Zmeur

Singura întrebare la care trebuie să răspunzi înainte de orice altceva este dacă un lot de lăstari cu rădăcină liberă este un soi cu rod de vară sau unul cu rod de toamnă, pentru că cele două au nevoie de tăieri aproape opuse, iar eticheta plantei rareori spune mai mult decât numele soiului. Rubus idaeus crește dintr-un sistem radicular permanent, perenal, dar fiecare lăstar din obiceiul clasic cu rod de vară trăiește doar doi ani, rodind o singură dată pe lemnul din al doilea an, înainte de a fi tăiat complet. Soiurile cu rod de toamnă rup acest tipar: înfloresc și rodesc pe creșterea din sezonul curent, așa că întreaga plantație este tăiată la pământ în fiecare iarnă, în loc să fie doar rărită. Dacă greșești soiul, foarfeca de tăiat fie elimină recolta anului următor, fie lasă un rând de vară netăiat și încâlcit până în august.

Rod de vară sau rod de toamnă: două plante sub un singur nume

Soiurile cu rod de vară (floricane) scot lăstari într-un an, care iernează, apoi înfloresc și rodesc în iunie-august următor, înainte de a se usca, așa că rândul poartă mereu un amestec de lăstari noi din acest an și lăstari roditori din anul trecut. Soiurile cu rod de toamnă (primocane) sar peste această așteptare complet: lăstarul care apare primăvara înflorește și rodește chiar pe vârful lui, de la sfârșitul verii până în octombrie. 'Glen Ample', creat în Scoția și deținător al unui premiu RHS Award of Garden Merit, este un soi de sezon mijlociu cu rod de vară, cu boabe mari, fără spini, pe lăstari fără spini, și o rezistență utilă la păduchii care răspândesc virusurile de zmeur. 'Autumn Bliss', soiul East Malling care practic a creat categoria modernă cu rod de toamnă, nu are nevoie aproape deloc de susținere și rodește din finalul lui august. 'Polka', un soi polonez mai nou, creat având 'Autumn Bliss' ca soi-părinte, produce aproximativ dublu ca producție și începe să rodească cu circa două săptămâni mai devreme. Cultivarea câte unui soi din fiecare tip întinde sezonul de cules de la mijlocul verii până la primele înghețuri puternice.

Plantarea lăstarilor cu rădăcină liberă: distanțare, stâlpi și sârme

Plantează lăstarii aflați în repaus, cu rădăcină liberă, între toamna târziu și primăvara devreme, nu mai adânc de aproximativ 5 cm, ca rădăcinile să stea chiar sub suprafață, la o distanță de 40-60 cm între plante în cadrul rândului și lăsând 1,5-2 m între rânduri, ca lumina și aerul să ajungă pe ambele părți. Pentru că lăstarii cresc înalți și poartă o recoltă grea, un sistem permanent de stâlpi și sârme se amortizează rapid: un gard din stâlpi de 1,8 m, la fiecare 3,6 m de-a lungul rândului, cu trei sârme orizontale la aproximativ 60 cm distanță, dă lăstarilor cu rod de vară de ce să se prindă pe măsură ce cresc, în timp ce soiurile de toamnă, mai scunde și în mare parte auto-susținute, se descurcă cu un sistem mai jos, de sârme paralele și legături transversale, în loc de legare individuală.

Tăierea lăstarilor cu rod de vară după recoltare

Odată ce ultimele boabe sunt culese, taie la nivelul solului fiecare lăstar care a rodit vara respectivă, pentru că un lăstar floricane nu mai rodește a doua oară și doar umbrește creșterea nouă, care are nevoie de lumină ca să se coacă. Dintre lăstarii noi crescuți alături de cei roditori, păstrează cei mai puternici șase până la opt per plantă, leagă-i de sârme la aproximativ 10 cm distanță unul de altul, și scoate restul de la bază. Acei lăstari selectați sunt cei care iernează și poartă recolta anului următor.

