Cactusul de Crăciun

Segmentele plate, crestate, ale Schlumbergerei truncata arată ca un cactus de deșert, până observi unde crește de fapt specia: înfiptă în frunzarul din furca unei crengi de copac, în coronamentul umbrit și umed al unei păduri montane, nu coaptă pe teren deschis. Fiecare segment, botanic un cladod, nu o frunză, face fotosinteza plantei, motiv pentru care întreaga plantă continuă să crească și să înflorească fără nicio frunză adevărată. Această origine de pădure răstoarnă regulile obișnuite ale cactușilor: această specie vrea mai multă apă, mai multă umiditate și mai puțin soare direct decât un cactus-butoi sau columnar, și formează boboci de flori doar declanșați de nopți răcoroase și de întuneric lung, neîntrerupt, nu la o dată fixă. Reușește ciclul de toamnă și răsplata este un val de flori roșii, roz, portocalii sau albe, care se deschid pe parcursul mai multor săptămâni, în jurul sărbătorii americane Thanksgiving.

Un epifit de pădure, nu un cactus de deșert

Clasificarea acceptată de GBIF plasează Schlumbergera truncata în familia cactușilor, Cactaceae, ordinul Caryophyllales, alături de specii de deșert cărora abia le seamănă ca port. POWO consemnează aria ei natală ca fiind sud-estul Braziliei, iar observațiile de teren o descriu crescând ca epifit sau litofit pe crengi acoperite de mușchi și în crăpături de stâncă, în pădurile montane de coastă de acolo, la altitudine, unde condițiile rămân răcoroase, umbrite și umede tot anul. Acele păduri pot primi până la 43 cm de ploaie pe lună în sezonul de creștere, ceea ce este reperul pentru cât de multă umezeală vrea de fapt această plantă, mai aproape de o plantă tropicală de interior decât de un saguaro.

Lumină și amplasare

Lumina puternică, indirectă, i se potrivește cel mai bine: o fereastră orientată spre est, sau un loc la puțin peste un metru în spatele unui geam spre sud sau vest. Soarele puternic, neumbrit, de vară decolorează segmentele într-un verde palid, gălbui, și poate arde vârfurile, în timp ce prea puțină lumină lasă creșterea subțire și reticentă la înflorire. Soarele deplin toamna și iarna, când e mai slab, este tolerat și chiar ajută la declanșarea înfloririi, exact opusul modului în care majoritatea oamenilor tratează un cactus. Ține-o departe de geamul rece iarna și de gurile de aer cald, ambele stresând planta exact atunci când încearcă să formeze boboci.

Udare și umiditate

Spre deosebire de un cactus de deșert rezistent la secetă, Schlumbergera truncata ar trebui să se usuce doar parțial, nu complet, între udări; lasă primii 2-3 cm din amestec să se usuce, apoi udă temeinic și lasă apa să se scurgă. Odată ce s-au format bobocii, menținerea unui amestec uniform umed contează și mai mult, pentru că un ghiveci lăsat să se usuce este unul dintre cele mai frecvente moduri în care o plantă altfel sănătoasă își pierde bobocii înainte să se deschidă. Umiditatea obișnuită de cameră este acceptabilă, dar această specie vine dintr-un aer de pădure constant umed, iar o tavă cu pietriș sau o pulverizare ocazională ajută segmentele să rămână pline, nu zbârcite, mai ales într-o cameră uscată, cu încălzire centrală, iarna.

Zile scurte și nopți răcoroase: cum o faci să înflorească

Înflorirea este declanșată, nu programată: planta are nevoie de aproximativ paisprezece ore de întuneric continuu, neîntrerupt, pe noapte, combinate cu nopți răcoroase de 15-20 °C, susținute timp de circa șase săptămâni, începând de la mijlocul lui septembrie, pentru o înflorire în jurul sărbătorii Thanksgiving. Un dulap, o cameră nefolosită, sau pur și simplu un loc ferit de orice lampă sau lumină stradală funcționează; chiar și un scurt fulger de lumină în timpul perioadei de întuneric poate anula semnalul și întârzia sau împiedica formarea bobocilor. Odată ce bobocii sunt vizibili, cerința de întuneric dispare, iar planta poate reveni la locul ei luminos obișnuit, deși temperaturile peste 32 °C în acest stadiu pot încă să anuleze spectacolul.

