menții forma scheletului. Espalierele sunt de obicei dirijate cu trei sau patru etaje de brațe orizontale pornind dintr-o tulpină centrală, ajungând la circa 1,8 m înălțime; fiecare etaj nou începe prin tăierea lăstarului central iarna, ca să forțezi lăstarii laterali care devin următoarea pereche de brațe.

Dăunători și boli

Problemele obișnuite de dăunători ale părului comun includ afide, omizi, viermele merelor, acarianul gale al perelor, musca perelor și larva-limace a perelor și cireșelor, alături de boli precum rapănul perelor, rugina europeană a perelor, putregaiul brun și ofilirea florilor, toate listate de RHS pentru această specie. Focul bacterian este cel care cere cel mai rapid răspuns: florile se ofilesc și se înnegresc ca și cum ar fi arse, apoi infecția coboară prin scoarța interioară, iar lăstarii se zbârcesc și mor, cu daune vizibile din primăvara târzie până toamna. Nu există tratament chimic. Taie lemnul infectat de îndată ce îl observi, dând la o parte scoarța până când pătarea de dedesubt redevine sănătoasă, făcând tăietura la 30 cm în lemn sănătos, pe crengile mici, și la 60 cm pe cele mai mari, și șterge lama cu dezinfectant între fiecare tăietură. Arde sau aruncă resturile de tăiere, în loc să le compostezi, pentru că bacteria supraviețuiește în lemnul tăiat.

Recoltarea, coacerea și depozitarea

Perele sunt fructul rar care se coace mai bine desprins de pom decât pe el: culese și lăsate să se înmoaie la interior, pulpa se coace uniform, din interior spre exterior, în timp ce o pară lăsată să se coacă pe ramură tinde să devină făinoasă sau să putrezească în jurul miezului înainte ca exteriorul să pară gata. Recoltează atunci când fructul se desprinde la o răsucire ușoară, în loc să fie nevoie să fie tras, de obicei cât timp e încă ferm și de dimensiune completă, dar nu încă moale. Întinde recolta pe tăvi sau lăzi cu șipci, într-un loc răcoros, întunecos, cu circulație a aerului, fără ca fructele să se atingă între ele, și verifică zilnic: soiurile timpurii pot fi gata de mâncat în circa o săptămână, în timp ce perele de sezon târziu pot avea nevoie de săptămâni sau luni de depozitare înainte să se înmoaie. Câteva fructe ținute libere în sertarul de legume al frigiderului se coc mai încet, ceea ce eșalonează recolta, în loc să fie toate gata deodată.

Greșeli frecvente

Cea mai frecventă greșeală este lăsarea fructelor pe pom până arată coapte pe dinafară, ceea ce la o pară înseamnă de obicei că este deja prea coaptă și grunjoasă la miez. Aproape la fel de des întâlnită este plantarea unui singur păr nealtoit sau din sămânță și așteptarea unor recolte complete încă din primul an, când majoritatea soiurilor au nevoie de un partener cu adevărat compatibil în apropiere și de mai mulți ani ca să ajungă la dimensiunea de rodire. Grădinarii cu forme dirijate pierd și ei forma rapid, tăind espaliere și cordoane iarna, din obișnuință, ceea ce forțează exact rebrotarea moale pe care tăierea de vară e menită s-o prevină. În fine, compostarea resturilor infectate cu foc bacterian, în loc să fie distruse, reinfectează liniștit pomul în sezonul următor, anulând ce părea o îndepărtare curată.