Tăierea la pământ a lăstarilor cu rod de toamnă

Soiurile primocane primesc tratamentul opus. În februarie, înainte ca creșterea să reînceapă, taie fiecare lăstar din rând la nivelul solului, fără să păstrezi nimic deloc, pentru că întreaga recoltă viitoare crește din tulpini care încă nu au apărut. Acolo unde un smoc devine prea des, odată ce apar lăstarii noi la începutul verii, rărește-i la aproximativ 10 cm distanță, în loc să-i lași pe toți să concureze pentru lumină. Tăierea unui soi de vară în acest fel elimină lemnul roditor înainte să fi rodit, iar tăierea unui soi de toamnă în stilul de vară lasă tulpini vechi care încurcă rândul degeaba, motiv pentru care a ști ce soi ai în pământ contează mai mult decât orice altă decizie.

Drajonii și menținerea rândului îngust

Rădăcinile de zmeur trimit lăstari noi mult dincolo de locul unde au fost plantate, iar dacă este lăsat nesupravegheat, un singur rând se lățește într-un desiș în doar câteva sezoane. Taie sau smulge orice lăstar care apare în afara unei fâșii bine definite, ideal ținută la nu mai mult de aproximativ 30-45 cm lățime, de îndată ce apare, în loc să aștepți o curățenie de iarnă; o lopată înfiptă vertical de-a lungul marginii rândului taie rădăcinile rătăcitoare înainte să scoată lăstari mai departe. Drajonii sănătoși, scoși cu puțină rădăcină atașată, sunt și cel mai simplu mod de a obține mai multe plante gratuit, cu condiția ca rândul-mamă să nu arate niciun semn de virus.

Udarea și mulcirea în timp ce fructul se umflă

Rădăcinile de zmeur stau superficial, în stratul de sus al solului, așa că rândul se usucă mai repede decât ar sugera înălțimea lăstarilor, iar săptămânile în care fructul se umflă sunt cele în care o perioadă de secetă costă cel mai mult, cu boabe sfărâmicioase și subdimensionate. Udă adânc, nu puțin și des, în această perioadă, apoi aplică un mulci de 5-7,5 cm din gunoi de grajd bine descompus sau compost de grădină, la sfârșitul iernii, ținându-l departe de baza lăstarilor, ca să eviți putrezirea coroanelor. Evită compostul de ciuperci, care este alcalin și lucrează împotriva solului acid spre neutru, cu pH 6-6,7, pe care îl preferă zmeurul.

Gărgărița de zmeur, ofilirea lăstarilor și virusurile

Larvele gărgăriței de zmeur, puietul unui gândac brun de 4 mm care depune ouă pe flori din mai până în iulie, sapă în capătul codiței fructului care se coace și lasă în urmă o pată uscată, cenușie; soiurile cu rod de vară suferă cel mai mult, în timp ce boabele care se coc după sfârșitul lui august, la soiurile de toamnă, scapă în mare parte. Ofilirea lăstarilor este o boală fungică care pătrunde prin răni, tăieturi de la prunit, crăpături de îngheț sau daune de la insecte, și transformă baza lăstarului într-un maro-închis, suficient de casant cât să se rupă cu mâna; singura soluție reală este tăierea lăstarilor infectați sub nivelul solului și dezinfectarea uneltelor între tăieri, pentru că nu există leac odată ce boala s-a instalat. Câteva virusuri fără legătură între ele, răspândite mai ales de păduchi, reduc discret vigoarea și producția pe parcursul a câteva sezoane, fără simptome dramatice, motiv pentru care cumpărarea lăstarilor certificați fără virusuri de la un furnizor de încredere contează pentru zmeur mai mult decât pentru aproape orice alt fruct moale; plantarea material din schimburi de grădină infectate bagă problema în rând chiar din prima zi.

Păsările, plasa și o notă despre siguranța animalelor

Păsările curăță un rând de zmeur la fel de repede cum se colorează fructul, așa că plasa este aproape esențială, nu opțională, odată ce recolta începe să se coacă. Sprijină plasa la distanță de lăstari, pe arcuri sau pe același cadru de sârme, ca păsările să nu se poată așeza deasupra și să ajungă prin plasă, și fixează-o bine de sol, ca nimic să nu rămână prins dedesubt. În privința siguranței, zmeurul comun nu apare deloc pe listele ASPCA de plante toxice sau netoxice, doar ruda fără legătură, Creeping Rubus (Rubus pedatus), așa că statutul lui pentru pisici, câini și cai este oficial nedeterminat, nu confirmat sigur; fructul copt în sine este, desigur, o cultură alimentară larg cultivată pentru oameni.