Căderea bobocilor și alte probleme de înflorire

O plantă care formează un set complet de boboci și apoi îi pierde pe cei mai mulți neînfloriți reacționează la o schimbare, nu la o boală. Declanșatorii obișnuiți sunt o mutare bruscă într-un loc nou, o variație de temperatură, un curent de la o ușă sau un calorifer, o udare neuniformă, sau un set de boboci prea greu pentru ca planta să-l susțină. Odată ce începe înflorirea, tratează planta ca fiind fixă la locul ei: aceeași fereastră, același ritm de udare, aceeași temperatură a camerei, până se termină spectacolul. Un singur boboc căzut ocazional dintr-un set altfel bogat este o subțiere normală, nu un simptom de urmărit.

Sol, ghiveci și fertilizare

Un amestec cu drenaj bun, ușor acid, în intervalul de pH 5,0-6,0, se potrivește cel mai bine rădăcinilor epifite; un substrat de ghiveci amestecat cu perlit, în proporție de aproximativ 60-80% substrat la 20-40% perlit, reproduce materialul afânat, organic în care planta ar înrădăcina pe o creangă. De asemenea, înflorește mai sigur când rădăcinile sunt ușor înghesuite, așa că mărește ghiveciul doar la doi-trei ani, nu anual, și întotdeauna primăvara, după ce s-a terminat înflorirea. În lunile de creștere activă, fertilizează lunar cu un îngrășământ solubil echilibrat, la jumătate din concentrație, și oprește-te la sfârșitul verii, ca planta să nu împingă creștere nouă și moale exact atunci când ar trebui să intre în ciclul rece și întunecat care formează bobocii.

Înmulțirea din segmente de tulpină

Plantele noi provin din butași de tulpină, nu din sămânță. Răsucește și desprinde o lungime de trei până la cinci segmente unite, la sfârșitul primăverii sau începutul verii, lasă capătul tăiat să se calusifice o zi sau două la aer liber, apoi introdu baza într-un substrat de ghiveci ușor umed. Acoperirea ghiveciului lejer cu plastic păstrează umiditatea în jurul butașului cât timp înrădăcinează, ceea ce durează de obicei trei până la opt săptămâni; o tragere ușoară care întâmpină rezistență este semnul că rădăcinile au prins. Mai mulți butași puși în ghiveci împreună, pe marginea aceluiași recipient, se umplu mai repede decât o singură tulpină crescută separat.

Cactusul de Thanksgiving, cactusul de Crăciun și siguranța animalelor

Schlumbergera truncata este, mai corect, cactusul de Thanksgiving: segmentele ei de tulpină se termină în două până la patru proiecții ascuțite, zimțate, florile ei stau mai aproape de orizontală, iar anterele poartă polen galben. Planta vândută și crescută de obicei ca adevăratul cactus de Crăciun este un hibrid înrudit, Schlumbergera x buckleyi, care are margini rotunjite, festonate, ale segmentelor, flori care atârnă mai simetric sub orizontală, și antere maro-violacee; de asemenea, tinde să înflorească cu câteva săptămâni mai târziu, mai aproape de decembrie. Cele două sunt frecvent etichetate greșit în magazine și transmise în familii sub orice nume a folosit o rudă, așa că forma segmentului este modul sigur de a le deosebi. În privința siguranței, ASPCA listează cactusul de Crăciun ca netoxic pentru pisici, câini și cai, ceea ce face din oricare dintre cele două plante o alegere cu risc rezonabil de scăzut în preajma animalelor care mestecă frunziș.